Somaliland și marea miză a Cornului Africii. Cine are de câștigat și amprenta României

Această poziție a atras atenția puterilor regionale și globale, întrucât controlul sau influența asupra Somaliland poate oferi avantaje semnificative în domeniile securității maritime, luptei contra terorismului și accesului comercial la Cornul Africii. În ultimii ani, discuțiile despre o posibilă recunoaștere internațională a Somaliland s-au intensificat, mai ales pe fondul intereselor tot mai mari ale unor state precum Israel sau Emiratele Arabe Unite.

Recent, pe 26 decembrie 2025, Israelul a devenit prima țară din lume care recunoaște oficial Republica Somaliland ca stat independent. Această decizie istorică are la bază o serie de motive strategice și chiar istorice. În plan istoric, Israelul are o legătură veche cu Somaliland. În 1960, când Somaliland și-a obținut pentru scurt timp independența față de Marea Britanie (înainte de unirea cu Somalia), Israelul s-a numărat printre cele 35 de țări care au recunoscut noul stat. Astfel, recunoașterea actuală poate fi văzută și ca o continuare simbolică a unei relații de prietenie începute acum peste șase decenii.

Republica Arabă Egipt s-a alăturat rapid Turciei, Somaliei și Djibouti în condamnarea recunoașterii israeliene. Șefii diplomațiilor din cele patru țări au discutat la telefon după anunțul israelian, exprimându-și respingerea totală și condamnarea recunoașterii de către Israel a regiunii Somaliland și subliniind deplina lor susținere pentru unitatea, suveranitatea și integritatea teritorială a Somaliei.

La rândul său președintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat publicației New York Post, că se opune recunoașterii de către Statele Unite a Somalilandului.

Noile evoluții vor duce la scăderea importanței statului Djibouti pentru actorii statali care au baze militare pe teritoriul. Djibouti este situat la intersecția dintre Marea Roșie și Golful Aden, controlând practic accesul la strâmtoarea Bab el-Mandeb, unul dintre cele mai sensibile puncte de tranzit maritim din lume, prin care trece o parte semnificativă a comerțului global și a transporturilor de energie. Această poziție face din Djibouti un nod esențial pentru securitatea rutelor dintre Europa, Orientul Mijlociu și Asia.

Pentru Statele Unite, baza Camp Lemonnier reprezintă principalul centru de operațiuni din Africa de Est, folosit pentru combaterea terorismului și supravegherea regională. Franța, fostă putere colonială, vede Djibouti ca pe un pilon al prezenței sale militare în Oceanul Indian și Africa. China utilizează baza sa ca element-cheie al proiecției navale și al protejării intereselor comerciale globale, în timp ce Japonia și alte state justifică prezența prin misiuni antipiraterie și securizarea fluxurilor comerciale.

Stabilitatea relativă a regimului, capacitatea de a găzdui simultan mai multe puteri rivale și neutralitatea pragmatică a Djibouti transformă acest mic stat într-un actor geopolitic disproporționat ca importanță, dar indispensabil pentru arhitectura de securitate a regiunii Mării Roșii.

Principalul motor al deciziei Israelului este însă strategic. Liderii israelieni au subliniat importanța poziției geografice a Somaliland în proximitatea Yemenului, unde mișcarea Houthi, susținută de Iran, reprezintă o amenințare regională majoră. Accesul la teritoriul și spațiul aerian al Somaliland ar facilita Israelului operațiuni de supraveghere și eventuale lovituri împotriva rebelilor Houthi din Yemen. Practic, Somaliland poate servi ca avanpost pentru monitorizarea și contracararea influenței iraniene în zona Golfului Aden, într-un mod similar cu modul în care aliații Israelului (de exemplu, Azerbaidjanul) îi oferă acestuia acces strategic în apropierea Iranului.

Un oficial israelian a precizat chiar că noua abordare față de Somaliland „subminează argumentul Israelului împotriva recunoașterii unui stat palestinian”, sugerând că decizia a fost luată în pofida unor rezerve interne, tocmai datorită mizei geopolitice ridicate.

De asemenea, Israelul a încurajat integrarea Somaliland în așa-numitele Acorduri Abraham. Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a salutat intenția Somaliland de a se alătura acestor acorduri de normalizare, subliniind că recunoașterea se înscrie în „spiritul Acordurilor Abraham inițiate de președintele Trump”. În acest fel, Israelul își extinde rețeaua de parteneriate cu țări majoritar musulmane moderate, consolidându-și poziția diplomatică în Africa și Orientul Mijlociu.

