Un thriller tulburător, Sicario: Asasinul, de Denis Villeneuve, prezentat în premieră la Festivalul de la Cannes, este difuzat de astăzi pe ecranele româneşti.
Regizorul canadian, aflat la al treilea film al său cu distribuţie hollywoodiană, pune în scenă o situaţie cu totul diferită de cea din Zero Dark Thirty (2012) sau Good Kill (2014).
Scenaristul, debutantul Taylor Sheridan, şi regizorul surprind realitatea îngrozitoare în care traficul de droguri, crimele şi teroarea sunt la ordinea zilei la graniţa cu Mexicul. Reputaţii actori Emily Blunt, Benicio Del Toro şi Josh Brolin intervin cu interpretări de mare impact pentru a restabili legea şi ordinea.

Benicio Del Toro în rolul Alejandro
La graniţa dintre Statele Unite şi Mexic, legea nu există, iar neexperimentatul agent FBI Kate Mercer (Emily Blunt) devine martor al traficului internaţional de droguri desfăşurat cu implicarea forţelor guvernamentale (Josh Brolin, Benicio Del Toro). Miza creşte atunci când aceştia trebuie să îl captureze pe capul întregii organizaţii criminale.
Se decide să se provoace o asemenea panică printre membrii cartelului de droguri încât reprezentantul lor în Statele Unite să treacă frontiera şi să-şi contacteze şeful suprem, a cărui localizare este necunoscută întregului aparat de securitate american.

Emily Blunt în rolul Kate Mercier
Actorul de Oscar Benicio Del Toro este principalul colaborator în misiunea condusă de FBI la graniţă, iar trecutul întunecat al acestuia o va face pe Kate să pună la îndoială tot ce ştia pentru a supravieţui.
Sicario: Asasinul urmează drumul parcurs de protagonişti într-o misiune secretă, menită să depăşească limitele legii pentru a-i opri pe cei care nu joacă după reguli.
Rolul asasinului este atribuit misteriosului Alejandro, care se dovedeşte a fi, în final, Sicario – asasinul nemilos din titlu. Benicio Del Toro, care ştie atât de bine să-şi stingă strălucirea privirii, este impecabil în acest rol de ucigaş eficient, dar şi de salvator providenţial.

Josh Brolin, într-un rol remarcabil
Filmul explorează o lume a întrebărilor dure şi a răspunsurilor crude, în timp ce testează forţa şi emoţiile oamenilor puşi în situaţia de a alege între propriile dorinţe şi moralitate, într-un context în care singurul scop este acela de a supravieţui pentru încă o zi.
„Este un film al alegerilor”, declară Benicio del Toro despre proiectul care i-a adus unul dintre cele mai conflictuale roluri din carieră. „Este greu să spui dacă vreunul dintre personajele din acţiune este cu adevărat bun sau rău. Oare scopul chiar scuză mijloacele? Ce se întâmplă atunci când eşti într-o situaţie în care vrei să omori un om şi ajungi să ucizi 20 de nevinovaţi? L-ai ucide pe cel rău cu orice preţ?”, completează actorul.

La graniţa dintre lege şi fără de lege
Tânăra Kate Mercier remarcă în echipă prezenţa lui Alejandro, pe care ceilalţi îl numesc Medellin, după numele oraşului columbian care a fost, în epoca în care Steven Soderbergh realiza pelicula Traffic (2000), centrul nevralgic al comerţului cu stupefiante între Nord şi Sud. Ea constată cât de puţin preţ pun noii ei colegi pe viaţa omenească, încă de la prima lor ieşire pe teren.
Pe măsură ce eroina îşi dă seama că ţara ei duce un război secret care, ca toate războaiele de acest fel, n-are nici reguli, nici lege, scenariul se afundă în adâncurile nesănătoase ale politicii americane, iar regizorul Denis Villeneuve pătrunde pe terenul filmului sadic de acţiune, în care triumfă cel mai violent.

Benicio Del Toro este Sicario
„Kate este busola morală din Sicario: Asasinul. Am fost intrigată de nevoia ei de a face lucrurile după lege, aşa cum e corect. Atunci când ajunge în această lume incoerentă a agenţilor CIA şi a cartelurilor, se găseşte prinsă într-un univers complet străin. În timp ce era obişnuită să dea socoteală pentru fiecare glonţ tras, aici gloanţele zboară din toate direcţiile. Tot ceea ce stătea la baza vieţii ei dispare în această misiune, iar Kate este şocată de ce i se întâmplă”, notează Emily Blunt despre personajul interpretat în film.
Desigur nu este nici prima şi probabil nici ultima dată când Benicio Del Toro îşi demonstrează potenţialul de cruzime pe ecran şi înainte de Villeneuve mulţi alţi regizori s-au aventurat pe terenul mafiilor care organizează imigrarea clandestină şi traficul de droguri de-a lungul frontierei. Dar regizorul din Quebec a reuşit într-o manieră originală să îmbine acţiunea şi îndoiala, intimitatea şi violenţa. Fără a uita să pună întrebări politice şi etnice.

Un film care captivează de la început până la sfârşit
În Sicario, Statele Unite acţionează nestingherite în teritoriu străin, bazându-se pe ideea luptei binelui împotriva răului.
“Am dorit un film care exprimă idei foarte puternice într-o manieră foarte cinematografică. El evocă totodată situaţii dramatice şi contemporane. Este o operă modernă despre societatea actuală şi despre felul în care lumea occidentală îşi gestionează problemele. Este un film despre America”, mărturisea regizorul, adăugând: “Este cel mai ambiţios, dar şi cel mai accesibil film din cariera mea”.

Denis Villeneuve a excelat în realizarea unui film de acţiune brutal, care ţine totuşi în tensiune spectatorul de la prima la ultima secvenţă.
Din 18 septembrie, Freeman Entertainment prezintă în premieră pe marile ecrane din România acţiunea Sicario: Asasinul, unul dintre cele mai aşteptate şi impresionante filme ale acestui an.