Mesajul transmis public de eurodeputatul liberal reconfirmă strategia pe termen lung a PNL, asumată după plecarea PSD din Guvern. Partidul refuză să cedeze în fața presiunilor venite din partea social-democraților. Mureșan consideră că Bolojan a devenit principalul reper de integritate pentru cetățenii cu viziuni pro-europene.
Europarlamentarul a subliniat pe pagina sa de Facebook că viitorul politic al partidului este strâns legat de figura liderului de la Oradea:
„Ilie Bolojan este, în acest moment, cel mai credibil lider politic pentru electoratul din România care îşi doreşte modernizarea şi reformarea României, precum şi pentru electoratul pro-european. Mă aştept ca el să fie port-drapelul forţelor pro-europene care vor o Românie modernă şi reformată la viitoarele alegeri parlamentare”.
PNL rupe definitiv punțile cu PSD după căderea Guvernului
Susținerea internă masivă pentru Ilie Bolojan vine după un conflict deschis de proporții în interiorul fostei coaliții de guvernare. Conducerea PNL a acordat recent un vot de încredere explicit președintelui partidului. Liberalii au refuzat categoric să renunțe la susținerea acestuia pentru funcția de premier, respingând solicitările ultimative venite dinspre PSD.
CITEȘTE ȘI:
„Lumea e și mai nervoasă. Miroase a făcătură”. Așteptarea premierului desemnat creează tensiune în partide SURSE
Ca răspuns direct la această inflexibilitate, partenerii de la PSD au depus și votat o moțiune de cenzură împotriva Executivului condus de Bolojan. Demersul a strâns 281 de voturi favorabile în Parlament, ducând la prăbușirea cabinetului de miniștri. În urma acestui sabotaj politic, PNL a decis în mod oficial să nu mai realizeze nicio alianță de guvernare cu PSD.
Nicușor Dan caută o majoritate parlamentară
Deși moțiunea de cenzură a trecut cu o majoritate confortabilă, opoziția nu a reușit să prezinte o alternativă solidă. În Parlament nu s-a conturat încă o nouă majoritate stabilă care să poată susține învestirea unui nou executiv. Lipsa unei propuneri clare complică semnificativ misiunea Administrației Prezidențiale.
Președintele interimar, Nicușor Dan, gestionează în aceste zile consultările politice cu partidele parlamentare la Palatul Cotroceni. El încearcă să identifice o personalitate capabilă să strângă voturile necesare pentru a devenit premier desemnat. Liberalii intră în aceste negocieri cu o poziție radicală, refuzând orice coabitare cu stânga și pregătindu-se intens pentru campania electorală, scrie News.ro.
Pe pariu cǎ va exista o scindare majorǎ a peneleului (care oricum nu mai are nicio legǎturǎ cu liberalismul, ci doar cu fripturismul).
Bolojan e cel mai credibil om politic al momentului…Stiuca,Nicusor,Tomac,etc sunt pafaristi ,artisti amatori
– susțin ib