Sindicatele cer CCR să ia în calcul că legea privind măsurile de austeritate e ilegală

Cele cinci confederaţii sindicale solicită, printr-o scrisoare deschisă, plenului Curţii Constituţionale să ia în calcul că prevederile legii de instituire a măsurilor de austeritate încalcă legislaţia în vigoare şi drepturile individuale consfinţite prin Constituţia României. Confederaţiile „Cartel Alfa”, CNSLR – Frăţia, CSDR, BNS şi „Meridian” cer judecătorilor Curţii Constituţionale (CC) să ia în calcul faptul […]

De cotidianul.ro - Autor
Sindicatele cer CCR să ia în calcul că legea privind măsurile de austeritate e ilegală

Cele cinci confederaţii sindicale solicită, printr-o scrisoare deschisă, plenului Curţii Constituţionale să ia în calcul că prevederile legii de instituire a măsurilor de austeritate încalcă legislaţia în vigoare şi drepturile individuale consfinţite prin Constituţia României. Confederaţiile „Cartel Alfa”, CNSLR – Frăţia, CSDR, BNS şi „Meridian” cer judecătorilor Curţii Constituţionale (CC) să ia în calcul faptul […]

Cele cinci confederaţii sindicale solicită, printr-o scrisoare deschisă, plenului Curţii Constituţionale să ia în calcul că prevederile legii de instituire a măsurilor de austeritate încalcă legislaţia în vigoare şi drepturile individuale consfinţite prin Constituţia României.

Confederaţiile „Cartel Alfa”, CNSLR – Frăţia, CSDR, BNS şi „Meridian” cer judecătorilor Curţii Constituţionale (CC) să ia în calcul faptul că decizia în privinţa contestaţiilor depuse asupra prevederilor Legii privind instituirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar va avea repercusiuni asupra vieţii a milioane de români care consideră că diminuarea individuală a salariilor din sectorul bugetar cu un 25 la sută, măsură la care se adaugă şi diminuarea pensiilor individuale cu 15 procente, precum şi suprimarea unor ajutoare sociale reprezintă încălcări ale legilor în vigoare şi ale drepturilor individuale consfinţite prin Constituţia României.

Liderii celor cinci confederaţii sindicale arată, într-un comunicat de presă că decizia noii componenţe a Curţii Constituţionale este privită cu foarte multă atenţie şi este aşteptată cu multă speranţă de români, care cred în principiile statului de drept şi, mai presus de orice, cred că legea este egală pentru toţi, cred în principiul fundamental al Constituţiei care stipulează că legile nu se pot aplica retroactiv şi, mai ales, că judecătorii unei importante instituţii cum este Curtea Constituţională nu-şi pot contrazice propriile decizii anterioare, potrivit Mediafax.

„Domnilor Judecători, în ciuda presiunilor care s-au exercitat şi se pot exercita asupra dumneavoastră ori de câte ori aveţi de luat o decizie importantă, ne bazăm pe convingerea că pentru dumneavoastră Legea fundamentală este piatra de temelie a oricărei construcţii juridice, politice, sociale sau economice, iar la baza acestui monument juridic sunt încrustate trei nestemate: egalitate, solidaritate şi libertate. Fie ca lumina pe care ele o emană să vă călăuzească paşii spre binele şi prosperitatea poporului român”, scriu reprezentanţii celor cinci confederaţii sindicale în comunicatul citat.

Curtea Constituţională ia în discuţie, joi, sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale parlamentarilor privind neconstituţionalitatea măsurilor de austeritate ale Guvernului.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.