Socialistul contra miliardarului. Cine se va lupta cu Trump?

Michael Bloomberg (61 de miliarde de dolari), Donald Trump (3 miliarde de dolari) si Bernie Sanders (2 milioane de dolari si socialist)

Până la finalul lunii februarie, lupta din Partidul Democrat pentru Casa Albă s-ar putea reduce la o cursa între trei bărbați. Doi au peste 70 de ani (fostul vicepreședinte Joe Bidem și senatorul Bernie Sanders), iar celălalt ar fi cel mai tânăr președinte al SUA, la 38 de ani (Pete Buttigieg). Unul dintre este omul sistemului (Joe Biden), altul este un socialist declarat (Bernie Sanders), iar ultimul este un democrat de centru fără nici cea mai vagă viziune de politică externă (cum a arătat-o un chestionar al The New York Times) și estye căsătorit cu o un bărbat. Nimic nu pare mai simplu pentru Doald Trump la alegerile din noiembrie 2020.

Joe Biden, candidatul creditat cu cele ai mari șanse, s-a clasat abia pe locul al patrulea la primele alegeri primare, în Iowa. Sondajele îl dau pe locul al patrulea sau chiar al cincilea la alegerile din New Hampshire, pe 11 februarie. Sondajele nu-l arată câștigând nici în Nevada, iar în Carolina de Sud, unde este apreciat in comunitățile de culoare, șansele ar putea fi compromise de rezultatele slabe de până atunci. Rezultatele slabe la primare înseamnă și reducerea donațiilor, care se vor îndrepta către candidații care confirmă.

Este cazul lui Bernie Sanders, care a adunat mai multe donații în ultima lună decât rivala sa din aripa stânga a partidului, Elizabeth Warren, și se pare că Sanders se profilează drept cel mai puternic dintre candidați. S-a clasat practic la egalitate, pe primul loc, în Iowa, alături de Pete Buttigieg. Are prima șansă în New Hampshire și poate câștiga în Nevada.

Miliardele lui Bloomberg

Însă alegerile primare abia au început. Partidul Democrat nu va lăsa un candidat fără șanse sau perceput ca fiind antisistem să ajungă în marea finală. Cum va proceda? Ne-o spune jurnalisnul Pat Buchanan. ”Dacă Sanders îl va bate de două sau de trei ori pe Biden până la finalul lunii februarie, singurul lucru care îl va mai putea bloca pe Sanders vor fi miliardele lui Michael Bloomberg. Socialistul contra miliardarului. Îl va putea învinge unul dintre ei pe Donald Trump?”.

Cum pot acționa miliardele lui Michael Bloomberg, fostul primar al New Yorkului. Bloomberg, fondatorul agenției cu același nume, are o avere estimată la peste 60 de miliarde de dolari. Este mai degrabă un republican din aripa neoconservatoare a administrației Bush Jr. decât un democrat, singurul dintre candidații democrați la alegerile primare care, în chestionarul de politică externă amintit mai sus, a lăsat să se înțeleagă că va folosi forța militară a SUA în Coreea de Nord, Iran și oriunde interesele SUA ar fi amenințate.

Bloomberg nu a participat la alegerile primare din Iowa. Nu o va face nici la celelalte trei alegeri primare din luna aceasta. Cel, mai probabil, va intra în cursă în martie, de Super Tuesday, când vor avea loc alegeri in 14 state (unele foarte populate, cu multi delegați, precum California și Texas) și vor vota și democrații din diaspora. Bloomberg își pregătește terenul și inundă cu televiziunile cu spoturi electorale: peste 300 de milioane de dolari, urmând, după cum a spus-o miliardarul după alegerile din Iowa, ca suma să se dubleze în săptămânile ce vor urma.

