Sesizare la Parchet. Alexandru Muraru vrea arest preventiv pentru Georgescu

Deputatul PNL Alexandru Muraru susţine că a depus o sesizare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care solicită sesizarea de urgenţă a instanţei în vederea înlocuirii controlului judiciar cu măsura arestării preventive în cazul lui Călin Georgescu.

Muraru afirmă că a depus sesizarea după ce cu o zi în urmă Călin Georgescu ar fi executat din nou, în public, salutul legionar

”Condamn în cei mai fermi termeni gestul sfidător şi ilegal al inculpatului Călin Georgescu, care a executat din nou, public, salutul legionar. Acest act nu este o simplă provocare, ci un atac direct la adresa democraţiei şi a statului de drept din România. Ceea ce a făcut ieri Călin Georgescu la Buftea, pe scările unei biserici, nu este o rătăcire, ci o declaraţie de război simbolică împotriva valorilor noastre democratice”, a declarat Alexandru Muraru.

El consideră că ”a permite acestui personaj să continue să propage public simbolurile unei ideologii criminale, în timp ce se află sub control judiciar, este o vulnerabilitate pe care statul român nu şi-o mai poate permite”.

”Fiecare zi în care Călin Georgescu îşi bate joc de justiţie, transformând obligaţiile controlului judiciar într-o scenă pentru manifestări extremiste, reprezintă o înfrângere pentru autoritatea statului. Plimbările sale pe la poliţie şi biserici au devenit pretexte pentru a-şi ralia susţinătorii şi pentru a testa limitele legii şi ale răbdării noastre. Anunţ public că am depus astăzi o nouă sesizare penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care am solicitat nu doar investigarea rapidă a noii fapte, ci şi sesizarea de urgenţă a instanţei în vederea înlocuirii controlului judiciar cu măsura arestării preventive”, a afirmat Alexandru Muraru.

Liberalul a mai spus că ”locul celor care glorifică o mişcare fascistă ce a ucis, torturat şi trădat România este după gratii, nu în spaţiul public, de unde continuă să otrăvească minţi”. 

”Justiţia trebuie să acţioneze acum, cu fermitate şi fără echivoc. Este un gest firesc într-o zi cu puternică simbolistică istorică pentru comemorarea Holocaustului. Legionarismul nu este o opinie, este o infracţiune. Nu este patriotism, ci un cult al morţii şi al trădării naţionale. Partidul Naţional Liberal va folosi toate pârghiile legale şi politice pentru a opri acest asalt extremist. România nu se va întoarce în bezna totalitarismului”, a adăugat Alexandru Muraru

Recomanda [votes_up id=879119]
Author

5 Comentarii

  1. Presedintele ROMANIEI, ALES DE 9 MILIOANE DE ROMANI Călin Georgescu: „Țara stă să cadă. Dictatura s-a instalat și este nevoie de o nouă republică. România va reînvia și își va regăsi demnitatea de altădată!”

  2. Bre, ati innebunit de tot? Nu am voie sa-mi misc mainile? Trebuie sa fiu atent cum imi misc mainile ca nu cumva sa se interpreteze si sa se simta rãu edit! Hai, mai las-o-n pãpusoi, ne-am dat dreku!!

  3. Nenea asta este pasibil de puscarie pentru toate ticalosiile facute. Cu asta este santajat. Nici macar Israelul nu-l sustine. Zionishtii (adica, inclusiv islamul), dar nu evreii. Uitati-va la adunarile astea zioniste globale: cei mai multi, sunt bogatii asiei cu fetzedemasa’ncap.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.