Situaţiunea (XLVII)

Într-un text recent salutam faptul că în lunile iunie şi iulie curent Guvernul german a făcut demersuri destinate găsirii unei înţelegeri cu Moscova pentru retragerea din Transnistria. Anterior, în februarie curent, în scrisoarea pe care o adresasem ambasadorilor în România ai unor ţări membre ale Uniunii Europene (între ei şi ambasadorului german) notasem între altele: „Mi se pare greu de înţeles indiferenţa de două decenii a aliaţilor actuali ai României (inclusiv a Germaniei) faţă de perpetuarea şi astăzi a consecinţelor pe care românii le îndură din cauza odiosului Pact Hitler-Stalin”. Bineînţeles că e mai mult decât posibil ca între demersurile Guvernului de la Berlin şi scrisoarea mea să nu existe nici cea mai mică legătură. În acelaşi timp însă am şi eu dreptul să notez aici – cu bucurie – această fericită coincidenţă.

Privită din cosmos, arestarea lui Vîntu pare să spună că, în sfârşit, justiţia îşi face treaba. Privită mai de aproape, de pe malurile Dâmboviţei, lasă doar impresia unei noi diversiuni a sistemului securist-fesenist. Care ar urmări ce? De-un exemplu ca Traian Băsescu, a cărui demitere pare să aibă de data aceasta destule şanse, să apară ca victimă a celor care nu vor ca justiţia să-şi facă treaba. Şi, trebuie să recunoaştem, e destul de posibil ca diversiunea să reuşească. Afacerea FNI ne apare astăzi mai clar ca oricând ca una pusă magistral în scenă de Securitate şi oamenii săi. Pe baza datelor de la acel moment, în articolul „Eterna Securitate (II)” din 17 martie 2003 arătam în ce consta implicarea Securităţii: între altele, în structurile FNI fuseseră prezenţi peste 300 de foşti securişti, despre Ioana Maria Vlass, unul dintre capii escrocheriei, tocmai se aflase că a fost ea însăşi ofiţer de Securitate, după cum cam tot pe atunci începuse să se afle despre relaţiile foarte strânse dintre Vîntu şi şefii SRI şi SIE, Radu Timofte şi Gheorghe Fulga. Astăzi ştim în plus că şi Vîntu a fost om al Securităţii. Ce nu ştim încă suficient de clar (şi ce pare a fi în continuare un secret păstrat destul de bine) e cine sunt „beneficiarii” prăbuşirii FNI. De-a lungul timpului au fost publicate, totuşi – inclusiv pe internet, unde pot fi găsite şi astăzi -, liste cu politicieni şi membri ai familiilor lor, cei mai mulţi aparţinând guvernării de atunci, care ar fi încasat de la FNI sume de ordinul miliardelor de lei (între alţii: Ion Diaconescu, Ioan Avram Mureşan, Traian Băsescu, Radu Berceanu, Constantin Dudu Ionescu, Remus Opriş, Radu Sârbu, Decebal Traian Remeş, Nicolae Noica, Valeriu Stoica, Vasile Lupu, Dragoş Constantinescu, fiul fostului preşedinte Emil Constantinescu). În toamna lui 1998, când „România liberă” începuse să agreeze tot mai puţin textele mele nu foarte prietenoase cu cei aflaţi atunci la putere, l-am căutat pe patronul ziarului „Curentul”, Sorin Ovidiu Vîntu, care la acea vreme, cu destul timp înainte de prăbuşirea FNI, trecea drept un om de afaceri de succes şi onorabil. „Linia editorială” a ziarului, echilibrată şi modernă, mă făcuse să-i propun lui Vîntu colaborarea. A fost imediat de acord. Cu o condiţie, însă: „Să nu scrieţi defavorabil despre domnul preşedinte Constantinescu”. Cum din principiu nu puteam să accept vreo condiţionare, oricare ar fi fost ea, am renunţat la idee. Rostul acelei condiţii aveam să-l înţeleg, însă, mai târziu, numai după prăbuşirea FNI. Când mi-a devenit clar că cele întâmplate fuseseră posibile datorită susţinerii primite de la guvernarea Constantinescu-CDR, constând mai ales în girarea cu CEC a faimoasei panamale. Şi când am înţeles şi ce rost aveau sponsorizările generoase cu care Vîntu susţinea „premiile de excelenţă” pe care preşedintele Constantinescu şi primul său colaborator, Zoe Petre, le acordau în epocă intelighenţiei dâmboviţene, excelentă şi fidea.

Dacă încă mai e cineva care nu ştie, află de la mine acum că există un „stat” pe lumea asta – Principatul Sealand – care de la fondarea sa în septembrie 1967 şi până astăzi n-a numărat niciodată mai mult de 10 „cetăţeni”. Şi totuşi, pe Wikipedia în română pot fi găsite informaţii detaliate până şi despre istoria acestui „stat” – alături, bineînţeles, de istoriile tuturor celorlalte state ale lumii. În schimb, din extrem de vasta şi celebra enciclopedie – dacă vă vine să credeţi – lipseşte istoria Statului Israel. Ce ciudăţenie bizară… Salut aici treaba bună pe care Adrian Majuru o face de câteva luni la Cotidianul.ro aducând la lumină scrieri deloc onorante ale unor intelectuali despre care până acum nimeni nu îşi închipuise că au făcut şi ei temenele regimului comunist. Tot aici deplâng însă şi enunţul (cum altcumva decât deplorabil?) pe care tânărul publicist l-a făcut într-unul din ultimele sale texte („Obedienţă asumată, disidenţă mimată”, 25 august 2010): „Cunoaştem cu toţii rolul generalului Stănculescu în prăbuşirea regimului Ceauşescu”. Îmi pare foarte rău, dar eu unul nu cunosc acest pretins rol al lui Stănculescu, ci numai pe acela de nomenclaturist şi de susţinător până la capăt al regimului comunist – inclusiv prin crimele comise la Timişoara, pentru care astăzi preferatul tânărului publicist execută o bine meritată pedeapsă de 15 ani de închisoare.

Atunci când e vorba să găsească sinecuri de lux pentru propria clientelă – pe spinarea tot mai gârbovită a românului de rând -, imaginaţia sistemului securist mafiot e de asemenea inepuizabilă. Proliferarea tipic canceroasă a „administraţiei publice”, mai exact a birocraţiei şi corupţiei de la acest nivel, a servit drept model şi pentru bătaia de joc de la Televiziunea Română. De la două posturi mari şi late cu ani în urmă s-a ajuns astăzi la nu mai puţin de şapte (dacă documentarea pe care am făcut-o ieri n-o fi cumva deja depăşită): TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Cultural, TVR INFO, TVR Internaţional şi TVR HD („high-definition”, „cu rezoluţie înaltă” adică, pentru contribuabilul ignorant) – plus nu mai puţin de cinci „studiouri teritoriale”: Timişoara, Cluj, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş. Şi asta pentru ca lună de lună, când traiul în România e devenit un infern, să încaseze salarii de lux o armată întreagă de pierde-vară, de agramaţi şi de nevolnici, de neveste, amante şi odrasle ale politicienilor şi securiştilor, ale politicienilor securişti ori ale altor membri ai acestei clici pustiitoare. Şi bineînţeles că aproape la fel stau lucrurile şi la Radiodifuziunea Română.

Preluare de pe website-ul autorului

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Valerian Stan 69 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.