Preconizări sumbre din partea sindicatelor: şomajul ar ajunge în acest an la 10%, iar etapa a doua de disponibilizări din sistemul bugetar ar viza peste 100.000 de salariaţi.Şomajul ar putea atinge 10% în acest an, avertizează preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu. Acesta a menţionat că Guvernul nu va recunoaşte acest nivel "pentru că nu faci o figură bună dacă prezinţi astfel de date la Bruxelles".
"Avem o tendinţă de creştere. Vorbim despre un şomaj vizibil şi unul care nu este tocmai vizibil pentru că nu există întotdeauna înregistrări ale celor care îşi pierd locul de muncă la agenţiile de şomaj", a spus, la Realitatea FM, liderul CNSLR Frăţia.
În ceea ce priveşte solicitarea făcută de premierul Boc miniştrilor, de a pregăti a doua etapă a procesului de restructurare în sectorul public, Marius Petcu preconizează că numărul acestora ar fi de "cel puţin 100.000 de salariaţi" .
"Aş vrea să cred că lucrarea aceasta nu se va face doar dintr-un birou ministerial, cu pixul şi hârtia în mână, fără să discutăm exact despre resursele umane care ar trebui transferate şi despre păstrarea unui minimum de calitate în serviciile pe care le acordăm populaţiei", a spus Petcu.