Nu în ultimul rând, au existat speculații conform cărora Israelul a căutat soluții pentru problema Fâșiei Gaza în urma conflictului cu Hamas din 2023, inclusiv identificarea unor teritorii unde populația din Gaza ar putea fi relocată temporar. În acest context, surse media au relatat despre o vizită secretă în Israel a președintelui Somaliland în octombrie 2025 și despre discuții privind implicarea Somaliland în gestionarea crizei umanitare din Gaza. Atât Somaliland cât și Somalia au negat însă că ar fi primit vreo propunere oficială de a găzdui cetățeni palestinieni. Totuși, simplul fapt că Somaliland a fost luat în calcul reflectă deschiderea acestei entități către cooperare cu parteneri occidentali și israelieni, precum și importanța sa strategică percepută de aceștia.

În perioada regimului comunist condus de Nicolae Ceaușescu, România a dezvoltat relații diplomatice și economice strânse cu multe țări africane, inclusiv cu Republica Democratică Somalia, condusă atunci de Mohamed Siad Barre. Ca parte a politicii sale externe independente în cadrul Blocului Estic, România și-a extins prezența în Africa în anii 1970–1980, căutând parteneriate comerciale și politice. Un moment de vârf al acestor relații a fost vizita oficială de prietenie a lui Nicolae Ceaușescu în Somalia, desfășurată în iulie 1983, în cadrul unui turneu african mai amplu. Această vizită la nivel înalt a marcat aprofundarea colaborării bilaterale. România a menținut pe tot parcursul anilor ’80 o ambasadă la Mogadishu (cu ambasador rezident), iar Somalia la rândul său a deschis în ianuarie 1988 o ambasadă la București, indicatori clari ai relațiilor politice cordiale.

Din punct de vedere economic, România comunistă a derulat proiecte de cooperare cu Somalia, în special în domenii precum agricultura și infrastructura. O componentă notabilă a colaborării bilaterale a fost furnizarea de echipamente agricole românești către Somalia înainte de 1989. Aceste exporturi făceau parte din pachete de asistență tehnică și comercială oferite țărilor „prietene” din lumea a treia. În Somalia, livrarea de utilaje agricole de către România a fost menită să sprijine dezvoltarea sectorului agrar somalez, însă a fost efectuată adesea pe credit pe termen lung. După căderea regimului Ceaușescu, România s-a trezit cu creanțe nerecuperate de la mai mulți parteneri africani, inclusiv Somalia. La 31 decembrie 1989, Somalia datora României peste 2,5 milioane de dolari, reprezentând contravaloarea echipamentelor și cooperării economice furnizate anterior. Din nefericire, prăbușirea statului somalez și izbucnirea războiului civil în 1991 au făcut practic imposibilă recuperarea acestor datorii. Până în prezent, Somalia figurează pe lista țărilor cu creanțe istorice față de România, însă situația politică și economică precară a țării (n.r.- Somalia fiind, de exemplu, clasată în 2014 între cele mai slab dezvoltate trei state din lume) a blocat orice efort real de rambursare.

Relațiile bilaterale din epoca comunistă au inclus și schimburi educaționale sau militare. România a oferit burse de studiu pentru studenți somalezi în universități românești, iar unele surse indică faptul că specialiști români au lucrat în proiecte de dezvoltare din Somalia, inclusiv în mediul militar.

România a privit Somalia ca pe un partener în Lumea a Treia, parte a efortului lui Ceaușescu de a construi o punte între Europa de Est și țările nealiniate. Astăzi, cu Somalia încă frământată de probleme interne, moștenirea relațiilor dinainte de 1989 rămâne mai degrabă în sfera istorică, dar ea explică de ce România urmărește cu interes evoluțiile din Somalia și, implicit, din Somaliland, unde are un capital simbolic acumulat în deceniile trecute.

După 1989, România și-a redefinit rolul pe scena internațională, inclusiv prin participarea la misiuni de menținere a păcii sub egida ONU. Somalia a reprezentat teatrul primei misiuni externe majore a Armatei Române în perioada postcomunistă. În anii 1992–1995, comunitatea internațională a intervenit în Somalia aflată în colaps, prin operațiuni succesive ale ONU, precum UNOSOM I, UNITAF (forță multinațională condusă de SUA) și UNOSOM II. România a contribuit la Misiunea ONU de menținere a păcii în Somalia (UNOSOM II) cu un detașament important, și anume un spital militar de campanie deservit de 236 de militari români, desfășurat în perioada iunie 1993-octombrie 1994. Această contribuție a inclus medici, asistenți și personal de protecție, fiind esențială pentru acordarea de asistență medicală trupelor ONU și populației locale într-un mediu extrem de periculos.

