Sindicaliştii din învăţământ cer preşedintelui Băsescu să vină în Piaţa Universităţii la raport

Preşedintele Federaţiei „Spiru Haret”, Marius Nistor, a anunţat, miercuri, că mai mulţi cetăţeni se vor aduna, astăzi, la ora 17.00, în Piaţa Universităţii, pentru a-l aştepta pe preşedintele Traian Băsescu să dea raportul, aşa cum s-a angajat, în 2007, că va face la interval de trei luni. Preşedintelui i-a fost trimisă o invitaţie la Palatul Cotroceni, prin care i s-a cerut să-şi respecte promisiunea.

De cotidianul.ro - Autor

Marius Nistor a precizat că oamenii care se vor aduna în Piaţa Universităţii vin ca simpli cetăţeni, nu ca sindicalişti, de aceea această acţiune nu are nevoie de autorizaţie.

„Oamenii şi-au amintit de semnificaţia Pieţei Universităţii şi se vor strânge pentru a-l aştepta pe preşedinte. Dacă nu va veni, se vor aduna şi mâine, şi poimâine şi cât va fi nevoie”, a spus Nistor, citat de Mediafax.

Preşedintele Traian Băsescu le-a propus, în 19 mai 2007, susţinătorilor săi adunaţi în Piaţa Universităţii, după anunţarea rezultatului referendumului de demitere a sa din funcţie, să se întâlnească în acest loc la interval de trei luni, în ultima sâmbătă din trimestru. El a propus atunci ca întâlnirea să aibă loc în ultima sâmbătă a intervalului de trei luni, începând cu ora 17.00.

Şeful statului a fost în Piaţa Universităţii în 29 septembrie 2007. Băsescu a susţinut atunci că şi în 30 iunie, la ora 17.00, a fost prezent în Piaţa Universităţii, însă piaţa era goală, în condiţiile în care se înregistra o temperatură de 35 de grade Celsius.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.