Sindicatele din educație strâng semnături pentru grevă generală

Sindicatele din Educaţie au demarat strângerea de semnături în vederea declanşării grevei generale, având în vedere că solicitările lor au rămas fără rezolvare, iar Executivul intenţionează să ia decizii cu impact negativ suplimentar pentru angajaţii din învăţământ, anunţă un comunicat transmis sâmbătă.

Până la momentul declanşării grevei generale, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală (FNS) „Alma Mater” vor picheta, din nou, sediul Guvernului în zilele de 25 şi 26 aprilie, iar în data de 10 mai vor organiza un marş de protest la care sunt aşteptaţi peste 15.000 de membri de sindicat, precizează sursa citată.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat că are încredere că nu se va ajunge la grevă generală în învăţământ, iar anul şcolar se va finaliza cu bine, menţionând că şi cadrele didactice doresc acest lucru şi că este nevoie de găsirea de soluţii.

„Eu am încredere că nu vom ajunge acolo şi că anul şcolar se va finaliza cu bine. Cred că asta îşi doresc şi reprezentanţii cadrelor didactice. Sigur că este nevoie să ne aşezăm la masă şi să găsim soluţii”, a spus Deca, întrebată în legătură cu greva profesorilor.

Ea a adăugat că Ministerul Educaţiei susţine creşterile salariale.

„În ceea ce priveşte ordonanţa de urgenţă la care sindicatele fac referire, la Ministerul Educaţiei deja lucrăm la o serie de observaţii pe care să le înaintăm Ministerului Finanţelor. Aşa cum ştiţi, Ministerul Educaţiei susţine creşterile salariale şi susţine ca grila de salarizare să plece de la un nivel de debutant egal cu salariul mediu pe economie. Vom face tot ceea ce ţine de noi ca această necesitate în sistemul educaţional să fie reflectată şi în cadrul normativ”, a adăugat Ligia Deca.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

20 de Comentarii

  1. Au tăcut în păpușoi cînd ne-au speriat și îmbotnițat copiii. Ce să mai zic că sînt prima unealtă prin care ne îndobitocec, ne mint, ne dresează, sapă prăpăstii între copii și părinți.

  2. Asa cum s au găsit bani ptr pensiile speciale, cumularzi, fermieri etc tot la fel se pot găsi și ptr sistemul de învățământ.

  3. Max 16 ore lucrate săptămânal, 4 luni concediu anual ,salariu min 3000 = 60% elevi/studenți analfabeți=România educata !?!

  4. Frumoasa Educatie mai dau copiilor nostri!
    PS sunt mai multi in Invatamant si Educatie decat copiii Romaniei

  5. Revendicările de natură salarială sunt inutile. Produsele muncii lor îi vor tâlhări, escroca sau pur și simplu le for fura veniturile. Revendicarea principală ar trebui să fie legată de educație.

  6. De 30 ani incoace – dupa parerea celor care populeaza cele mai inalte Institutii Politice si Publice …

    … Romania este o tzara bananiera , plina de incapabili care trebuie retribuiti cu sume neglijabile / lunar in scop de atragere a Societatilor straine cu capital.

    Alta varianta n-a intrat in calcul niciodata in strategia economica de la 1989 – pina in 2023 – in Romania .

    Ei au salarii( pensii speciale ) de zeci de mii de EURO/ lunar – iara Prostimea . cite 225 EURO / lunar .

  7. Alooooo!, de unde bani – din 10 % impozit pe salariile casierilor de la LIDL, ca atat e produsul vostru, aproape nul ! De fapt produceti paguba tarii, cu materii care prostesc copiii, cu o programa la biologie de parca dupa BAC toti sunt deja medici rezidenti, fara ore de istorie, cu integrale pentru viitorii ospatari ! Faceti pe intelectualii natiei , cand de fapt sunteti niste idioti utili folositi la prostirea unor generatii, de catre niste scelerati ! Nu sunteti cu nimic peste Ciolacu, Ciuca, Johanis sau Catu care nu a fost in stare sa treaca treapta a II a !

  8. Inainte de greva, dati afara lincele florentine si alte tesa chiulauce inutile care de ani de zile nu dau la servici, dar au pretentii la lefuri de ministre

  9. Doar pentru salarii faceti greve. Dar o greva pentru a va recastiga demnitatea si respectul de dascali pe care il aveati candva cand o sa faceti? In afara de bani nimic. Atunci nu va mai vaitati cand va iau la misto sau chiar la bataie toti analfabetii. Analfabeti pe care din pacate chiar voi ii creati prin lipsa voastra de demnitate.

  10. Salariile profesorilor sunt mici peste tot in lume, fiindca si responsabilitatile sunt mici.Cunostintele predate sunt pt nivelul copiilor si tinerilor, deci nu ridica probleme pt profesori, mai ales ca predau cate o singura disciplina .Meritele pt ceea ce stiu copiii sunt mai mult ale lor(ale copiilor) si ale parintilor daca se ocupa de ei.In plus, efortul depus pt a absolvi o facultate si a deveni profesor, si apoi efortul pt a preda depind de discipline si sunt minime uneori( de ex, la ed. fizica,religie, desen, geografie, istorie si altele asemenea).Rezultatele depind de cat de bune sunt manualele si de cat de utila este pregatirea scolara dupa absolvire, daca foloseste tinerilor la ceva.

