Victor Ponta a declarat că deocamdată nu a decis pe care dintre cei doi candidați rămași în cursă îl va susține pentru turul doi.
„Cu cine votez pe 18 mai? Vreau să spun clar că nu am spus cu cine pentru simplul motiv că nu m-am decis. Am zis de rău de Nicușor Dan în aprilie, dar nu după 4 mai. Da, l-am criticat pe Simion, dar nu după 4 mai. (..) Credeam că e mai simplu, credeam că mă întâlnesc cu echipa mea și spunem că ținem cu Simion, dar marți s-a trezit George să mă facă cu ou și oțet. I s-a urcat la cap, așa i-au zis niște prieteni care îi vor răul, am avut și eu prieteni din ăștia. De miercuri am zis să acționăm rațional, haide să vedem ce spun de planul economic, nu a vorbit nicunul. Sper să primesc răspuns și cu siguranță o să spun ce am decis, nu pentru că sunt eu stăpânul a 1.240.000 de voturi. Cred că suntem într-o prăpastie din punct de vedere economic, al sănătății, educației. Nu am primit niciun răspuns de la niciun candidat, nu vreau să votez din ură și nici nu vreau să fiu folosit. Așa că stau și ascult și când ma decid, îmi asum că o tabără o să mă certe”, a spus Victor Ponta, pe Facebook.
Candidatul AUR, George Simion, i-a răspuns într-un comentariu la postare.
„Păi nu mai ești suveranist? Votezi cu numărul 1, ca să punem România pe primul loc. Și scăpăm de arestările oamenilor nevinovați, pe stilul Coldea și Soros, nu?”, a scris George Simion.
Atat de suveranist incat a intrat cu ecuson fals la o sedinta cu Trump si toata ziua ii curg nucii cu vizite prin SUA, ptr ajutor sau pt imagine la pr0sti.
Ce suveranist nenicule!
Wow!!!!!!!!!!…..[Rumburak]