Rusia-UE: contează ce fac companiile, nu ce spun politicienii

Statele baltice cer interzicerea rapidă a petrolului rusesc

Statele baltice au cerut Comisiei Europene să grăbească planul pentru interzicerea importurilor de petrol din Rusia, arată surse citate de Financial Times. La finalul anului trecut, statele UE au cerut Comisiei să conceapă un plan pentru interzicerea totală a importurilor din Rusia. Războiul din Golf a dus la amânarea lui.

Sudul Europei vede altfel renunțarea la Rusia

Privită din Spania, situația importurilor de energie din Rusia se vede altfel decât de la Marea Baltică. Directorul portului Bilbao, unul dintre cele mai mari puncte de intrare a gazelor naturale lichefiate în Europa, cere UE să amâne interdicția importurilor din Rusia. De aceasta dată este vorba despre gaze naturale. UE a stabilit interzicerea importurilor de gaze din Rusia începând de la 1 ianuarie 2027. Ivan Jimenez, directorul portului Bilbao, avertizează însă că renunțarea rapidă la importurile din Rusia ar face Europa mult prea dependentă de gazele lichefiate din Statele Unite, relatează Financial Times.

Ministrul spaniol al Energiei, Sara Aagesen, s-a pronunțat limpede pentru renunțarea la importurile din Rusia in 2027. Comisia Europeană a mers și mai departe cu interdicția privind Rusia. Companiile din UE nu vor putea importa gaze din Rusia nici pentru a-l revinde, nu vor avea dreptul nici să-l transporte oriunde în lume, chiar dacă transporturile au ca destinație țări non-UE.

Pentru Ucraina, sancțiunile actuale sunt insuficiente

În Ucraina, poziția UE nu este considerată suficientă. Importurile europene de gaze din Rusia au scăzut de la 45% la 12% din totalul importurilor europene. Cărbunele din Rusia a dispărut. Petrolul mai reprezintă doar 2% din piața europeană. Însă gazele naturale lichefiate continuă să curgă. Volumele importate de țările UE pot finanța producția rusă de rachete balistice Iskander la nivelul din perioada 2024-2025, arată un articol citat de Euromaidan.

Contractele companiilor europene cu Rusia continuă

Importurile continua pentru că firmele europene aleg să continue importurile. Renunțarea la importurile de gaze lichefiate din Rusia la 1 ianuarie 2017 a fost stabilită în octombrie 2025. Tot atunci, companiile europene au primit și dreptul de a invoca forța majoră pentru a anula contractele cu Rusia. Însă companii precum SEFE din Germania sau TotalEnergies din Franța continua să importe. În vreme ce garda de coastă franceză abordează petrolierele din flota din umbră a Rusiei în Canalul Mânecii, Franța este cel mai mare importator european de GNL din Rusia. ”Nu sunt banii Rusiei, este un contract european”, spune sec CEO-ul TotalEnergies.

Reorientarea Rusiei, mai ”eficientă” decât sancțiunile UE

Același lucru se întâmplă și cu petrolul din Rusia. Fluxul prin conducta Drujba din Ucraina, către Ungaria și Slovacia s-a oprit (oficial in urma unui atac al Rusiei) doar pe perioada campaniei electorale din Ungaria. După înfrângerea lui Viktor Orban, petrolul a reînceput să curgă. Există rute alternative – conducta Adria, prin Croația. Însă compania ungară MOL nu renunță, deoarece câștigă mult mai bine din valorificarea diferenței de preț dintre petrolul din Rusia și cel de pe piața internațională.

În aceste condiții, scăderea importurilor europene de gaze din Rusia de la 45%, la 12% din total se datorează mai degrabă reorientării Rusiei spre piețele asiatice decât sancțiunilor UE. Bruxellesul a acceptat rezultatul și și-a asumat meritul., arată Euromaidan

Banii spun mai mult decât politicienii

Banii și interesele economice vorbesc mai mult decât declarațiile și chiar pachetele de sancțiuni impuse Rusiei de la Bruxelles. Spre exemplu, chiar dacă contractele pe termen lung cu companii ruse pentru gaze vor deveni nule de la 1 ianuarie 2017, companii europene precum TotalEnergies vor să-și păstreze pachetele de acțiuni la companiile Ruse (20% din Yamal LNG). Este un semnal al unei posibile reveniri la importurile din Rusia.

Dependență mutată de la Rusia la Statele Unite

Rațiunea este reducerea riscului dependenței de un anumit furnizor. În acest moment, țările UE importă 60% din GNL din Statele Unite. Lecția războiului din Ucraina a fost învățată. A înlocui Moscova cu Washingtonul sau Doha ca furnizor principal înseamnă perpetuarea unei vulnerabilități, nu diversificare. Cu atât mai mult cu cât actualele importuri de energie sunt o condiție politică impusă de administrația Trump pentru menținerea unor taxe vamale reduse pentru produsele ”made in EU”. Prin acordul comercial din 2025, UE s-a angajat să importe din SUA energie în valoare de 750 de miliarde de dolari. O dependență a fost înlocuită de alta.

Iar prețul este mult mai mare – transportul peste Ocean și instalațiile speciale de lichefiere și gazeificare. Astfel s-a ajuns ca în Germania (victima unei tranziții energetice eronate, prin renunțarea grăbită la energia nucleară) prețul energiei pentru companii să fie de doua ori mai mare decât în SUA și de aproape trei ori mai mare decât în China. Exporturile europene nu pot fi competitive în aceste condiții. Și nici proiectele pentru noi tehnologii, în special centrele de date energofage pentru inteligența artificială.

Revenirea la gazul rusesc pare inevitabilă?

Pe 21 mai, într-un interviu pentru presa poloneză, noul premier al Ungariei, Peter Magyar, spunea: „Cred că, atunci când războiul se va încheia, întreaga Uniune Europeană va reveni la achiziționarea de gaze rusești, deoarece sunt mai ieftine. Acest lucru este determinat de competitivitate și de geografie. E simplu. Dar, domnilor, veți vedea și dumneavoastră. Nu pot prezice totul, însă aceasta este convingerea mea… Cred că această politică a Uniunii Europene se va schimba semnificativ după încheierea războiului. Sper ca acest lucru să se întâmple cât mai curând. Trebuie să fim competitivi – Ungaria, Polonia. Iar pentru asta avem nevoie de prețuri mai mici la energie”.

În Ucraina sau în țările baltice, renunțarea pe energia din Rusia este văzută ca o chestiune de securitate. În marile economii europene, acest proces este o decizie economică și persistă îngrijorările legate de fezabilitatea și costurile eliminării energiei ruse din UE, deși legislația a fost deja adoptată și susținută de liderii europeni. Deciziile pe care le vor lua marile companii europene – fie și amânarea până în ultimul moment a aplicării sancțiunilor – vor fi un indiciu mult mai bun pentru viitorul relației energetice cu Rusia decât declarațiile de la Bruxelles.