Ați fost în week-end la SingFest? Ați auzit, măcar, de SingFest? Dacă răspunsul la ambele întrebări este „nu”, e păcat, pentru că ceea ce s-a întâmplat la Singureni (județul Giurgiu, 30 km sud de București) a fost, într-adevăr, remarcabil.
Dacă n-ați auzit de prima ediție a acestui festival născut dintr-o inițiativă privată, nu vă blamez. Expunerea media a fost, din păcate, deficitară, ca să nu spun cvasi-inexistentă, chiar dacă line up-ul de artiști nu a fost cu nimic mai prejos decât cel al altor festivaluri estivale, care au suprasaturat piața culturală bucureșteană.
Ascultați aici: Carla’s Dreams, Irina Rimes, Marius Moga, Spitalul de Urgență, Sarmalele Reci, Zdob și Zdub & Frații Advahov, Fără Zahăr, Bosquito, Mărgineanu, ca să numesc doar o parte dintre artiști.
Ce ne-a plăcut la SingFest?
Aerul de libertate pe care l-am tras adânc în plămâni. Cuplurile și familiile pe care le-am zărit la tot pasul, cu zâmbete mari pe față. Balonul cu aer cald care a creat o atmosferă aparte.
Sonorizarea mult mai bună decât a altor evenimente similare, la care am asistat în țară, în locații mai cu „ștaif”. Faptul că un avocat celebru i-a făcut un cadou comunității din care s-a ridicat (nota bene, copiii sub 14 ani au avut acces gratuit la festival).
Nu cred că mă aventurez când spun că oamenii din Singureni n-aveau, până deunăzi, parte de prea multe „ocazii” culturale. Din septembrie 2022, lucrurile s-au schimbat definitiv. Orice astfel de festival, care scoate oamenii din imediat (griji, facturi, războaie pentru dominația mondială) și îi transportă în altă realitate, care le aduce un pic de frumos, trebuie aplaudat.
Am aterizat la Singureni pe ritmurile Fără Zahăr („Lugu lugu”), și am plecat pe ritmurile Bosquito, rămânând cu o satisfacție: aproape de noroaiele în care Sinan Pașa și-a pierdut dinții, pe un teren care nu ți-ar spune nimic dacă n-ai fi de-al locului, s-a născut un festival.
E mult, e puțin?
libertatea lor este in droguri. pe vremea impushktului eram fericiti cand „respiram” o piesa muzicala frumoasa sau un spectacul, unde actorii (ce actori!) strecurau bancuri impotriva sistemului. Mucaliti, talentati. tot ce se intampla acum este haos. creierul fabrica droguri in momentul in care gaseste placere. hormonii fericirii in putinele clipe de bucurie. dupa 1989, avem niste stari fabuloase de fericire. imi venea sa chiui de fericire cand ma duceam la serviciu. dimineata, vara, inca racoare, strazile libere, mirosea a covrigi in zona Unirii. am avut norocul, prin munca de atunci, de a cunoaste artisti si pictori. oameni liberi mental. DAR ERAU CU ADEVARAT ARTISTI. astia, acum, in majoritate, se inchina toti raului. mai grav este ca nu isi dau seama. vai de sufletele lor…de aceea isi cauta fericirea in droguri. fericirea s-a terminat prin anii 2000…