Sfârşit de săptămână şi început de weekend!

Ca tot omul, ascult radioul în maşină. De multe ori nici nu sunt atentă la aşa-zişii moderatori care vorbesc doar ca să se audă pe ei şi să umple ceva minute între două melodii. Astăzi de dimineaţă (vineri 10 septembrie), o afirmaţie (cea din titlul acestui comentariu) mi-a atras atenţia şi deodată am realizat amalgamul de cuvinte care spun acelaşi lucru într-o hemoragie de vorbărie deja caracteristica.

A vorbi mult şi a nu spune nimic este deja un sport national. Şi de multe ori acest lucru se numeşte jurnalism, gazetărie (mai pe vechi), iar fetele şi băieţii spun că sunt ziarişti şi reporteri. Principiul repetiţiei a devenit deja cutuma de umplere de timp la jurnalele de ştiri la TV. De obicei, din studio, de pe prompter ni se enunţă ştirea; apoi se „dă legătura” la cineva care de la „faţa locului” (fie „faţa asta a locului” un sicriu, un viscol sau orice crispează reporterul asigurând-se astfel veridicitatea şi impactul emoţional) spune vajnic şi uneori împiedicat şi speriat acelaşi lucru până i se „ia legătura”; în final, pe imagini generice o voce din „off” ne spune pentru a treia oară acelaşi lucru. Deci, de 3 ori ca să le învăţăm pe dinafară. Desigur că dincolo de acest amatorism evident este totuşi şi o cauză obiectivă: cu ce Dumnezeu să umpli o oră de ştiri? Se întâmplă totuşi atâtea orori în România (că de cele bune nici nu poate fi vorba, fiindcă ştirile pozitive nu fac rating) încât să poţi asigura o oră de emisie?! Este mană cerească atunci când se întâmplă vreun incendiu sau vreun accident, în aşa fel încât se mai rupe cumva şirul „ştirii de 3 ori”!

O să vă întrebaţi desigur ce legătură are acest comentariu cu zona de IT de care mă ocup (să zicem în mod jurnalistic, deşi nu mai este de nicio laudă acum) de 25 de ani? Păi are, pentru că în ultimele zile am realizat că se toooooot cască o prăpastie din ce în ce mai mare între noi şi „ei”. Mi-am făcut un obicei ca, în afara newsletterelor pe care le primesc prin reţeaua internă a IDG, să mă uit pe diagonală pe site-urile noastre importante din SUA (Computerworld, Networkworld, Infoworld, CIO etc.) pentru a prinde pulsul pieţei, pentru a citi comentariile, inclusiv cele de pe blogurile de tehnologii etc. După cum ştiţi, din când în când selectez câte un comentariu sau o analiză (legată de o ştire caldă) şi vi le prezint. Ei bine, în ultima vreme nu am avut ce să aleg şi nu pentru că aceste informaţii nu există (ele există şi sunt evident de un înalt profesionalism), ci pentru că mi-am pus întrebarea: pe cine interesează de fapt? Cum să alegi o anchetă de genul „Sustaining Innnovation” pentru marile organizaţii, să o adaptezi şi să încerci să o realizezi în România? (Desigur că această „inovaţie” se referă la implementarea unor soluţii noi mai ales în zona virtualizării, a ceea ce se numeşte cloud computing etc., dar scopul acestui comentariu nu este acela de a etala termeni tehnici şi tehnologii noi). Problemele „lor” sunt cu totul altele. A fost criză şi acolo. Nu s-a ieşit încă pe de-a întregul, ca să zic aşa. Creşterile la vânzările din zona tehnologiei informaţiei (echipamente, componente, software şi servicii) sunt încă modeste, dar sunt, pentru că marile corporaţii şi companii au înţeles că prin IT se pot reduce costurile, se poate creşte eficienţa (acestea nu sunt vorbe goale ca la noi, ci rezultatul unor analize serioase de business care se aplică şi în zona publică şi guvernamentală) şi se pot depăşi momentele critice. Iată un alt exemplu: un plan ambiţios al administraţiei Obama început încă de la inaugurarea mandatului este legat de externalizarea serviciilor IT (şi nu numai) în zona rurală americana, şi nu în destinaţii overseas (cum ar fi India), pentru care s-au prevăzut multe facilităţi şi de comunicaţii, şi de natură fiscală din motive evidente. Şi planul a început să dea roade. „Rural America” a început să devină o destinaţie tot mai căutată pentru externalizare de serviicii, aşa încât de curând guvernul Indiei a protestat vehement la adresa măsurilor luate de statul Ohio (de exemplu) pentru a încuraja companiile care externalizează servicii în acest stat şi, evident, pentru a le descuraja pe cele care încă se duc peste mări şi ţări. Mă rog, exemplele pot continua, dar ideea de bază este cea pe care am enunţat-o mai sus. Sunt astfel de teme interesante pentru noi? Nu. Sunt interesante aici la noi abordările moderne de marketing şi de promovare de produse? Nu, pentru că pe Dâmboviţa criteriile sunt altele. Se rup din mâini trendurile şi comparaţiile între diferite dispozitive şi device-uri aşa încât să decizi ce să cumperi? Nu. (În România se cumpără puţin şi aproape exclusiv pe criterii economice.) Deci, despre ce să scriem? Iată, despre prăpastia tot mai mare care se cască între noi şi „ei”, între ceea ce fac „ei” şi ceea ce NU facem noi, între ceea ce îi interesează pe „ei” şi nu ne mai interesează pe noi, despre problemele noastre reale (pe care degeaba le tot vorbim că nu se întâmplă nimic), despre această apatie şi lâncezeală care sapă mult şi insidios la temelia oricărui curaj şi entuziasm de a construi ceva? Despre ce? Daţi-mi o temă şi vă promit că învingem!

În rest, e bine. Este sfârşit de săptămână şi început de weekend. Iar când va fi sfârşit de weekend şi început de săptămână vom aştepta cu nerăbdare următorul sfârşit de săptămână şi începutul de weekend.