SF politic- Marile manevre militare ALIEN 2020: Sateliții

Într-o liniște desăvârșită, Cian Xu își consultă ceasul. Se întoarse spre generalul Hu Oan și îi spuse, pe șoptite, că cei o mie de spioni-amfibie ar trebui să fie acum în albia Dâmboviței. Ecranul Centrului Strategic din Beijing se lumină brusc. Hu Oan spuse că potrivit datelor transmise de satelit, cei o mie de spioni-amfibie de-abia dacă au trecut Dunărea pe la Cazane. Cian Xu făcu o grimasă supărată. Planul se dă peste cap? O să recuperăm. Avem un satelit pe o orbită geostaționară deasupra Serbiei despre care americanii nu au aflat încă. Dar fii sigur că vor afla, strigă din ce în ce mai supărat Cian Xu.

Eu nu vreau ca DEFENDER-Europe 20 să eclipseze eforturile noastre. Acum că am reușit să orbim, fie și pentru trei ore, toate conturile pe care le au rușii pe Facebook. Hu Oan se bâțâi un pic de pe un picior pe altul. Credeam că contactele noastre cu americanii nu au fost blocate, e corect sau nu? Tu trebuie să-ți îndeplinești misiunea, atâta tot. Dacă cei o mie de spioni-amfibie nu ajung la timp în albia Dâmboviței, cum crezi că o să putem negocia cu americanii? Acum că portavionul lor, Patriot, a părăsit Marea Chinei! Dar eu nu cred asta. Imaginile pe care le primim de la sateliți confirmă faptul că de fapt sunt trei portavioane americane în Marea Chinei. Trei portavioane invizibile. Și tu vrei să cred că toate imaginile transmise de sateliți sunt corecte? Nu pot să cred că extratereștrii pot distorsiona câmpul magnetic terestru cu atâta acuratețe! Ei, asta-i bună!

Acum, când în Michigan, în Minnesota, în Virginia sunt oamenii pe stradă, cel mai bun lucru pentru noi e să înclinăm balanța puterii în Africa în favoarea noastră. Extratereștrii așteaptă și ei. Nu se vor implica serios într-un conflict armat. Și totuși, portavionul Patriot pare să fie acolo unde era. Oare? Chiar nu era acolo? Sau era? Ce paradox! Dar uite că, exact în clipa aceea, pe portavionul Patriot, se pregătea să decoleze o patrulă spre Siria.

Colonelul Johnson își chemă un subaltern. Spune-mi, cei o mie de spioni-amfibie ai chinezilor au trecut Dunărea? Și ce știi de la satelitul de deasupra Sofiei? Mai nimic. Dar dacă au trecut, regimentul nostru de blindate de la Zimnicea va afla fără doar și poate. Și cum te-ai gândit să procedezi? Păi simulăm un nou atac în Siria. Extratereștrii nu vor intra în joc, sunt prea abili. Aha, dar spune-mi, care e situația în Parlamentul României?

Ce spune satelitul? Păi PSD-ul și-a tăiat craca de sub picioare, Johannis a câștigat prima rundă. Asta nu e rău. Bun. Ce-ai spune dacă nu am trimite avioanele în Siria?! Nu ar fi rău. Rușii au pregătit o flotilă care așteaptă să ne intercepteze. Perfect, noi ne vom replia spre Indonezia și îi lăsăm cu buza umflată. Să iei legătura cu trupele australiene, imediat. Și să-l anunțăm pe Președinte că poate trece la faza a doua și în statul Texas.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.