Somnul autorităților naște steme maghiare pe clădiri de patrimoniu (II)

Ceea ce transformă un grup de oameni într-un popor este cultura. Cultura este dovada unei civilizaţii şi embrionul generaţiilor viitoare, purtătoare de cuvânt ale evoluţiei. Graniţa unei ţări nu defineşte doar teritoriul fizic al unui popor, ci definește și spiritual acel popor.

Pandemia de coronavirus a constituit un exemplu pentru felul în care cultura asigură supravieţuirea unei naţiuni în condiţii vitrege, iar majoritatea țărilor europene au luat măsuri ferme pentru a proteja cultura și instituțiile culturale, acest domeniu fiind considerat unul de importanță strategică.

În Aradul mărginaş lucrurile sunt cu mult diferite deoarece, tocmai pentru cei din Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, cultura este un moft supus schimbărilor generate de anumite interese şi conjuncturi. Restaurarea Palatului Cultural a fost anunțată cu mare fast în presa locală şi promitea arădenilor o restaurare a celui mai emblematic monument din oraşul lor. S-au alocat sume importante pentru refacerea clădirii, începând cu subsolul acesteia şi terminând cu acoperişul, refacere ce includea toate detaliile. Problemele au apărut abia după recepţionarea lucrării.

Somnul autorităților naște steme maghiare pe clădiri de patrimoniu

Deși în avizul cu nr. 215/M/12.08.2008 emis de Ministerul Culturii şi Cultelor către Primăria Municipiului Arad se specifica „refacere zugrăveli, picturi și ornamente” acestea nu au fost refăcute, ci au fost modificate, absolut arbitrar.

Astfel, de pe bolta din holul central al palatului au dispărut, pur și simplu, patru picturi care reprezentau ştiinţele, artele şi meseriile.

În urma adresei la Ministerul Culturii, s-a pasat responsabilitatea către Direcția Județeană pentru Cultură Arad, neștiind că, în conformitate cu Anexa la Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2435 din 25.10.2006, privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice și a Comisiilor Zonale ale Monumentelor Istorice, Cap. III, Titlu 2, art. 14 (2), nu fac obiectul analizării în ședințele comisiilor zonale documentațiile sau părțile de documentații ce privesc restaurarea componentelor artistice ale Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice.

Refacerea picturilor nu poate însemna în niciun caz ştergerea lor totală. Tot cu această ocazie, pe arcadele care mărginesc bolta, au fost înlocuite două embleme care reprezentau una o liră, iar cealaltă nişte flori, și care, prin modificări, reprezintă acum stema Ungariei.

Pe parcursul discuțiilor purtate cu arhitectul Baciu Ana-Maria, restaurator specialist E+F, care a condus lucrările de restaurare, aceasta a susținut, foarte ofensată şi intrigată de demersurile noastre de a scoate la iveală adevărul, că acea stemă maghiară a existat acolo de când a fost edificată construcția, adică din anul 1914. Aşadar, potrivit declarațiilor doamnei arhitect, stema maghiară a existat încă din anul 1914 şi a fost descoperită odată cu lucrările de restaurare, în spatele acelor lire, care au dispărut şi nu şi-au mai găsit locul pe bolta din holul central al palatului după terminarea lucrărilor de restaurare. Aceste afirmaţii nu au niciun fel de logică, în contextul în care în anul 1914 Aradul se afla sub dominaţie Austro-Ungară, iar ascunderea stemei maghiare sub alte picturi nu se justifica la acel moment. În acelaşi timp, se putea observa o oarecare similitudine grafică între stema maghiară şi cele patru lire şi, pentru a elimina orice fel de confuzie, acestea din urmă au fost îndepărtate, asigurând o evidenţiere fără confuzii a stemei maghiare.

Conform articolelor 54 și 55, faptele constatate sunt considerate infracțiuni și se sancționează conform legii.

Art. 54. – Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea civilă, administrativă, materială, disciplinară, contravenţională sau penală.

Art. 55. – (1) Desfiinţarea neautorizată, distrugerea parţială sau totală, exproprierea fără avizul Ministerului Culturii şi Cultelor, degradarea, precum şi profanarea monumentelor istorice constituie infracţiuni şi se sancţionează conform legii.

(2) În toate cazurile prevăzute la alin. (1) făptuitorul este obligat la recuperarea materialului degradat şi la reconstituirea monumentului sau a părţilor de monument lezat, conform avizelor prevăzute de prezenta lege.

Prin aceste modificări, monumentul este scos din sfera culturii române şi plasat în sfera culturală a altui stat. Lucrările de restaurare a unui monument istoric presupun numeroase aprobări obţinute de la diverse comisii și ne putem întreba cine şi cum a putut să dea o astfel de aprobare.

