Sindicatul Național al Agenților de Poliție face un apel urgent către premierul Mihai Tudose pentru a pune capăt jocurilor politice care se fac acum, „la vedere, pe spatele unei crize fără precedent cu care se confrunta meseria de polițist”.
„Poliția Română nu este la cheremul nimănui. Dacă politicul nu este capabil, lăsați polițiștii competenți și onesti să-și aleagă conducătorii. Vrem o decizie cât mai curând posibil, să avem o conducere cu care sa reclădim autoritatea Poliției Române. Noi nu mai așteptăm”, se mai arată într-un comunicat de presă al Sindicatului transmis vineri.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, nu și-a anunțat demisia de la conducerea instituției, în condițiile în care premierul Mihai Tudose a anunțat că i-o va primi, „dacă va fi lăsată să și-o dea”, Carmen Dan declarând în schimb că „Guvernul este unul politic, iar miniștrii sunt nominalizați și validați în forurile statutare ale partidelor din coaliție și tot acolo se aprobă retragerea lor din Guvern”.
Tare am vrea ca la Scolile de Politie din Romania „sa se inghesuie oameni cit mai corecti,si sa se faca
o testare si o triere psihologoica cit mai riguroasa, iar Scoala de Politie,sa fie SCOALA,cit mai adecvata scopului acestei profesii ,si,impreuna cu Familia(si celelalte profesii implicate in formarea noastra)sa ne faca un Neam Demn.