Super-comitete politice și ”supercetățeni”

Suma maximă cu care un individ poate contribui pentru un candidat este de 5.000 de dolari, însă in cazul unui Super Comitet Politic de Actiune, un individ poate contribui cu milioane de dolari. Aceasta permisiune pentru acumularea de fonduri practic nelimitate este dată din 2010, după o decizie a Curții Supreme. De atunci, alegerile au devenit din ce în ce mai ”scumpe”. Comitetele trebuie să fie ”independente”. Asta înseamnă că nu pot susține fățiș un candidat, însă pot foarte bine să-i denigreze agresiv pe contracandidații săi. În 2018, răposatul Paul Volker, fost șef al Federal Reserve în anii 1980, spunea: ”Problema centrală este că devenim o plutocrație. Avem un număr uriaș de oameni uriaș de bogați care sunt convinși că sunt bogați pentru că sunt foarte deștepți și foarte constructivi”. Acești oiameni foarte bogați devin super-cetățeni în contextul alegerilor din SUA. De ce? Pentru că donațiilor lor se duc către așa-numite Super Comitete de Acțiune Politică. În acest fel pot acționa miliardele lui Michael Bloomberg și ale miliardarilor cu viziuni apropiate.

Dar nu numai în acest fel. Alegerile prezidențiale sunt doar partea cea mai spectaculoasă a exercițiului electoral american. Se aleg și reprezentanți, senatori, primari, procurori. Cu toții au nevoie de donații. Dacă ele ar veni de la Michael Bloomberg, acesta și-ar face aliați importanți. ”Bloomberg ar putea cheltui 4 sau 5 miliarde de dolari din banii sai nu doar pentru campaia prezidențială, ci pentru democrații de peste tot, de la primul până la ultimul. Unii oficiali democrați ar putea spune: Mike Bloomberg ar putea oferi 5 milioane de dolari pentru campania mea pentr un district din statul cutare”, spune un afaceriost din Massachusetts, citat de The Hill.

Superdelegații care votează ”liber”

Ce importanță au aceste donații să le spunem secundare? În Partidul Republican importanța lor este relativ redusă. Însă in Partidul Democrat contează mult, pentru că aici, la Convenția Națională care va decide, după alegerile primare, candidatul pentru Casa Albă, există așa-zișii superdelegați. Superdelegații nu sunt obligati să voteze la aceasta Convenție așa cum a decis votul popular din statul lor. Ei sunt liberi să voteze cu oricine, chiar și cu un candidat retras din cursă. Este un vot nedemocratic, în opinia lui Bernie Sanders și a lui Tim Kaine (cel care ar fi fost vicepreședintele SUA, dacă Hillary Clinton ar fi câștigat alegerile din 2016). La Convenția Democrată, superdelegații au circa 15% din voturi, iar, în cazul în care alegerile primare au rezultate strânse (cum se pare că va fi cazul în acest an), votul lor ”liber” poatre fi decisiv. Or, acești supredelegați sunt oficailii democrați aleși în districtele din toata America, adica exact acei politicieni care au nevoie de donații o dată la doi ani, acei politicieni al căror viitor mandat poate depinde de milioanele unui Michael Bloomberg, George Soros și alți miliardari și filantropi. Loialitatea astfel obținută ar fi decisiva în cazul unei Convenții Democrate cu rezultat strâns.

Iată de ce Pat Buchanan scrie că ”ultimul lucru care ar putea bloca drumul lui Bernie Sanders către nominalizare sunt miliardele lui Mike Bloomberg”. Iar cu un secol și ceva înaintea lui, in 1896, a spus-o și managerul campaniei prezidențiale a lui WilliamMcKinley: ”Cele mai importante trei lucruri în politica americană sunt banii, banii şi pe al treilea l-am uitat”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

7 Comentarii

  1. Tovarasa Nancy Pelosi arunca in lupta pe viata si pe moarte pentru Tronul de la Casa Alba toate piesele grele ale „Democratilor”. In State ca si in Principate nu exista Stinga sau Dreapta ci HAVE OR HAVE NOT (MONEY)
    Tiranul Capitalist Donald Trump si-a frecat coatele cu Gangsterii Politici de pe ambele trotuare timp de 30 de ani.
    La visrta lui le-a cam avut pe toate, iar astazi inainte de a Suferi o noua Victorie se pisa pe toti in Vazul Lumii.

  2. Cum am mai spus-o, una din replicile cele mai realiste ale lui Brad Pitt din finalul unui film (nici eu nu-mi mai amintesc din pacate titlul) : „America nu e o tara, America e o afacere !” …

  3. Mumiile egiptene si o America transformata in instrument de cult al Banului.
    Mumia Michael Bloomberg liciteaza cel mai mult catre sclavii sai excitati masa,dansul si felicitarile wudu-wudu.
    Vor avea parte toti de asta, excitare generala in cea mai mareata si glorioasa democratie de pe pamantul Fratiei Babiloniene.