  11. ironic, stii vorba aia cu cei 7 ani de acasa, cand trimiti bate si tamaii la scoala nu vrei sa faca profesorul minuni! cati parinti isi controleaza copii si ii intreaba de teme? ce vina au profesorii ca angajarile peste tot la bugetari si privat se fac pe pile si te impiedici de idioti la tot pasul? aia destepti plaeca afara! si mai retine ca atunci cand s-a pus problema taierii pensiilor speciale ciolacu bocea pe la tv ca ramanem fata militari si judecatori, ei uite cam asta s-a intemplat cu profesorii cand s-au taiat salariile cu 25 %, la fel si cu medicii! sistemul e dat peste cap de politicieni, la inspectorate si minister colcaie de indivizi si individe care nu au predat nici o ora la clasa, profesorii sunt de vina??? sindicatul se face ca se mobilizeaza doar cand vine vacanta de ochii lumii ca sa le poate retine banii!

  12. De aceea lumea este primitiva, deoarece educatia nu primeaza! Tot felul de analfabeti se duc prin Parlament si saracesc populatia, sau Levi de impartire a Romaniei, in timp ce privatii cu statul, politicienii, inclusiv televiziunile hranite cu bugetul de star, fura din greu. O pacoste sunt si IT-istii care sunt scutiti de impozite, analfabeti! Uni fac parts din BOT FACTORIES, cu rolul de a disemina mesaje contra populatiei potrivnicei tagmei jefuitorilor, politicienii cu peste 70 000 de RON/luna! Care nu vor să fie anchetati de justitie! Saltimbancii din politica au dat puteri mari asociatiilor dd parinti! Elevii injunghie si sunt gata să violeze profesoare sub obladuirea unui ticalos precum Cristache! Cetateanul se revolta contra odiosului de politician furacios! Se va ajunge ca in Franta la razboi civil!

  13. De aceea lumea este primitiva, deoarece educatia nu primeaza! Tot felul de analfabeti se duc prin Parlament si saracesc populatia, sau au planuri de impartire a Romaniei, in timp ce privatii cu statul, politicienii, inclusiv televiziunile hranite cu bugetul de stat, fura din greu. O pacoste sunt si IT-istii care sunt scutiti de impozite, analfabeti! Uni fac parte din BOT FACTORIES, cu rolul de a disemina mesaje contra populatiei potrivnicei tagmei jefuitorilor, politicienii cu peste 70 000 de RON/luna! Care nu vor să fie anchetati de justitie! Saltimbancii din politica au dat puteri mari asociatiilor dd parinti! Elevii injunghie si sunt gata să violeze profesoare sub obladuirea unui ticalos precum Cristache! Cetateanul se revolta contra odiosului de politician furacios! Salariile profesoriilor sunt in partea de jos a bugetarilor! Sunt tinuti in postura de sclavi! Se va ajunge ca in Franta la razboi civil! Cel mai bune AR fi să se privatizeze invaramantul, să nu mai fie gratuit. Taxa de scolarizare/Elev/an: $ 8 500! Dar 95% nu mai au acces!

  14. @ „Minerii învățământului” și liderii lor sindicali, briliante și smaralde caută, ca Mutu, rubine și safire, ? Și-au educat și votat parlamentari să-i , „grevească” , ?

  15. De aceea lumea este primitiva, deoarece educatia nu primeaza! Tot felul de analfabeti se duc prin Parlament si saracesc populatia sau au planuri de impartire a Romaniei, in timp ce privatii cu statul, politicienii, inclusiv televiziunile hranite cu bugetul de stat, fura din greu. O pacoste sunt si IT-istii care sunt scutiti de impozite, analfabeti! Unii fac parte din BOT FACTORIES, cu rolul de a disemina mesaje contra populatiei potrivnice tagmei jefuitorilor, politicienii cu peste 70 000 de RON/luna! Care nu vor să fie anchetati de justitie! Saltimbancii din politica au dat puteri mari asociatiilor de parinti! Elevii injunghie si sunt gata să violeze profesoare sub obladuirea unui ticalos precum Cristache! Cetateanul se revolta contra odiosului de politician furacios! Salariile profesoriilor sunt in partea de jos a bugetarilor! Sunt tinuti in postura de sclavi! Se va ajunge ca in Franta la razboi civil! Cel mai bine AR fi să se privatizeze invatamantul , să nu mai fie gratuit. Taxa de scolarizare/Elev/an: $ 8 500! Dar 95% nu mai au acces! Corectorul asta in engleza schimba forma cuvintelor! Lucrurile sunt tensionate in scoli!

  16. De parcă sparanghelisti au nevoie de educație! Care educație din moment ce copii fumează,se droghează, înjură ca la ușa cortului,își bagă și scot tot ce au in dascăli etc? In ultimii 33 de ani, educația a însemnat protejarea salarială a dascălilor! Huuuo!

  17. ca sunt demult in greva, dupa rezultatele pe care le afisaza.
    Nicicand Romania nu a avut atatia dotori analfabrti!

  18. Sincer, mai bine s-ar gandi sa lupte impotriva prevederilor aberante din legea educatiei care le-a distrus statutul de profesori decat la bani. La ce-ti folosesc banii daca la scoala elevul baga un cutit in tine sau zice ca isi baga ceva in gura ta?

  19. @ ” ‘telectual TV ”, lider sindical din programul cultural ,,Țara te vrea prost !” scoate învățământul la grevă, ca să nu mai stea la tablă, ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.