Sindicaliștii din penitenciare pun tunurile pe Guvern

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor amenință cu reluarea acțiunilor de protest suspendate în toamna anului trecut, când Ministerul Justitiei și Administrația Națională a Penitenciarelor au promis îmbunătățirea condițiilor de lucru, reducerea deficitului de personal și măsuri de protecție a angajaților din penitenciare.

Federația acuză Guvernul că nu are intenția să scoată sistemul penitenciar din starea de criză în care se află de ani buni, „blocând investițiile în infrastructura penitenciară, crescând deficitul de personal și impunând modificări de legislație fără o minimă evaluare prealabilă de impact”.

„Însuși ministrul justiției, domnul Tudorel Toader, se dovedește a fi neinteresat de rezolvarea problemelor din penitenciare, în ciuda faptului că organizațiile sindicale din penitenciare i-au semnalat în repetate rânduri situația extrem de dificilă. Conform Ministerului Finanțelor Publice, Guvernul se pregătește să ciuntească încă o dată bugetul penitenciarelor cu suma de 57 de milioane de lei la proxima rectificare bugetară, în condițiile în care în anul 2017, bugetul Administrației Naționale a Penitenciarelor a fost deja redus cu suma de 127 de milioane de lei față de anul precedent, în pofida repetatelor declarații politice îngrijorate de condițiile din penitenciare.

În această situație, este evident faptul că nu pot fi asigurate resursele necesare pentru crearea a 10.895 de noi locuri de cazare și modernizarea altor 1.651 de locuri de cazare din penitenciare și nici pentru angajarea a 5.847 de ofițeri și agenti de penitenciare, așa cum Guvernul României s-a angajat prin memorandum în data de 27 aprilie 2016, pentru a respecta condițiile impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Guvernul întârzie aprobarea hotărârilor necesare pentru demararea lucrărilor de investiții în penitenciare, acestea fiind ținute de luni bune în sertarele ministrului Justiției. Ba mai mult, Executivul suspendă în același timp ocuparea funcțiilor vacante din penitenciare prin OG 3/2017, deși deficitul de personal este extrem – doar 61% din funcțiile necesare fiind ocupate la acest moment, conform Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Parlamentul a aprobat, la propunerea Guvernului, Legea nr. 169/2017 privind acordarea a 6 zile câștig pentru fiecare 30 de zile de detenție în conditii improprii. Practic, deși sistemul penitenciar nu are la acest moment capacitatea tehnică și resursele umane necesare pentru a aplica această lege, retroactiv din 2012, toti deținutii din penitenciarele românești vor beneficia de un act de clemență mascată, ceea ce va conduce inevitabil la un nou val de procese ale deținutilor împotriva statului român.

Ministrul justiției nu pare a înțelege complexitatea sistemului penitenciar și nu reușește să identifice măsurile necesare pentru buna funcționare a acestuia, în contextul extrem de complicat al hotărârii pilot pronunțate de CEDO împotriva României la data de 25 aprilie 2017 care nu face decât să constate un fapt cât se poate de real: Guvernul României nu-și onorează promisiunile asumate”, se arată într-un comunicat transmis de sindicaliști.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.