Corespondenţă din New York
Americanca Serena Williams a câştigat duminică finala de simplu feminin de la US Open 2014, după ce a învins-o clar, cu 6-3, 6-3, în numai o oră şi 15 minute de joc, pe daneza (de origine poloneză) Caroline Wozniacki. A fost al 18-lea titlu de Grand Slam pentru această mare campioană (considerată de mulţi specialişti cea mai bună jucătoare a tuturor timpurilor), al 6-lea la New York (din 8 finale jucate) şi al treilea consecutiv!). Mai mult, Serena a câştigat competiţia fără să piardă niciun set, egalând sau stabilind recorduri care păreau cândva imposibil de atins: cele 18 titluri de Grand Slam egalează performanţele legendelor Martina Navratilova şi Chris Evert, depăşind-o pe cea a marelui Roger Federer (17 titluri de Grand Slam câştigate). De asemenea, este al 63-lea titlu din carieră şi al 6-lea în acest an pentru Serena Williams. La 33 de ani, această forţă a naturii pare venită de pe altă planetă, deşi anul 2014 nu a fost cel mai bun pentru ea şi se părea că Serena se află deja la apusul carierei, urmând parcursul surioarei Venus, o altă mare campioană. Deşi în acest an nu a reuşit să treacă de „sferturi“ la niciun turneu de Grand Slam (Australian Open, Roland Garros şi Wimbledon), Serena revine şi dovedeşte că mai are în faţă mulţi ani de jucat tenis, că nu şi-a spus ultimul cuvânt, evoluţia ei sclipitoare la USOpen 2014 fiind o garanţie că marea campioană are încă resurse să domine tenisul mondial feminin şi în anii următori. Modul în care Serena Williams şi-a spulberat toate adversarele la acest turneu a lăsat impresia că între ea şi „restul lumii“ este o diferenţă de cel puţin o clasă şi că ierarhiile stabilite de clasamentele ATP ar trebui să înceapă cu ea, să mai lase 9 locuri libere şi să continue cu numărul 11! După valoarea arătată la acest turneu, Serena are capacitatea de a juca tenis de performanţă şi la 50 de ani, dacă nu la simplu, măcar la dublu, egalând-o sau depăşind-o pe celebra Martina Navratilova, care a jucat la USOpen 2006, în proba de dublu mixt, la vârsta de 50 de ani! Pentru performanţa de duminică, Serena Williams a primit un cec în valoare de trei milioane de dolari şi un bonus de încă un milion – pentru punctele acumulate în turneele USOpen Series!
Marin Cilic, bomba cu explozie întârziată!
Când toată lumea aştepta marea finală Djokovici – Federer, iată că doi outsideri, croatul Marin Cilici (cap de serie numărul 14) şi japonezul Kei Nishikori (cap de serie numărul 10), s-au trezit jucând finala de simplu masculin la USOpen 2014! A fost cireaşa de pe tort pentru cei doi finalişti şi bomboana pe colivă pentru organizatori, cărora le-ar fi convenit o confruntare între numerele 1 şi 2, Djokovici şi Federer. Marin Cilici a câştigat finala fără drept de apel, la un scor sec, 6-3, 6-3, 6-3, în faţa unui Kei Nishikori bucuros că îl bătuse în semifinale pe numărul 1 Djokovici (6-4, 1-6, 7-6, 6-3) şi care s-a mulţumit să asiste la încă un meci de excepţie al croatului, care îl executase scurt, în semifinale, cu 6-3, 6-4, 6-4, pe marele Roger Federer. Marin Cilici pleacă acasă cu primul său titlu de Grand Slam şi cu un cec în valoare de trei milioane de dolari. Well done, Marinică!
Câteva consideraţii personale
*Delegaţia feminină României – compusă din Simona Halep, Sorana Cârstea, Irina – Camelia Begu, Monica Niculescu şi Alexandra Dulgheru, care au evoluat în probele de simplu, dublu şi dublu mixt – a avut o prestaţie foarte bună, fiind prezentă pe tabloul principal şi trecând în grup de turul I la simplu, un record în istoria turneului USOpen! Chiar dacă vedeta noastră, Simona Halep (numărul 2 mondial, cap de serie numărul 2), a evoluat sub aşteptări, câştigând greu în primul tur în faţa unei debutante necunoscute şi fiind eliminată în turul III de o jucătoare de 32 de ani mult mai slab cotată, trebuie să ţinem cont de faptul că surprizele s-au ţinut lanţ şi nicio sportivă din top 10, cu excepţia finalistei, daneza Caroline Wozniacki, nu a prins sferturile de finală! Alexandra Dulgheru a făcut un meci foarte bun în turul II, unde a avut-o ca adversară pe „fiara“ Maria Şarapova, „coşmarul“ Simonei Halep! Accidentată la mâna dreaptă încă de la începutul turneului, Alexandra a câştigat primul set şi visam deja la eliminarea rusoaicei, mai ales că Simona câştigase şi Alexandra o putea scăpa de Şarapova. Nu a fost să fie şi marea campioană a câştigat meciul cu 2-1 la seturi, iar eu am pierdut un interviu de excepţie cu celebrul campion suedez Mats Wilander, alături de care am urmărit finalul primului set în cantina Centrului de presă şi care îmi promisese o discuţie despre tenis, în cazul în care Alexandra Dulgheru o va învinge pe Şarapova! Sorana Cârstea, Irina – Camelia Begu şi Monica Niculescu au pierdut şi ele în turul II, dar au avut în faţă jucătoare mult mai bine cotate şi au condus cu 1-0 la seturi (cu excepţia Soranei Cârstea, care a făcut un meci mare şi a câştigat un set în faţa canadiencei Eugenie Bouchard – cap de serie numărul 7, o mare speranţă, cea mai mediatizată jucătoare a turneului după primele tururi!).
