Soia nu pare să aibă vreun efect în sensul de a atenua simptomele menopauzei, în pofida speranţelor nutrite de mulţi, relevă un studiu citat marţi de BBC, potrivit Agerpres. Un studiu la care au participat 250 de femei din SUA aflate la vârsta ‘critică’ a constatat că tabletele cu soia nu reduc bufeurile sau scăderea densităţii osoase. Practic, tabletele nu au fost mai eficiente decât pastilele-placebo, de-a lungul celor doi ani în care s-a derulat studiul, conform studiului publicat în Arhivele de medicină internă. Doza de soia ingerată de participantele la studiu a fost una dublă faţă de cea consumată în mod normal de cei care au diete bogate în soia. Produsele din soia, cum este de exemplu brânza tofu, conţin fitoestrogeni, iar cercetătorii considerau că aceşti hormoni vegetali le-ar putea ajuta pe femeile ale căror niveluri de estrogen sunt în scădere, în condiţiile în care alte studii mai vechi au indicat că această substanţă poate avea efecte benefice la menopauză. Unele femei urmează tratamente cu înlocuitori de hormoni, HRT (terapie de substituţie hormonală), pentru a contracara manifestările menopauzei, dar s-a semnalat că folosirea prelungită a acestor terapii poate prezenta un risc, deşi scăzut, de apariţie a altor probleme, chiar cancer de sân sau atacuri cerebrale, aşa încât sunt căutate alternative. Or, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Miami, soia nu este o alternativă bună. Autorii studiului au precizat că au utilizat doar tablete cu izoflavoni din soia şi nu alte surse de soia. Conducătoarea studiului, dr. Silvina Levis, le recomandă, în consecinţă, femeilor să ia în considerare alte produse pentru tratarea simptomelor menopauzei decât astfel de pastile. Ea şi-a exprimat de asemenea scepticismul şi faţă de eficienţa altor tipuri de suplimente cu soia.
Soia nu reduce manifestările menopauzei
Soia nu pare să aibă vreun efect în sensul de a atenua simptomele menopauzei, în pofida speranţelor nutrite de mulţi, relevă un studiu citat marţi de BBC, potrivit Agerpres. Un studiu la care au participat 250 de femei din SUA aflate la vârsta ‘critică’ a constatat că tabletele cu soia nu reduc bufeurile sau scăderea […]
Soia nu pare să aibă vreun efect în sensul de a atenua simptomele menopauzei, în pofida speranţelor nutrite de mulţi, relevă un studiu citat marţi de BBC, potrivit Agerpres. Un studiu la care au participat 250 de femei din SUA aflate la vârsta ‘critică’ a constatat că tabletele cu soia nu reduc bufeurile sau scăderea […]
Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.