Sindromul Cathedral Plaza

Bucureștiul se schimbă din rău în mai rău. De parcă nu ar fi de ajuns transformarea celei mai celebre străzi, Calea Victoriei, într-un fel de pistă de încercări și agrement pentru iluzoriile mase largi populare, devine strivitoare arhitectonica. Cine dă avizele de construcții în Capitală ar trebui trimis acasă, dacă nu cumva spre instituții ale interviului punctual. Turiștii străini, trecuți de vârsta aventurii, par, în București, prinși în șocul civilizațiilor și derutei. Dintotdeauna, Bucureștiul, de la fondarea sa, a stat sub semnul diferențelor năucitoare într-un areal de numai câteva sute de pași. Noile palate par aduse direct din antologiile kitschului și oferite drept rețetă pentru desfigurarea întregului urbanism. Nu știu cum văd arhitecții situația Bucureștiului, în condițiile în care nicio voce nu se ridică de pe planșele unde se concep aceste aberații.

Cei care au ridiculizat Casa Poporului, propunând demolarea, și zecile de clădiri aduse de un spirit al răului în București, au orbit în fața „direcției“ noi de acum. Atracția pare în continuare clădirea administrativă care a invadat în interbelic Italia, în perioada lui Mussolini. Cu toate eforturile italienilor, acestea nu au dispărut în totalitate și nici nu au putut fi supuse unor transformări totale. Bucureștiul are în componența sa tot mai multe clădiri fără fond identitar și cultural minim, inclusiv printre proprietățile oamenilor cu dare de mână. Arhitecții români cu acces la contracte sau firmele de profil sunt implicate într-o teribilă distrugere a identității Capitalei. Avem în oglindă un oraș care nici măcar nu a reușit să-și vindece rănile, inclusiv urmele gloanțelor. În Piața Dorobanți, o impunătoare clădire depune mărturie după aproape trei decenii a ceea ce a fost, este și dorește să fie administrația noastră publică. Administrația nu face minime eforturi de conturare a spațiului public, pe care îl confundă cu poligoanele militare.

Despre nevoia proiectelor imediate ale parcărilor publice nimeni nu scoate o vorbă, deși ar fi investiții rentabile pentru cei implicați în proiecte europene sau fonduri private plimbate dintr-o bancă în alta. Urgențele Bucureștiului nu mai sunt văzute de nimeni, presiunile pe administrație fiind zero. Nici măcar marcajele carosabilului pentru a preîntâmpina haosul stradal, ajuns lege, nu intră în discuție. Străzile au devenit proprietatea unor inși realmente periculoși, care ar putea fi înlocuiți cu disciplina liniei și a unui contor, extrem de simplu, în avantajul bugetului și a cetățeanului. Însă păstrarea acestor rețele infracționale care au în mod tacit la dispoziție străzile constituie o evidentă afacere cu oficialitățile. Fără o centură rutieră, Bucureștiul este străbătut, de la nord la sud, de toți cei care vor să ajungă spre frontiera sudică, străzile fiind mai aglomerate decât cele mai faimoase autostrăzi, zi și noapte.

Cei care au dat aviz pentru ridicarea Cathedralei Plaza, unii situându-se astăzi nemulțumiți, sunt parte a unei lumi asemănătoare situației României. Bildingul Cathedral Plaza, din preajma Catedralei „Sf. Iosif“, va trebui fără dubiu să dispară din peisaj, printr-o lecție de veritabilă urbanistică și legalitate. Cei care trag de timp, sperând în minunea de a păstra pe verticală monstrul arhitectonic, dau în continuare avize pentru alte imobile similare, pentru că nimeni încă nu și-a asumat delimitarea de asemenea proiecte. Nimeni nu i-a demis pe cei care au dat aceste avize. La doi pași de Cathedral Plaza, pe strada George Enescu, se înalță alte cazemate de beton armat care răpesc Bucureștiului ultima posibilitate de a-și regăsi identitatea.

Nenumăratele tertipuri juridice, în esență stupide și ilegale, tipice legislației noastre interpretate după cum decide mediul mafiot, cu asistența instanțelor corupte, prin care Cathedral Plaza rămâne un memorial al compromiterii tuturor, reprezintă însă nivelul administrației Primăriei Bucureștiului. Cathedral Plaza este un simptom. Demolarea uriașului ansamblu de fiare contorsionate și sticlă poate afecta mai puțin siguranța zonei în egală măsură cu păstrarea, fiind operată de specialiști cu utilaje specifice. Adevăratul pericol este păstrarea monstrului arhitectonic, iar acest fapt trebuie înțeles în adevărul lui.

Recomanda
Ioan Vieru 215 Articole
Author