*Băieţii noştri au avut o prezenţă foarte ştearsă, Horia Tecău şi Florin Mergea fiind prezenţi numai în probele de dublu şi dublu mixt (pentru prima dată în 20 de ani, România nu a avut niciun jucător pe tabloul principal în proba de simplu, după ce Andrei Pavel s-a retras din activitate, iar Victor Hănescu a avut un an mai slab!). Dublul Horia Tecău / Jean-Julien Rojer (România / Olanda, cap de serie numărul 9) a fost eliminate în turul III, iar perechea Florin Mergea / Marin Draganja (România / Croaţia) a pierdut în turul II. La dublu mixt, cuplurile Horia Tecău / Lucie Hradecka (România / Cehia, cap de serie numărul 5) şi Florin Mergea / Elina Svitolina (România / Ucraina) au fost eliminate din primul tur! Din păcate, perspectivele sunt sumbre pentru tenisul nostru masculin!
*Am descoperit un talent de excepţie: Aleksandra Krunic, din Serbia, 21 de ani! Clasamentul (mincinos!) ATP o aşază pe locul 143 în lume! Şi asta din cauză că tânăra studentă nu a avut bani să participe la turnee şi să acumuleze puncte, iar sponsorii nu s-au înghesuit să investească într-o sportivă micuţă de statură şi care are mai puţin de 45 de kilograme greutate! Venită din calificări (unde a jucat şi câştigat 3 meciuri în 3 zile, pentru a intra pe tabloul principal!), Aleksandra a învins alte trei adversare, în tururile 1, 2, şi 3, printre „victime“ numărându-se şi campioana de la Wimbledon, Petra Kvitova! În turul 4, Aleksandra Krunic a fost la un pas de a o trimite acasă şi pe Victoria Azarenka, dublă campioană la Australian Open, dar numai lipsa de experienţă şi de şansă în câteva momente decisive ale meciului a împiedicat-o să producă o altă mare surpriză. În final, Aleksandra a pierdut în trei seturi meciul cu Azarenka, dar a dovedit că are toate calităţile pentru a deveni o mare campioană: serveşte constant cu 115-117 mile la oră, este extrem de rapidă, loveşte mingea bine din toate poziţiile şi are sclipiri de geniu precum stopurile magice ale lui Ilie Năstase! La finalul meciului, vădit emoţionată, Aleksandra a uitat să plece la vestiar, aşteptând-o cuminte, aşezată pe un scaun, pe învingătoarea ei, Azarenka! Un sincer bravo pentru Aleksandra Krunic, această „sfârlează“ care a ridicat în picioare celebra arenă „Arthur Ashe Stadium“! Sunt convins că vom mai auzi de ea foarte curând!
*Primii patru favoriţi la simplu masculin (Novak Djokovici, Roger Federer, Stan Wawrinka şi David Ferrer) au defilat spre fazele superioare ale turneului, unde s-au produs marile surprize: eliminarea în semifinale ale marilor favoriţi, Novak Djokovici şi Roger Federer, trimişi acasa de japonezul Kei Nisikori şi, respectiv, croatul Marin Cilici, care au jucat finala. La fete, numerele 2, 3 şi 4 (Simona Halep, Petra Kvitova şi Agnieszka Radwanska) au disparut după primele trei tururi, „făcând pârtie“ pentru „Mama“ Serena Williams spre al şaselea titlu! La turneele de Grand Slam se poate întâmpla orice, poate că aici este şi frumuseţea competiţiei, dar marile finale le câştigă, de regulă, marii campioni! Finala masculină de la USOpen 2014 a fost doar o excepţie…
*Cel mai comic scor al turneului USOpen 2014 (şi poate din întreaga istorie a tenisului mondial feminin) a fost înregistrat în turul 3, la finalul partidei dintre italianca Sara Errani şi americanca Venus Williams: 6-0, 0-6, 7-6! Se întâmplă foarte rar aşa ceva…
Cine sunt ceilalţi câştigători
- Finala de dublu feminin a fost câştigată de perechea rusă Ekaterina Makarova / Elena Vesnina, învingătoare cu 2-6, 6-3, 6-2 în faţa dublului elveţiano – italian Martina Hingis / Flavia Pennetta. O finală aşteptată cu mult interes, deoarece consemna revenirea (numai la dublu), după aproape 10 ani, a fostului copil-minune al tenisului mondial, Martina Hingis. În final, Makarova şi Pennetta s-au consolat după înfrângerile suferite în faţa Serenei Williams în semifinale şi, respectiv, în sferturile de finală la simplu!
- În finala probei de dublu masculin, fraţii Bob şi Mike Bryan (SUA, cap de serie numărul 1) au învins, cu 6-3, 6-4, perechea spaniolă Marcel Granollers / Marc Lopez (cap de serie numărul 11). Bob şi Mike Bryan au scris istorie, câştigând titlul cu numărul 100 din carieră! Cei doi au mai triumfat la US Open în anii 2005, 2008, 2010 şi 2012, înregistrând duminică încă un record: a cincea victorie la acest turneu de Grand Slam!
- Finala de dublu mixt a fost câştigată de perechea Sania Mirza / Bruno Soares (India / Brazilia, cap de serie numărul 1), învingătoare, cu 6-1, 2-6, 11-9, în faţa cuplului Abigail Spears / Santiago Gonzalez (SUA / Mexic).