Simona Halep: „Mai am un obiectiv anul acesta”

Jucătoarea de tenis Simona Halep, în prezent locul 2 WTA, a declarat că nu renunţă la obiectivul său de a ajunge în acest an pe prima poziţie în clasamentul mondial.

„Am ales să joc la Wuhan pentru că este un turneu mare şi aveam nevoie de un pic de odihnă după sezonul american al US Open. Aşa am făcut în fiecare an şi am venit aici la primul turneu (al sezonului asiatic – n.red. ), iar după acesta voi merge la Beijing. Sper să fac mai bine ca anul trecut, dar nu o să fie uşor, pentru că tabloul e dificil. Vreau să dau tot ce am mai bun la fiecare meci şi să mă gândesc numai la jocul meu şi nu la rezultat. Simt un pic de oboseală, ne apropiem de finalul sezonului, dar încă am destulă energie să joc, să concurez. Sunt bucuroasă că sunt sănătoasă, nimic nu mă deranjează, trebuie să fiu concentrată la fiecare meci şi să joc cât de bine pot. Mai am un obiectiv anul acesta, să devin numărul 1 mondial, ştiu că sunt aproape, dar departe în acelaşi timp, ştiu că trebuie să câştig ceva ca să ajung acolo. Încerc să nu mă gândesc la rezultate şi la acest obiectiv, dar bineînţeles că e în mintea mea în fiecare zi şi lucrez pentru asta din greu”, a spus Halep, pentru site-ul oficial al WTA.

Românca va juca direct în turul doi la turneul de la Wuhan, cu învingătoarea meciului dintre rusoiaca Daria Kasatkina, 32 mondial, şi americanca Alison Riske, poziţia 49.

Anul trecut, Simona Halep a ajuns în semifinalele acestei competiţii de categorie Premier 5, fază în care a fost eliminată de Petra Kvitova, cu 6-1, 6-2.

Despre (I.R.) Articolele 1007
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*