SF politic- Dan Barna are un slogan electoral penibil

Vine o mașină spațială din spațiul cosmic. Trage la bordură. Noi, poporanii din Piața Chibrit ne bulucim curioși. Jandarmii încearcă să ne disperseze, cică or să vină niște specialiști de la Pentagon, de la NASA, de la NATO care or să stea de vorbă cu extratereștrii personal, pe limba lor. Ce să căutăm acolo, noi, niște prostani?! Bebe s-a dat în contre cu jandarmii iar Gore s-a ițit pe lângă extratereștrii. Hai, salut, vere, ce vânt vă aduce pe la noi. Păi, noi suntem studenți la marketing, pe planeta Marte, au zis extratereștrii amuzați.

Am venit să ne facem lucrarea de diplomă cu alegerile prezidențiale din România. Aha, zice Gore bucuros că se poate înțelege cu extratereștrii pe românește. Mai vorbesc ei de una, de alta. Se face seară, jandarmii primesc un ordin secret să se întoarcă-n cazarma. Nu mai vine, dar nu mai vine nimeni. Se face pustiu în jur. Numai noi, prostanii din Piața Chibrit și studenții marțieni. Rupem vorbă după vorbă și ne cinstim cu o bardacă de vin luată din colț. Să ne vezi ce hai nebun mai facem. Ne doare la bască de Președinte, de NASA, de Pentagon, de Moscova, de Paris și de Macron. Cine mai e ca noi? Ne chefuim meserie cu niște studenți de pe planeta Marte.

Ce să vă zic? Extratereștrii sunt chiar simpatici. Seamănă cu niște cartofi. Scot aburi prin niște conduce cărnoase, rozalii. Ei transformă instantaneu oxigenul de pe planeta Pământ într-un gaz care e propice vieții lor. Așa și? Ziceți voi că sloganul lui Dan Barna e cam penibil, că Președintele nu trebuie să împartă fericire românilor ci trebuie să se ocupe de siguranța lor ca națiune, să pună Guvernul cu botul pe labe, să bage Justiția-n viteză, mă rog, să se îngrijească de toate. Are el mijloace, se înțelege. Acum, ce să zic? Vine Finteșteanu de la Bulandra, într-un suflet. Nu știu care zice că actorul ar fi copilărit în Piața Chibrit pe când să vindea bragă cu un sfanț, la colț, la Gigi. Cum care Gigi? Gigi! Finteșteanu ne strigă de cum ne vede, fugiți! Fugiți! Unde să fugim, dsomnu’ Finteșteanu? Tocmai acum?

Da, fugiți că or să tragă o salvă electromagnetică de pe crucișătoarele din mediterana să-i spulbere pe extratereștrii. Adică vrei să spui că se pregătesc să ne facă harcea-parcea? De aia s-au tirat jandarmii și n-am mai văzut noi nici țipenie de polițist, de SRI-ist, de parlamentar și de jurnalist? Și, fugi nene, care încotro. Fiecare cu câte-un cartof de extraterestru în țoșcă, să-i salvăm, să-i ascundem fiecare pe unde poate până se deschide portalul acela secret din pipera și pleacă acasă marțienii, dragii de ei.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Barna Panarama are un slogan electoral inaltator :Fericirea nr.I: “Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor”(Matei 5, 3)
    Barna Panarama a prescurtat-o:”Fericiti in Romania”:))) „In Romania” este prescurtarea la „cei saraci cu duhul,ca a lor este imparatia cerurilor”, care se subintelege!
    Ii putem spune pe deplin fericiti,Barna Gura de Aur,la cum a talmacit el zicerea …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.