După ce guvernul şi-a asumat, luni, răspunderea pe Legea privind salarizarea cadrelor didactice în 2011 şi pe Codul de Dialog Social, sindicaliştii se declară „cetăţenii umiliţi ai ţării”.
Legea privind salarizarea în 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ plafonează salariile cadrelor didactice şi anulează prevederile Legii 221/2008, recunoscute prin hotărârile judecătoreşti irevocabile. Federaţia noastră atrage atenţia că, prin încălcarea acestor sentinţe judecătoreşti, angajaţii din educaţie sunt prejudicia şi grav, financiar şi moral, şi mai mult, puterea judecătorească este desfiinţată.
Legea Dialogului Social nu face altceva decât să reducă la tăcere sindicatele, care nu mai reprezintă în România un partener social, aşa cum se întâmplă în alte ţări democratice. Cu noul cadru legislativ, angajaţii români vor deveni vulnerabili în faţa angajatorilor şi a acestui Guvern care nu acţionează în interesul poporului pe care îl conduce”, spun reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).
În acelaşi timp, sindicaliştii consideră că frecvenţa utilizării asumării răspunderii ca şi metodă de promovare a legilor trebuie să fie un semnal de alarmă pentru senatori şi deputaţi, întrucât „instituţia Parlamentului îşi pierde rolul şi importanţa”.