Soluțiile Guvernului pentru nemulțumirile din Sănătate

Prim-ministrul Nicolae Ciucă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, s-au întâlnit, marţi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Uniunii Sindicale Sanitas, pentru a dialoga pe tema priorităţilor de finanţare din sistemul medical, în urma discuţiilor fiind agreate soluţii care vizează deblocarea angajărilor din sistem, eliminarea inechităţilor şi noul sistem de salarizare.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, astfel, prin memorandum promovat de ministerul Sănătăţii, Guvernul va aproba deblocarea a 14.000 de posturi din sistemul medical, demers iniţiat deja la nivelul sistemului Educaţiei, ambele domenii reprezentând priorităţi ale Coaliţiei de Guvernare.

„Vor fi alocate finanţările necesare pentru a completa plata voucherelor de vacanţă pentru toţi angajaţii din sistem. Pentru acoperirea integrală a majorărilor salariale din sistemul medical, Guvernul va adopta actul normativ prin care se va majora prin aducerea la acelaşi nivel maxim a tuturor angajaţilor care se regăsesc în Anexa 2 la Legea 153/2017, inclusiv personalul din categoria asistenţei sociale”, se arată în comunicat.

„Din perspectiva noii legi a salarizării, vor fi refăcute ierarhizările de personal, pentru a elimina inechităţile şi a repoziţiona asistenţii medicali în viitoarea grilă. Recunoaşterea rolului important al asistenţilor medicali în funcţionarea sistemului de sănătate publică se va regăsi în viitorul program de guvernare”, se arată în comunicat.

Totodată, pentru a asigura continuitatea activităţii în spitalele din reţeaua CFR care urmează să fie transferate la autorităţile locale, va fi garantată menţinerea locurilor de muncă pentru personalul actual şi vor fi luate măsuri de creştere a calităţii serviciilor medicale, precizează sursa citată.

De asemenea, reprezentanţii Guvernului au convenit să finalizeze negocierile pentru noul contract colectiv de muncă.

„În cadrul discuţiilor, a fost convenită necesitatea unei mai bune gestionări a situaţiei concediilor medicale”, se spune în comunicat.

Conform Guvernului, dialogul va continua, pentru implementarea soluţiilor necesare pentru a îmbunătăţi situaţia serviciilor oferite de sistemul medical din România.

La întâlnire au mai participat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu şi consilierul onorific al premierului, doctorul Nelu Tătaru.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. ?????????????????????????????????
    (asta e bizar,
    care sanatate,
    aia „preventiva”)

  2. ,,Eroii ” din linia întâi…Care au băgat oameni în saci negri…Omerta despre plandemie… Tăcere cumpărată cu bani …Niciun vinovat…Acu’vor bani… Alți bani … Greață !!!

  3. ‘ Guwernul muncește nu gândește ‘, cineva, nu spui cine, a sistat angajările în sistemul bugetar, ‘ vacanța trece, neajunsurile rămân ‘ !

  4. le dau cu dulceață pe la bot asistentelor și infirmierelor până scapă de greva educatoarelor și pedagogilor.
    apoi: marș la muncă tuturor.
    simplu.

  5. Pai guvernul asta de imbecili numai cand o ia peste bot vede ca sunt „inechitati in sistem”? Jegurile care conduc in sondajele de opinie securiste si guverneaza peste colonie stiu in ce tara iau salarii si pensii nesimtite?

  6. —– IN SPITALELE CFR NUMĂRUL CADRELOR MEDICALE este ÎNTR-UN NUMĂR CEL PUȚIN MAI MARE sau egal CA NUMĂRUL MECANICILOR,CONDUCTORILOr DE TREN,.,., ÎNȚELEGEȚI CE VREAU SĂ ZIC? AȘA CĂ SPUNEȚI-LE ACESTOR SPITALE CEL PUȚIN „FOSTE CFR” și chiar dați-le administrațiilor locale!!! că deja pacienții acestor spitale au lucrat,lucrează în cfr cum zboară vulpea!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.