  4. Filmul se numea “Killing them softly”.(Omorară-mă încet!).Brad Pitt era un ucigaș plătit să găsească și să pedepsească hoții care furaseră ceva dintr-o casă de jocuri din mahalaua americană, SUA era în plină criză și alegerile electorale din 2008 erau în desfășurare!.Bună remarca! Dl.Marchievici amintește aici (pentru orice niznai) că, în afară de România unde numai milionarii pot fi președinți, în SUA și aiurea trebuie să fii miliardar ca să-i dai peste nas alegătorului…cu capul pe umeri!

  5. Multumesc pentru precizare ! (apropo, bine ca a luat in sfirsit si Pitt un „Oscar”, ca parca prea a asteptat si chiar merita, chiar daca poate pentru alte firme ! …). Cit despre „banul care conduce lumea” asta cam prost croita … la diferentele astea astronomice de averi intre Bloomberg si Sanders, parca incep sa-l simpatizez pe cel din urma, cu toate ideile sale fantasmagorice … ramin pe pozitii cind afirm ca Marx cred ca abuzase „putin” de schnaps cind a afirmat ca „proprietatea este furt” (daca nu ma insel), atunci cind mult mai corect ar fi „bogatia este furt” (pentru ca, de cele mai multe ori si conform unei alte vorbe despre primul milion facut, averile uriase se sprijina pe multe semne de intrebare …). Chiar asa, ce o face domne Bloomberg cu atitea miliarde ? Nu ca m-ar interesa in mod special, dar la urma urmei cred ca are o mica problema „la etajele superioare” …

  6. Hollywood-ul american si-a atins tinta -America Hollywood-ului.
    Pamantul duduie de biolionari,armament,de popor hamesit in violenta,puscoacew, aere ,mizerie morala ,concurenta,”liberate”pe mosia concesionata a Reginei Angliei,Vaticanului ,bancilor etc.cu un FED terorist,feuda bancherilor europeni, mondiali ce-si extinde comertul,bancarismul si mitomania,excrocheria pe glob asupra oricarei tari buna de muls cu arma NATO la picior.
    Esteul cu Vestul sunt aproape”unite”fortat,desi se intrevede mocnit razboiul Oceania,Eurasia mondial,pe alocuri fiind in desfasurare.
    Oamenii politici insetati inca de aur,sunt de paie ai secretelor militare si de tot felul punand sub cheie speranta,alimentele,pacea si viitorul.Legea junglei domneste,care pe care, laboratoarele gem de virusi si arme de distrugere a adn-ului uman inimaginabile;David Icke spune ca sunt si „reptilieni benefici”,unde ,in lupta oarba contra umanitatii a carei lege de coeziune naturala el o proclama ca fiind Iubirea.Unde sunt? Mumiile egiptene rascolesc Iadul pentru a domina Sufletul fiintei umane,despre care ei stiu ca se vinde usor dependent de banutzul lor si supravietuire.O tara in care arma,banul si coruptia cumpara votul nu este decat ce este coruptie si contrafacere violenta .

  7. Bernie.Categoric el
    ,l-am vazut demult in lista CNN!Cred ca s-au saturat si americanii ca”visul american”e doar al unora,de la”inaltimea”lor fac si desfac doar pentru casta!E-n regula sa fii bogat,e o aroganta ce si-o permit,dar conteaza si cum si cu ce si cu cine si odata vazut cu sacii in car sfidari,ziduri,promiscuitati musamalizate si multe,si-s multe!Cu tot „promise land”au probleme ca noi,cetateni ca noi,educatie,spital,ei stiu,numai ca cert e la alt nivel,si nivelul cerintelor pe masura!Eu,m-am cam plictisit de trump,sepci ii dau si eu si lectii despre democratie,am sictiru’in mine cu rose de sustine o panarama orbecainda si un falsificator de case,ei,la ei,stiu cel mai bine ce vor sa aiba,dar de la un,sa zic,JFK,sa ajungi la un trump,cred,sigur,ca a cam scazut nivelul,profil de presedinte!Salut!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.