
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a anunţat, vineri, că membrii săi vor începe acţiunile de protest, care vor debuta în 2 februarie cu o grevă de avertisment de două ore şi vor culmina, în 12 februarie, cu o grevă generală pe termen nelimitat în administraţia publică.Celelalte forme de protest anunţate – mitinguri în toate municipiile reşedinţă de judeţ şi pichetarea prefecturilor – vor fi programate în funcţie de evoluţia evenimentelor din această perioadă.
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) şi asociaţiile consiliilor judeţene, municipiilor, oraşelor, comunelor şi secretarilor au transmis, joi, o scrisoare deschisă premierului Emil Boc, în care arătau că resping proiectul de lege care prevede disponibilizări în administraţie.
"Am invitat la Cluj reprezentanţii structurilor asociative ale aleşilor locali, ai asociaţiilor consiliilor judeţene, municipiilor, oraşelor, comunelor şi secretarilor cu care am discutat problemele cu care se confruntă administraţiile locale, legate de disponibilizările din administraţie şi restricţiile privind încadrările din sistem. Am redactat o scrisoare deschisă adresată premierului Emil Boc prin care arătăm că respingem, în totalitate, proiectul de lege privind normativele de personal din administraţie, care încalcă principiile autonomiei locale şi descentralizării", a spus preşedintele FNSA, Valer Suciu.
De asemenea, semnatarii scrisorii deschise resping şi proiectul Hotărârii de Guvern privind unele măsuri de aplicare a Legii nr. 330/ 2009, în special dispoziţiile care duc la diminuarea veniturilor salariaţiilor. Mai mult pe Mediafax.ro
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.