O femeie de 33 de ani, de profesie avocat, a murit, vineri, după ce a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 3 al Capitalei.
Poliţia Capitalei a anunţat că ”astăzi, 31 mai 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 23 Poliţie au fost sesizaţi, cu privire la precipitarea unei persoane, de la etajul unui imobil, situat în Sectorul 3. Deplasându-se cu operativitate la faţa locului, poliţiştii au constatat că aspectele sesizate se confirmă, în cauză fiind identificată o femeie, în vârstă de 33 de ani”.
”Cercetările sunt efectuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precum şi dispunerea măsurilor legale care se impun”, a mai transmis sursa citată.
Trupul neînsufleţit va fi transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Interesant… Oare la ce dosar lucra? (dosarul cui?)