Răspunsul se poate găsi chiar în documentaţia trimisă spre aprobare, documentaţie care ocoleşte în mod clar bolta palatului şi unde imaginea bolţii pare să fie deja modificată în acte, înainte de începerea lucrărilor propriu-zise. Acest fapt dovedeşte că modificarea a fost una deliberată.

Restaurarea Palatului Cultural s-a încheiat cu altă lucrare, la fel de neinspirată. Pe treptele palatului a fost plasată statuia, în mărime naturală, a arhitectului care a construit edificiul. Deşi Palatul Cultural este mărginit de ceea ce arădenii cunosc ca fiind „aleea cu statui”, unde se află statuile unor personalităţi ale Aradului, această statuie nu şi-a găsit locul printre ele. Mai exista un loc pentru ea chiar în mijlocul rondoului din faţa palatului şi statuia ar fi devenit mult mai vizibilă dar niciuna dintre soluţii nu a fost considerată acceptabilă.

Oare cum ar arăta toate clădirile dacă în fața edificiului s-ar pune statuia celui care a construit-o sau a proiectat-o. Cred că avem de-a face cu un precedent periculos, în care anumite culte ar dori să-și expună personalitățile în fața anumitor clădiri de importanța națională.

De la clădire ajungem la oamenii care o construiesc. De foarte multă vreme, autoritățile locale au avut un singur gând. Cum să facă instituţia mai mică şi să aloce mai puţini bani. La acest nivel, cultura se cumpără cu cât mai puţin. Au fost mai multe încercări de a desfiinţa formaţia corală, ani la rând au fost blocate posturile, iar acum, odată cu noua lege a salarizării, primăria a fost foarte deranjată de numele instituției Filarmonica „de stat”.

Sintagma „de stat” este acordată de stat și, ca atare, poate fi retrasă…tot de stat. La noi, lucrurile sunt mai simple. Managerul a convocat o ședință în care, foarte simplu, a propus schimbarea denumirii și reprezentanții primăriei s-au grăbit să voteze. Și așa a rămas.

Primăria s-a bucurat că dă mai puțini bani culturii, încercând să acrediteze faptul că instituția are doar o importanță locală, deși chiar și ei știu că nu este așa.

În urma acestor dezvăluiri este clar că, de urgență, Ministerul Culturii ar trebui să înființeze o comisie pentru a verifica toate restaurările efectuate de arhitect și suspendarea autorizației până la finalizarea acestei anchete. De asemenea, se mai impune și o altă întrebare: oare pe câte monumente istorice au reușit maghiarii să-și pună simboluri naționale?

Ne putem întreba dacă toate aceste evenimente nu fac parte dintr-un plan comun de subminare a culturii naționale, căci aşa cum spunea George Coşbuc, „cultura omoară naivitatea şi ştiinţa goneşte simplitatea”, iar conducătorii noştri nu au nevoie de oameni inteligenţi şi evoluaţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5

39 de Comentarii

  1. Hungurii au o agenda si se tin de ea. Nu fug dupa mai multi iepuri. Lobbyul si subversiunea lor sunt concentrate pe Transilvania. In timp ce politrucii autohtoni pandemizeaza actele politice, iar tineretul autohton se drogheaza la Untold si se amuza cu vloggerii , „arhitectii” amplaseaza statui provocatoare oriunde gasesc spatiu si oriunde li se permite. Cred ca sri nu are in preocuparile sale cultura si invatamantul romanesti, de aceea se poate numi pe bune shi „soros-hungar-intelligence”. In astfel de imprejurari, se va termina rau. Tradatorii, autoritatile masluite o vor duce bine-merci,din averile agonisite in comertul cu caracterele si valorile Romaniei; cei care vor suferi vor fi oamenii „de rand”, indiferenti sau neputinciosi la kosovizarea Romaniei…

