SF politic-PNL e controlat de Serviciile Secrete Ruse

Vai, cum de e posibil așa ceva, strigă plină de surprindere madam Calomfirescu, vai, vai, vai de noi, Stamate de la LOTO strigă și el, de undeva, din fundal, iaca e posibil, ce tari sunt rușii, vai de noi, dar vai de ei, strigă Popescu de la tutungerie, uite-așa strigă cu toții, sfidând distanțarea socială, PNL e controlat rău de tot de ruși, bravo lor, rușilor, ce vorbești, cum vorbești, lumea se agită, Moscova, nu uita, noi nu suntem țara ta, sentimentul anti-rusesc înregistrează o creștere considerabilă dar, spre toamnă, spun unii oficiali, el va scădea, ce virus de manipulare umblă printre noi, se lipește de clanță, uite-așa se lipește, Parascovie de la Centrul Nuclear ne mai zice și el o parascovenie, anume că Răritu Bogdan, europarlamentar de pe lista Partidei Naționale Libertine, PNL, e sub influența colonelului Ivan Ivanăvici, ofițer FSB cu acte în regulă, care lucrează sub acoperire la Societatea Națională de Cărări Ferate Franceze, stai frate, nu suntem în România, păi nu, suntem în Franța, aha, deci acolo, la Paris se derulează această poveste de spionaj politic, adică PNL, mă rog, Partida Națională Libertină își are sediul politic în Franța, exact așa, da, da, da, adică noi suntem de fapt francezi, dar ce credeai, francezi sadea, madam Calomfirescu e de fapt madam Calomfiresco, Stamate de la LOTO e de fapt Stamation de la LOTO, nu știu dacă pricepi, e așa un fel de glissando național, noi, românii, ne glisăm, ce ne glisăm și devenim francezi și PNL, Partida Națională Libertină câștigă alegerile parlamentare generale din Franța pentru că serviciile secrete ruse au o centrală puternică la Paris, întreaga diasporă românească votează PNL, adică Partida Națională Libertină, așa merg lucrurile în Mileniul III, China se bagă și ea în seamă, are vreo doi, trei membri de vază în PNL, sub acoperire, CIA, și ea, trage de Partida Națională Libertină, poate deschide o filială la Washington, oamenii de afaceri ruși au pus laba pe vreo doi, trei membri de vază din PNL, adică din Partida Națională Libertină, toată lumea trage de partidul ăsta parcă ar fi de gumilastic, ce comedie, România e undeva, departe, cine-și mai aduce aminte de ea, săraca noastră țară, suntem pe cai acum, suntem cineva, ne bagă lumea-n seamă, lasă-i băi pe poporanii din Piața Chibrit, acum suntem în Piața Bastiliei, ne plimbărisim și băgăm fitile geostrategice, niște venusieni se bagă și ei în seamă, ar deschide o filială PNL taman pe planeta lor, Partida Națională Libertină are un succes nebun, Rusia ia o țeapă fix întâia, dar ce credeai, Moscova, Moscova, România nu-i a ta, Tribunalul de la Haga vrea să judece dosarul marii manipulări virusologice Covid-19, să vedem cu cine-ncepe, cică după 15 mai ne relaxăm din punct de vedere socio-politic, cine zice gulguta asta, un oarecare Orbanion, cine dragă, Orbanion, un francez sadea, fruntaș în PNL adică Partida Națională Libertină, frate, lucrurile se precipită, tancurile chineze fac pace cu tancurile NATO, Emil Cioran e chemat să descâlcească toată tevatura din punct de vedere filozofico-existențialist, se aude că o să vină chiar Dumnezeu în Piața Chibrit să ne pună pe direcție că, uite, am luat-o razna rău de tot.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Ma enervezi…care SF?! Ca rusii lovesc cu manta, ne-am convins de cand cu ARLO Slatina, apoi cu sponsorizarile Pietei, cand i-a folosit pe bancherii germani, ca de austrieci nu se mai sfieste nimeni, aici cumetria e pe fatza…Francezii detin cam tot ce inseamna resurse (in afara codului silvic, apelor minerale si combustibilul fosil, pe care le praduiesc austriecii, nemtii, olandezii si nordicii, toti cu contacte ruse asumate, ar mai fi si ceva americani in joc, dar astia prefera cash-ul…), utilitati si sistem energetic national…daca li se pune pata, ne sting lumina, la propriu…si daca astia sunt sub comanda rusa…am cam uelit-o, de Malineanu…Nu ca rusii au asa o sfiala sa lucreze si pe fatza, dar, marea lor agenta, scolita si instruita, de Raluca Turcan, vorbesc, s-a cam sclerozat, de la atatea operatii secrete (estetice) si nu poti pune baza…Apoi, ce spui tu? ca marele partid liberian (legatura cu Liberia e doar de substanta) e vandut, ca s-a nascut printr-un avort spontan si e tinut in viata numai ca sa se justifice, politic, hemoragia de resurse catre alte zari?! Pai, aminteste-ti de raspunsul Marelui (la propriu) Golem, cand l-au intrebat daca e sluga occidentului si asta a raspuns cu mandrie (?!!!) si aroganta ca „decat sluga rusilor…”, dupa ce tocmai iesise presedinte cu sponsorizarea lui Plahoniuc si a raketilor lui…ca sa nu mai vorbim de interesele germano-austriece-ruse servite, oficial..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.