Alegătorul are posibilitatea să completeze declarația pe proprie răspundere și în proximitatea secției de votare, cu datele personale solicitate, fără a o semna, potrivit unui comunicat al Biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate.
Potrivit sursei citate, formularul declarației pe proprie răspundere va fi pus la dispoziția alegătorului de un membru al biroului secției de votare.
De asemenea, semnarea declarației completate în condițiile menționate va fi realizată în fața unui membru al biroului electoral al secției de votare, care va verifica datele menționate.
Peste 40.000 de alegători au votat, până la ora 13.00, ora României, la 262 din cele 294 de secţii de votare deschise în străinătate, a anunţat purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Muhuleţ.
Cetăţenii români au stat la coadă pentru a vota la secţiile deschise în mai multe capitale europene, dar şi în alte oraşe.