Simona Halep va urca un loc în clasamentul WTA, ajungând a patra jucătoare a lumii

Simona Halep va urca, luni, un loc în clasamentul mondial de tenis, ajungâng pe poziția a patra,

De cotidianul.ro - Autor
Simona Halep va urca un loc în clasamentul WTA, ajungând a patra jucătoare a lumii

Simona Halep va urca, luni, un loc în clasamentul mondial de tenis, ajungâng pe poziția a patra,

Simona Halep va urca, luni, un loc în clasamentul mondial de tenis, ajungâng pe poziția a patra.

Românca va fi depăşită în clasamentul mondial doar de americanca Serena Williams, chinezoaica Na Li şi poloneza Agnieszka Radwanska, care se află pe primele trei poziţii.

În prezent locul cinci la nivel mondial, Simona va obţine locul 4 indiferent de rezultatul pe care îl va înregistra la turneul de categorie Premier 5 de la Roma, unde va debuta miercuri cu americanca Madison Keys.

Acest lucru a fost posibil din cauza eliminării Petrei Kvitova din Cehia, în turul 2, şi neparticipării jucătoarei Victoria Azarenka din Belarus, actuala ocupantă a locul 4 WTA, la competiţia de la Foro Italico. Kvitova, cap de serie numărul 5 şi locul 6 WTA, a fost învinsă, marţi, de chinezoiaca Shuai Zhang, locul 43 WTA, cu scorul de 7-6 (6), 5-7, 6-3.

Simona Halep debutează în turneul de la Roma direct în turul doi, în cadrul căreia o va întâlni pe americanca Madison Keys (47 WTA). Partida este programată miercuri, începând cu ora 15.00.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.