Şoc la Hollywood: Harvey Weinstein scapă de condamnare

Curtea de Apel din New York a anulat joi condamnarea pentru viol şi agresiune sexuală din 2020 a fostului producător Harvey Weinstein

De B C
Şoc la Hollywood: Harvey Weinstein scapă de condamnare

Curtea de Apel din New York a anulat joi condamnarea pentru viol şi agresiune sexuală din 2020 a fostului producător Harvey Weinstein

Curtea de Apel din New York a anulat joi condamnarea pentru viol şi agresiune sexuală din 2020 a fostului producător Harvey Weinstein, o vedetă de la Hollywood, şi a ordonat iniţierea unui nou proces.

Curtea de Apel a estimat că anumite erori de procedură au fost comise în timpul procesului iniţial, care a reprezentat o mare victorie pentru mişcarea #MeToo. Harvey Weinstein a fost condamnat la închisoare şi în urma unui proces separat ce a avut loc la Los Angeles.

În timpul procesului din New York, au fost admise „în mod eronat” în instanţă o serie de mărturii referitoare la alte fapte decât cele comise asupra reclamanţilor, potrivit unuia dintre judecătorii de la Curtea de Apel. Acele mărturii „au prezentat o imagine extrem de prejudiciabilă” a lui Harvey Weinstein.

„Soluţia pentru aceste erori şocante este un nou proces”, a continuat acelaşi judecător.

Harvey Weinstein, în vârstă de 72 de ani, a fost condamnat la 23 de ani de închisoare la New York în 2020 pentru viol şi agresiuni sexuale.

Apoi, în 2023, fostul producător de film a fost condamnat şi la 16 ani de închisoare la Los Angeles pentru fapte similare.

Mişcarea #MeToo a fost declanşată de dezvăluiri făcute despre comportamentul de prădător sexual al lui Harvey Weinstein, a cărui influenţă asupra industriei de la Hollywood a fost cândva imensă.

Harvey Weinstein a fost cofondator al studioului cinematografic Miramax, care a lansat de-a lungul anilor numeroase filme de mare succes, precum „Shakespeare in Love” şi „Pulp Fiction”. Studioul pe care l-a înfiinţat ulterior şi care îi poartă numele şi-a declarat falimentul în martie 2018.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. A fost un proces politic de la cap la coada. Daca la Hollywood se poate vorbi de moralitate atunci Sodoma si Gomora au fost manastiri de maici.Hillywood este patria prostitutiei, drogurilor, arogantei actorilor imbogatiti din propaganda amerloca.🤮

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.