Pentru Armata Română, misiunea din Somalia a fost una plină de provocări și premiere. Condițiile din Somalia anilor ’90 erau extrem de dificile, țara era măcinată de confruntări între facțiuni, fără autoritate centrală, iar forțele ONU s-au confruntat cu atacuri și ambuscade. Celebra bătălie de la Mogadishu din octombrie 1993, care a inspirat filmul Black-Hawk Down având loc în aceeași perioadă. Militarii români au trebuit să facă față unui climat ostil, cu atacuri frecvente cu rachete asupra bazei lor din Mogadishu, trăind sub amenințare constantă și în condiții de izolare severă. Comunicarea cu familiile de acasă era sporadică și se realiza prin radio, cu programare prealabilă și doar câteva minute pe lună de convorbire. Personalul medical a oferit tratament nu doar soldaților misiunii internaționale, ci și multor civili somalezi răniți sau bolnavi, contribuind la efortul umanitar.

Experiența din Somalia a consolidat reputația României ca furnizor de securitate și stabilitate la nivel internațional. După cum notează un raport al ONU, implicarea țării noastre în astfel de operațiuni a demonstrat capacitatea României de a fi un actor responsabil și activ în menținerea păcii. Misiunea din Somalia a fost o etapă importantă și pentru pregătirea aderării României la NATO, iar veteranii acestor misiuni au dobândit experiență în medii multinaționale, contribuind ulterior la interoperabilitatea cu aliații.

Recunoașterea oficială a Somaliland rămâne o temă sensibilă, în principal din cauza opoziției ferme a guvernului federal al Somaliei și a Uniunii Africane (UA) față de orice secesiune unilaterală. Până în decembrie 2025, niciun stat nu recunoscuse Somaliland, Israelul fiind primul care a făcut acest pas. Întrebarea firească este: cine ar putea urma? Somaliland speră că exemplul Israelului va încuraja și alte națiuni să-i recunoască independența.

Există câteva categorii de actori de urmărit, cum ar fi statele Africa de Est. Câteva state africane ar putea fi tentate să recunoască Somaliland, mai ales cele care au deja relații de cooperare neoficială cu acesta. Etiopia, de pildă, menține de ani buni legături strânse cu Somaliland, are un consulat la Hargeisa și a investit în proiecte economice, văzând Somaliland ca pe o poartă alternativă la mare. Etiopia este o țară fără ieșire la ocean. În 2024, guvernele de la Hargeisa și Addis Abeba au semnat un memorandum strategic care acorda Etiopiei acces la portul Berbera, în schimbul unei promisiuni implicite de recunoaștere viitoare a Somaliland. Deși acel acord a fost ulterior înghețat sub presiunea Somaliei și a Turciei, el indică direcția în care Etiopia ar putea merge dacă interesele sale naționale o cer.

Kenya este un alt stat ce ar putea lua în considerare recunoașterea Somaliland. Relațiile Kenya-Somalia au fost tensionate adesea (de exemplu, disputele maritime din Oceanul Indian), iar Kenya a dat semnale de deschidere față de Somaliland, permițând reprezentanței Somaliland de la Nairobi să își sporească profilul. De altfel, Somaliland a salutat în 2025 decizia Kenyei de a recunoaște independența provinciei Kosovo, văzând în aceasta un posibil precedent și îndemnând Kenya să ia în calcul și dreptul la suveranitate al Somaliland. Cu toate acestea, majoritatea țărilor africane ezită, temându-se de un precedent ce ar putea încuraja și alte mișcări separatiste de pe continent , având în vedere că un principiu de bază al UA este respectarea granițelor coloniale moștenite. Prin urmare, în viitorul apropiat, este puțin probabil ca state africane majore să se grăbească să recunoască Somaliland, cu excepția cazului în care apare o schimbare majoră de paradigmă sau un consens african în această privință.

Un posibil urmare logică ar fi ca și aliații săi apropiați din regiune, semnatari ai Acordurilor Abraham, să ia în considerare recunoașterea Somaliland. Emiratele Arabe Unite (EAU) sunt adesea menționate în acest context. EAU colaborează strâns cu Somaliland de câțiva ani, prin investiții masive în portul Berbera și proiecte de infrastructură , iar apropierea strategică dintre Abu Dhabi și Hargeisa este evidentă. De altfel, presa internațională a speculat că EAU ar fi jucat un rol de culise în intermedierea acordului dintre Israel și Somaliland, dată fiind relația strânsă a Emiratelor cu ambele părți. Emiratele ar putea vedea oficializarea legăturilor cu Somaliland ca o extindere a propriei influențe în Cornul Africii și ca un mod de a-și consolida rețeaua de parteneri anti-Iran, EAU fiind aliat al Israelului și adversar al Iranului. Până în prezent, EAU nu a anunțat o recunoaștere formală, probabil pentru a nu antagoniza guvernul federal al Somaliei și partenerii africani. Un indiciu solid este dat de faptul că autoritățile din Somaliland și-au exprimat public gratitudinea față de sprijinul Emiratelor și a menționat că peste 20 de state (inclusiv Israelul) ar fi fost în discuții avansate privind recunoașterea în cursul anului 2025. Rămâne de văzut câte dintre acestea vor materializa recunoașterea.

