Simulator de milioane pentru bodyguarzii lui Iohannis

Serviciul de Protecție și Pază va cheltui 2,51 milioane de lei pe un soft de computer care să le permită agenților să-și verifice (…)

Simulator de milioane pentru bodyguarzii lui Iohannis

Serviciul de Protecție și Pază va cheltui 2,51 milioane de lei pe un soft de computer care să le permită agenților să-și verifice (…)

Serviciul de Protecție și Pază va cheltui 2,51 milioane de lei pe un soft de computer care să le permită agenților să-și verifice și să-și îmbunătățească abilitățile de tragere cu arma, potrivit unui anunț din SICAP. Conceptul softului simulator de trageri costă 2,3 milioane lei, iar 200.000 de lei este contravaloarea echipamentelor aferente.

Finanțarea achiziției se face din fonduri europene, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, iar atribuirea se va face conform unui punctaj în care prețul ofertei reprezintă 60%, restul fiind îndeplinirea câtor mai multe cerințe din Caietul de Sarcini privind capacitățile tehnice ale simulatorului, care presupun folosirea mai multor tipuri de muniție virtuală, unghiuri de tragere și ținte variate. Livrarea softului și a echipamentelor accesorii se face în 6 luni de la semnarea contractului.

În contextul geopolitic actual, unde climatul de securitate este influențat de apariția amenințărilor asimetrice și diverselor forme de război hibrid, pentru  desfășurarea activităților specifice, Serviciul de Protecție și Pază adoptă un concept modern de asigurare a unei protecții integrate, care urmărește contracararea tuturor amenințărilor, indiferent de modul de manifestare a acestora. Aceste misiuni necesită utilizarea celor mai noi mijloace tehnice, care însă sunt inutile fără o resursă umană bine pregătită, testată și evaluată în condiții apropiate de cele reale, printr-un sistem care să ofere dovezi concrete cu privire la cunoștințele și aptitudinile personalului. Prin proiect sunt vizate și activități de dezvoltare și introducere în utilizare a unor sisteme tehnice complexe, dezvoltate în cadrul proiectului, care să ofere factorilor de decizie dovezi concrete cu privire la resursele umane, din punct de vedere profesional și psiho-moral, contribuind la identificarea optimă a celor mai bune legături om-funcție. Se vizează implementarea unor soluții moderne, dezvoltate pe baza unor tehnologii de ultimă generație (Realitate Virtuala, Inteligență artificială, etc.)“, este explicația SPP cu privire la necesitatea achiziției.

Simulatorul de trageri va fi amplasat într-un spațiu dedicat, având dimensiunile de 10 x 10 x 3,5 metri (lungime x lățime x înălțime) și va veni însoțit cu instrucțiuni de folosire în română și engleză.

Era Pahonțu

Serviciul de Protecție și Pază (prescurtat SPP) este un serviciu secret din România care are atribuții în ceea ce privește siguranța națională, precum și în asigurarea protecției demnitarilor români, a demnitarilor străini pe timpul șederii lor în România, a familiilor acestora, dar și în asigurarea pazei sediilor de lucru și a reședințelor acestora. Este condus de un director, cu rang de secretar de stat, care este numit de Președintele țării, la propunerea Consiliului Suprem de Apărare. Din 2005, SPP este condus de Lucian Pahonțu. Ca și la restul serviciilor secrete românești, bugetul SPP crește în fiecare an, pentru 2020, fiind alocați 275 milioane de lei, mai mult cu 19% față de cele 231 milioane lei din 2019.

 

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. In unele tari unde coeficientul de risc este f.ridicat(existand si precedente) cum ar fi:SUA,Israel,Vaticanul,Rusia,Egipt,cateva tari din America Latina,liederii statelor ,sunt nevoiti’ sa-si asigure o protectie „scumpa”.La noi(cu exceptia lui Ceausescu)nu s-a atentat la viata conducatorilor.Difera mult cutumele sociale,traiectoria istoriei si cultura cetateanului fata de conducatori.La noi se injura,se defuleaza verbal,dar nu se ataca presedintii.Maximul a fost cand Presedintele Constantinescu a fost stropit cu cerneala la Timisoara.Domnia Sa l-a si iertat rapid pe ,atentator'(un profesor)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.