Când un ministru dă dispoziții prin intermediul televiziunii, chemând la ordine un subaltern, avem în fapt imaginea exactă a derizoriului și degringoladei actuale. În România legea nu mai funcționează, ca atare, totul este suspendat. Din păcate, este nevoie de existența unor drame, cu efect de imagine zguduitor, pentru a constata stări de fapt care puteau fi preîntâmpinate. O analiză a instituțiilor statului, de la prima la ultima dintre ele, se impune, mai ales sub aspectul transcriptului legal. Mult invocata responsabilitate ministerială, extinsă acum spre aceea a magistraților și spre absolut toate categoriile de funcționari publici a ajuns subiect de negociere, când ar trebui să fie un imperativ absolut. Ceva mai grav nu poate exista într-o țară, decât relativizarea dreptului la o legislație funcțională. Sistemul se află deasupra legii, iar reformele, cele curente și cele sub presiune publică, sunt astfel imposibile. Degradarea instituțională a dus la o separație totală a sistemului de interesul public, în fapt unicul său obiectiv. Permanenta întrebare și temere că nimeni nu mai poate controla derapajele reprezintă o realitate. Unitatea legislativă și constituțională este fracturată de disfuncționalități special create pentru a construi culoare pentru infracționalitatea celor care contrapun poziția publică, fie aceasta de la ultimul nivel al sistemului.
Un stat și o societate profund expuse infracțiunilor celor care le reprezintă, o adevărată interfață a grupurilor de interese. Ascensiunea lipsei de legitimitate și democrație, în mod constant, devine o probă că lucrurile au ajuns aici prin controlarea lor sistematică. Instituțiile de control, preîntâmpinare și alertă asupra derapajelor sunt asimilitate contrarietății. Cum să nu se dizolve bugetul public în bugetele personale ale grupurilor de influență și interese? Cum să mai funcționeze ceva în direcție socială, publică? Corupția, de la revoluție încoace, s-a autogenerat ca o componentă absolută a sistemului, fiind însuși sistemul. Când instituțiile sunt paralele și funcționarii se comportă după cum le dictează interesele personale, așa cum se prezintă astăzi România, deja ne aflăm dincolo de limita crizei, într-o zonă incontrolabilă.
Derapajele constitutive din interiorul sistemului dau nota generală asupra acestuia. Nimeni nu mai poate fi cu adevărat tras la răspundere, pentru că nu există procedurile instant pentru asemenea situații, așa cum ar fi necesar și legal. Niciunde în lume lucrurile nu funcționează corect de la sine, decât prin efectul legislației. Însă într-o societate cu o justiție narativ-absurdă, cu antepronunțare vizibilă, încât nici nu mai este nevoie de invocarea legilor, dereglajul instalat este normă de conduită. Cei care reprezintă astăzi sistemul au ajuns în paradoxala situație de a fi identificați drept un pericol pentru societate.
Un cod de conduită pentru funcționarul public, indiferent de poziția acestuia în sistem, reprezintă o urgență absolută. Dacă românii au astăzi pe cap un sistem care îi expune amenințător, acest fapt se datorează dezintegrării actului de justiție sub multiple aspecte, nu neapărat procedurale. Deocamdată, imposibilitatea acordării și unificării sistemului, aceasta este consecința unei clase politice care ar trebui să fie prima pe lista reformelor. Altfel, psihopații din acest acest sistem în cădere liberă, imposibil de depistat, se vor înmulți sub cele mai bune evaluări.
Stim ca traim in democratie originala in sos slinos de capitalism de cumetrie care ne-a adus azi dupa 29 de ani in ruina: economica, politica, sociala si din care cauza putem fi faramati ca stat national unitar ! Sa speram ca Dumnezeu sa ne dea minte sa ajungem la un liman favorabil !