Simona Halep, încă o recunoaștere

Jucătoarea româncă de tenis Simona Halep, numărul 1 mondial, s-a clasat pe poziția a doua în ancheta realizată de agenţia bulgară de ştiri BTA pentru desemnarea celor mai buni sportivi ai anului în Balcani.
Primul loc a fost ocupat de tenismanul bulgar Grigor Dimitrov, cu 62 de puncte, urmat de Halep, 60 de puncte, şi de atletul turc Ramil Guliyev, 49 de puncte.

Dimitrov s-a impus în a 45-a ediţie a anchetei realizate în rândul agenţiilor de presă din Balcani, printre care se numără şi Agerpres graţie titlului cucerit la Turneul Campionilor de la Londra, care i-a permis să termine anul pe poziţia a treia în clasamentul ATP. Bulgarul a mai cucerit alte trei titluri ATP în anul care se încheie.

Halep, care ocupă primul loc în clasamentul WTA din data de 9 octombrie, a câştigat în 2017 un titlu WTA, la Madrid, a jucat finala la Roland Garros, dar şi la Roma, Cincinnati şi Beijing.

Peste 30 de sportivi din 10 ţări au punctat în clasamentul final.

La anchetă sunt luaţi în considerare cei mai buni sportivi din Albania, Bosnia, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Macedonia, Muntenegru, Serbia şi Turcia.

Clasamentul pentru 2017
1. Grigor Dimitrov (tenis/Bulgaria) – 62 puncte
2. Simona Halep (tenis/România) – 60
3. Ramil Guliyev (atletism/Turcia) – 49
4. Katarina Stefanidi (atletism/Grecia) – 48
5. Sandra Perkovic (atletism/Croaţia) – 46
6. Luka Modric (fotbal/Croaţia) – 31
7. Eleftheiros Petrounias (gimnastică artistică/Grecia) – 21
8. Bogdan Bogdanovic (baschet/Serbia) – 19
9. Tijana Boskovic (volei/Serbia) – 17
10. Stojance Stoilov (handbal/Macedonia) – 16

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

1 Comentariu

  1. Cine a mai recunoscuto?Ca e destul de greu iarna sa recunosti pe cineva….

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.