Slovacia-Paraguay 0-2 (0-1)

Un meci slab, plictisitor de-a dreptul în mitanul al doilea, din care istoria nu va consemna decât scorul. Nimic altceva. Calificată oarecum surprinzător la turneul final, Slovacia a demonstrat și în acest al doilea meci din grupă că nu își poate depăși condiția de echipă europeană din coada celei de a II-a urne valorice. Timp de 94 de minute Slovacia nu a jucat nimic. În primele 45 de minute Paraguay-ul s-a cantonat în jumătatea adversă, a plimbat mingea dintr-o parte în alta a terenului și din când în când amenița periculos poarta lui Mucha. Golul din minutul 27 a fost ceva firesc, iar faptul că la repriză sud-americanii au intrat la cabine doar cu un avantaj la limită, constituie chiar o surpriză. În partea a doua a jocului, conform „obiceiului” de la acest turneu final – echipa care conduce se retrage în apărare – paraguay-enii au cedat deliberat mijlocul terenului și s-au cantonat în apărare. Între minutele 46 și 75 am asistat la cele mai slabe minute de fotbal de până acum. Slovacii invitați să atace nu au pus deloc în pericol poarta adversă, sud-americanii respingând (chiar și la întâmplare, pentru că oricum nu conta) fără probleme orice tentativă ofensivă. În finalul meciului, plictisiți să mai stea degeaba în apărare, sud-americanii au revenit în jumătatea adversă, și după două situații de gol ratate, au punctat pentru a doua oară, asigurându-și o viață liniștită înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Noua Zeelandă. În primul meci de duminică s-au putut observa foarte multe locuri goale în tribune, ceea ce demosntrează că nu toate echipele au lipici la publicul autohton. Cu toate acestea, vuvuzelele și-au făcut datoria.

 

 

Oraș: Bloemfontein

Stadion:Free State 

Temperatură: 15 grade

 Formații

 Slovacia: 1 Mucha, 2 Pekarik, 3 Skrtel, 6 Strba, 7 Weiss, 8 Kozak, 9 Sestak (13.Holosko – min.70),  11 Vittek, 16 Durica, 17 Hamsik (cpt), 21 Salata (15.Stoch – min.83).

 Antrenor: Vladimir Weiss

Paraguay: 1 Villar, 3 Morel, 6 Bonet, 9 Santa Cruz, 13 Vera (8.Barreto – min.88), 14 Da Silva, 15 Caceres, 16 Riveros, 18 Valdez (17.Torres – min.68), 19 Lucas (7.Cardozo – min.82),  21 Alcatraz.

Antrenor: Gerardo Martino

Arbitru: Eddy Mailett (Seychelles)

Liniori: Evarist Menkouande (Cameroon) și Bechir Hassani (Tunisia)

Oficial 4: Joel Aguilar

Marcatori

0-1  (min.27) – Vera primește o pasă de la Lucas și de la 14 metri central, șutează cu ristul  jos în colțul din dreapta al portarului

0-2  (min.86) – Riveros primește o minge la 15 metri în centrul careului și înscrie printr-un sut sec, fără preluare.

Cartonașe galbene: Sestak, Durica, Weiss – Vera,

Șuturi la poartă :                6                  –          11 

Pe spațiul porții:                 1                  –            5 

Cornere:                              3                  –            1

Posesie:                              51%             –             49%

MVP                              Vera (Paraguay)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.