Statele occidentale adoptă deocamdată o poziție precaută. Niciuna dintre puterile occidentale majore (SUA, Marea Britanie, Franța etc.) nu a recunoscut Somaliland, deși au relații de lucru cu acesta. Marea Britanie are legături istorice, având în vedere că Somaliland a fost protectorat britanic) și menține un oficiu de legătură la Hargeisa. În Parlamentul britanic există un grup de lobby pro-Somaliland destul de activ, iar unele dezbateri au avut loc în ultimii ani cu privire la recunoaștere, însă Londra se aliniază deocamdată poziției UE și UA care favorizează integritatea Somaliei.

Statele Unite au semnale mixte. Pe de o parte, Departamentul de Stat a reiterat că susține o Somalie unită, pe de altă parte, anumiți congresmeni americani (precum senatorul Ted Cruz) s-au pronunțat deschis pentru recunoașterea Somaliland. În 2020, s-a vehiculat că administrația Trump lua în calcul recunoașterea, iar în 2022–2023 Congresul a solicitat Departamentului de Stat să evalueze posibilitatea aprofundării relațiilor cu Somaliland. În acest moment președintele Trump respinge această posibilitate, dar un element care ar putea înclina balanța ar fi competiția geopolitică dintre SUA și China. Somaliland a refuzat orice legături cu Beijingul și a stabilit, în schimb, relații strânse cu Taiwanul, existând de facto o recunoaștere reciprocă sub forma deschiderii de birouri de reprezentare în 2020. Faptul că Somaliland se poziționează ca un aliat pro-occidental, anti-islamist, anti-iranian și anti-China/Rusia îl face atractiv în ecuația marilor puteri, dacă situația regională va permite o schimbare de politică.Totuși, în lipsa unui consens mai larg și a unei soluții negociate cu Somalia, astfel de recunoașteri vor rămâne excepții îndrăznețe și nu regula.

Mișcarea Houthi (Ansar Allah) din Yemen, de orientare șiită și sprijinită militar și financiar de Iran, a devenit în ultimii ani un factor de insecuritate regională care depășește granițele Yemenului. Preluând controlul asupra capitalei Sana’a și a unei mari părți din nord-vestul Yemenului, inclusiv a porturilor de la Marea Roșie (cum ar fi Hodeidah), rebelii Houthi au căpătat capacitatea de a amenința direct traficul maritim prin Bab el-Mandeb, strâmtoarea strategică ce desparte Peninsula Arabică de Cornul Africii.

În ansamblu, influența mișcării Houthi în regiune a dus la o creștere a importanței strategice a țărilor de pe țărmul african al Mării Roșii. Securitatea Cornului Africii este acum intrinsec legată de evoluțiile conflictului din Yemen. Pentru Somaliland, paradoxal, pericolul reprezentat de Houthi a creat și o oportunitate diplomatică, iar dorința marilor actori de a asigura un aliat stabil în zonă i-a sporit șansele de a căpăta recunoaștere și asistență.

De asemenea, în Cornul Africii, Emiratele Arabe Unite și aliații săi privesc cu suspiciune orice indiciu de prezență iraniană. În trecut, Iranul stabilise legături cu Eritrea, dar apropierea Eritreei de EAU și Arabia Saudită a dus la izgonirea influenței iraniene din acea țară. De asemenea, Qatar și Turcia, rivalii geopolitici ai Emiratelor în Orientul Mijlociu, au fost activi în Somalia, susținând guvernul central de la Mogadishu. Emiratele au căutat să contrabalanseze această influență sprijinind entitățile autonome de facto (Somaliland și Puntland), oferindu-le ajutor economic și consolidând relații directe, uneori spre nemulțumirea autorităților federale somaleze.

A rezultat un joc de alianțe pe multiple niveluri. Pe de o parte, EAU, împreună cu Arabia Saudită, Egipt și Israel, formează un front opus blocului Iran-Houthi și refractar față de rețelele Frăției Musulmane susținute de Turcia/Qatar. Pe de altă parte, aceste puteri din Golf folosesc Cornul Africii ca teatru secundar unde își proiectează puterea și influența, prin investiții, ajutoare și prezență militară. Somaliland ocupă un loc special în această ecuație, fiind un partener-cheie al Emiratelor și aliaților săi. Pentru Abu Dhabi, Somaliland oferă un cap de pod strategic în Cornul Africii, complementar altor puncte de sprijin (Socotra, Assab). Investițiile EAU la Berbera nu urmăresc doar profitul comercial, ci și proiectarea unei umbrele de securitate în zonă. În plus, prin influența asupra Somaliland, Emiratele se asigură că au un cuvânt de spus în viitoarele reconfigurări politice ale Somaliei.