„Sistemul de apartheid din Franţa”: Premierul Valls atacă The New York Times

Premierul Franţei a acuzat ziarul american The New York Times pentru modul în care a prezentat declaraţiile unor femei musulmane din Franţa despre polemica legată de costumul burkini, iar aceasta a stârnit o dispută între Manuel Valls şi publicaţia de peste Ocean.

Articolul din New York Times se bazează pe mai multe declaraţii ale unor femei musulmane din Franţa şi din alte state europene, în urma unui apel făcut de publicaţia americana pe reţelele de socializare. Afirmaţiile acestor femei, care vorbesc despre “sistemul de apartheid” din Franţa şi despre “senzaţia că încalcă legea” sunt dure şi exprimă în primul rând prejudecăţi, dând frâu liber insultelor. Articolul acesta a fost publicat de New York Times şi în limba franceză, un lucru mai putin obişnuit.

Mai puţin obişnuită este şi reacţia premierului francez Manuel Valls, publicată de Huffingtonpost.fr. Acesta a scris că ziarul american “a oferit o imagine insuportabilă şi falsă despre Franţa”. “Ceea ce contest cu cea mai mare fermitate este că jurnalista a dat cuvântul unor femei de confesiune musulmană pretinzând că vocea lor ar fi înăbuşită, iar aceasta pentru a oferi imaginea unei Frante care le oprimă”.

Manuel Valls pune apoi că “exigenţele profesionale ar fi trebuit să o facă pe jurnalista de la New York Times să vorbească cu imensa majoritate a femeilor musulmane care nu se recunosc în viziunea ultrariguroasă a islamului. Aici nu este vorba despre o anchetă pe teren. Aceste declaratii au fost obţinute în urma unui eveniment scandalos organizat în Franta: o tabără de vară postcolonială. O tabara care, şi aceasta informaţie are importanţa ei, a fost interzisă – citez – “persoanelor albe”! Scopul ei era să-i adune la un loc pe toţi sustinatorii comunitarismului, pe toţi cei care se opun amestecării persoanelor “albe” cu cele “ne-albe”, pe toţi cei care vor, citez din nou, să denunţe “filosemitismul” căruia Franţa i-a căzut victima”.

Marţi, 6 septembrie, New York Times i-a dat o replică premierului francez, arătând că articolul s-a bazat pe răspunsurile a peste 1.200 de cititori la întrebări online în limba engleză şi în limba franceză, precum şi în arabă, întrebări referitoare la interzicerea în mai multe oraşe din Franta a portului costumului burkini. The New York Times a criticat frecvent în ultimul timp “afacerea burkini”, pornind de la ideea intoleranţei francezilor. În viziunea comentatorilor americani de la New York Times, este vorba “de a evita ca majoritatea nemusulmană să se confrunte cu o lume care se schimbă, o lume care o obligă să-şi extindă limitele indentităţii, pe care mulţi preferă să o păstreze aşa cum e”.

În urma acestor reacţii abundente în presa internaţională, premierul Manuel Valls s-a simtit dator să explice “principiile fundamentale ale ţării noastre: egalitatea dintre femei şi bărbaţi şi laicitatea”. “Ca cititor al presei internaţionale, am văzut cum o parte dintre publicaţii au ajuns repede la stigmatizare, la atingerea libertăţii musulmanilor de a-şi practica religia”, a scris Valls.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.