Șocant: Polițiștul arestat era eroul local!

UPDATE. Polițistul din Craiova acuzat că a corupt sexual o fată de 13 ani, aflată într-un centru de plasament, fusese declarat erou local, după ce și-a riscat viața pentru a salva din flăcări un bărbat. Agentul este divorțat din anul 2017 și are un copil de 6 ani.

Polițistul a fost declarat verbal erou local, la începutul acestui an.

Agentul și-a riscat atunci viața, a trecut prin flăcări și a salvat dintr-un incendiu un bărbat în vârstă, a declarat, pentru Mediafax, vicepreședinte Sindicatul Europol Dolj, Bogdan Gulie.

„Alexandru Bogdan a fost primul care a ajuns la fața locului. Adică, înaintea pompierilor, înaintea salvării. A avut un eveniment în cartierul Craiovița Nouă. S-a dus, a văzut că sunt flăcări….era cu un jandarm de serviciu. Nu a mai ținut cont că e foc, că e fum…a intrat în casa unde se afla un bătrân pe care l-a salvat. Și-a riscat viața, dar până la urmă asta e meseria de polițist. Știu că a primit mulțumiri verbale din partea conducerii”, spune Bogdan Gulie.

Acuzațiile DIICOT la adresa polițistului (comunicat)

La data de 30.10.2019 procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului ALEXANDRU IONUȚ BOGDAN, agent în cadrul I.P.J. DOLJ -Secția 5 Poliție Craiova, pentru săvârşirea, în concurs, a infracţiunilor de raport sexual cu un minor și pornografie infantilă prin sisteme informatice.

În fapt s-a reţinut că, începând cu toamna anului 2017, inculpatul Alexandru Ionuț Bogdan a întreținut relații sexuale cu o persoană vătămată, în acel moment în vârstă de 13 ani, ulterior realizând cu aceasta, folosind telefonul mobil, mai multe fișiere foto și video cu caracter sexual explicit.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reţinut faptul că inculpatul își desfășoară activitatea ca agent în cadrul I.P.J. DOLJ -Secției 5 Poliție Craiova, fiind divorțat și având în întreținere un copil minor.
În toamna anului 2017, mergând în zona stadionului din Segarcea, în apropierea apartamentului deținut de către părinții săi, inculpatul Alexandru Ionuț Bogdan o cunoaște pe persoana vătămată minoră, în acel moment în vârstă de 12 ani, elevă la o școala generală din localitate.
Conform declarațiilor date, persoana vătămată minoră, i-a cerut o țigară, în cadrul discuțiilor avute, inculpatului Alexandru Ionuț Bogdan solicitându-i profilul unei reţele de socializare, pentru a putea ține legătura.
În perioada următoare inculpatul păstrează legătura cu persoana vătămată prin intermediul messenger-ului sau telefonic, întâlnindu-se ori de câte ori se deplasa la în localitatea Segarcea iar după câteva luni ajungând să întrețină relații sexuale.
Ulterior cei doi continuă să întrețină relații sexuale în mod repetat în apartamentul părinților inculpatului sau în autoturismul său personal.
Cu acest prilej, inculpatul realizează o serie fișiere foto și video cu caracter sexual explicit, atât reprezentând momentul în care întrețineau relații sexuale cât și prin fotografierea persoanei vătămate dezbrăcată, în poziții cu același caracter sau prin expunerea organelor genitale ale acesteia.
De asemenea, inculpatul i-a solicitat realizarea și trimiterea unor fotografii cu același conținut.
Cu prilejul percheziției informatice efectuate în cauză și accesului la adresa de e-mail folosită de inculpat au fost găsite astfel de fișiere foto și video datate februarie-august 2019.
La data de 31 octombrie 2019, Tribunalul Dolj a dispus măsura arestării preventive a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. Ar trece prin flacari si in caz ca a pus ochii pe una pentru un viol scurt!Oltenia naste monstrii! Ce sila de om sa distruga un copil neajutorat!Doamna Dancila spunea in august ca va mari pedepsele pentru monstrii astia,dar nu s-a tinut de cuvant

  2. Poate ca premiul a fost dat in sensul performantelor de asa natura,in niciun caz pentru reusitele la locul de munca! De ce nu putem lua in considerare si aceasta cale?

  3. Ce zice acum tupeistul ala semianalfabet de Coarna si colegii idem capetenii de sindicate militiste? Ministrul este de vina, nu-i asa?

  4. Ori esti borfaş….ori poliţist…în această frumoasă Românie. Bine ca am scăpat de corupție….în ultimii trei ani nici nu mai au ce aresta…unde corupți nu mai avem.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.