Siria a acceptat un plan de pace al Ligii Arabe

Siria a acceptat integral un plan de pace propus de Liga Arabă în cadrul întâlnirii miniştrilor de Externe ai organizaţiei, care a avut loc la Cairo. Regimul preşedintelui Bashar al-Assad a acceptat planul după cele mai sângeroase două zile ale represiunii împotriva opozanţilor şi după ce aliaţi tradiţionali precum China au făcut presiuni asupra.

În ciuda pasului către dialog făcut de Damasc, SUA îşi menţin poziţia şi cer demisia preşedintelui al-Assad. „Poziţia noastră este ca preşedintele Bahar al-Assad şi-a pierdut legitimitatea şi trebuie sa demisioneze. Sprijinim eforturile internaţionale menite să convingă regimul să înceteze atacurile împotriva propriului popor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney.

Planul de pace prevede eliberarea celor reţinuţi în timpul evenimentelor recente, retragerea forţelor guvernamentale din oraşele şi districtele unde au avut loc confruntări militare şi permiterea accesului reprezentanţilor Ligii Arabe, a mass-media arabe si internaţionale.

Documentul mai arată că negocierile cu guvernul şi partidele din opoziţie vor fi conduse de Comisia ministerială a Ligii Arabe, condusă de premierul Qatarului, cu scopul de a se lansa un dialog naţional. Locul în care vor avea loc aceste discuţii nu a fost stabilit, guvernul sirian insistând ca acestea să aibă loc la Damasc, în timp ce opozitia doreşte să negocieze în străinătate.

Secretarul-general ONU, Ban Ki-moon, a cerut regimului al-Assad să implementeze rapid prevederile planului de pace. „Oamenii au suferit prea multe şi prea mult, iar situaţia este inacceptabilă. Uciderea civililor trebuie să înceteze imediat în Siria”, a spus acesta.

Regimul de la Damasc a decis să accepte planul propus de Liga Arabă pe fondul presiunii crescânde a puterilor occidentale, care au avertizat că vor încerca să impună noi sancţiuni în Consiliul de Securitate al ONU, după ce adoptarea unei prime rezoluţii a eşuat, în urma opoziţiei Rusiei şi a Chinei. Beijingul a transmis însă că vărsarea de sânge trebuie să înceteze şi că Damascul trebuie să accepte planul Ligii Arabe.

Consiliul Naţional de Tranziţie, opoziţia creată după modelul celei din Libia, a cerut, înaintea întâlnirii de la Cairo, ca Liga Arabă să „suspende calitatea de membru a Siriei, să asigure protecţia civililor şi să recunoască Consiliul Naţional de Tranziţie ca reprezentat al revoluţiei siriene”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.