  2. Cum s-au dat palate și cladiri din proprietatea Statului Român catre o organizație etnică FDGR și la fel Bisericii Evanghelice ajunse cele mai bogate entitâți din România fară ca să se sezeze cineva din “paznicii” averii Romàniei, tot așa UDMR cu sprijin financiar și logistic din partea Ungariei falsifică istoria ignoră legile și-și face de cap în Ardeal. În acest timp slugoii și trădătorii de neam și țarâ se preocupă de insula și balta Belina care erau doar în administrare privată sau local județeană să treacă în administrare centrală, toate urmând doar din caracerul pătimaș și răzbunător al președintelui Iohannis. Școala românească nu promovează istoria și mândria pentru trecutul și realizările Națiunii Române edificate cu greu cu toate piedicile și împilările străinilor minoritari. Scoala în limba magiară secondate și în armonie cu biserică cutivă numai maghiaritate și iredentism. Majoritarea populației nu are dor de trecutul românesc fiincă nu-l cunoaște și nu-l trăiește un prezent romànesc, Iar analfabeții din Ministerul Culturii și mai ales reprezentanții lor la nivel județean nu vad nimic fiindcă inculți și tembeli și nu înțeleg ce grave lucruri se întâmplă prin atitudinea de “sat fără câini” și orin fatpul că tot ce ține de istoria românilor este lasat în paragină sau distrus. Iar gardienii statalității și identității României SRI, STS se ocupă de ce le orodonă agențiile din afară la care se subordonează. Trăim o RUȘINE și o umilință continuă. Tot ce-i românesc este negat și călcat în picioare. Și vine o scadență! Cine vizitează Ardealul vede scoase la vedere ca să te împiedici de ele doar seme ale istoriei ungurilor. Ce au facut românii majoritari și aici de când lumea nu este evidențiat nicăieri. Și la scadență și dovezile și starea de spirit este în favoarea altora.

    • Despre scoala: Sorin Mitu este acum cetatean hunguresc, dupa ce si-a facut datoria fata de dusmani. Cu concursul muuultor „romani”.

  3. Prima tentativa de a transforma cladirile in propuetatea maghiara a fost la Alba Iulia cand dupa restaurarea cetatii au fost pusi soldati austrieci la poarta…ca sa arate turistilor ca este monument austro-hotz.

  4. Ce fac autoritățile statului, Ministerul Culturii sau SRI care ar trebui să intervină. În România toții dorm numai când vine vorba de interesele proprii sunt vigilenții.

  5. Dacă clădirea este construită din bolovani înseamnă că-i construită de Bolovănescu, cea ce demonstrează că, nu putea fi a altora decât a noastră. Iar domnului Bolovănescu se poate ridica o statuie. Pe postamentul statuii să se consemneze numele creatorului Bolăvănescu cu litere cît mai mari. Și uit-așa, nu ne vom împedica în Transilvania de toate insemnela nesănătoase la tot pasul.

  6. Daca vreti sa-ntelegeti diferentele culturale dintre doua popoare citi-le literatura pentru copii si tineri.
    Si politicienii se formeaza tot in interiorul societatii din care provin. Ei nu sunt niste alesi ai Domnului, din pacate de mult prea multe ori acestia nu sunt decat niste jalnice slugi.

  7. PAI cind luna trecuta , PSD a aceptat ” tacit , de ” adica smechereste , autonomia HAR-COV , iar Johannis le-a dat peste bot , patrihoti romani i-au sarit in cap ca ne pune rau cu vecini unguri ! Uitati-va pe acest site , si vedeti ce scriati !!!

  8. Tot in Arad a disparut de vreo 4 ani bustul lui Ioan Russu Sirianu. Deci boactarii pe care ii platim nu au reusit sa gaseasca faptuitorii, iar telectoalii nu au reusit nici pina azi sa gaseasca un artist sa realizeze un bust nou pt a-l reamplasa . Exista in schimb o statuie si o piateta a unui primar maghiar care fusese si luptator in revolutia de la 1848 . Stiti dv de partea cui … Si tot in Arad , ziua municipiului nu e aceea in care s-a instaurat adm romaneasca ( asa cum e la Tms sau la Oradea ), ci ziua in care Aradul a devenit „oras liber regesc „adica in care s-a instaurat adm maghiara in locul celei catolico-ilirice ( schwabi si sarbi )

  9. Ce agenda,ce lobi,TOATE CLADIRILE VECHI DIN ORASELE DIN TRANSILVANIA SUNT CONSTRUITE DE UNGURI SI DE NEMTI.ARATAI O CLADIRE CONSTRUITA DE VOI IN CENTRELE VECHI ALE ORASELOR.Asta înseamnă a exista,a face istorie,a crea cultura,lucru la care romanii din Ardeal nu au ce arata.Este corecta afirmația lui Rareș Bogdan ca va trebuie doua mi de ani sa înțelegeți măcar ce au făcut oltenii pentru voi.PS.Arhitecta este romanca.

  10. Multi tradatori avem printre romani! Dar tocmai in favoarea ungurilor? Este strigator la cer! Asta e nimic fata de tradarea judectorilor care au returnat imobile de tot felul optantilor unguri, cultelor maghiare( unde proprietatea nu-i a lor, ci a statului). Ne miram de ce ne fac altii coprupti! Aici e vorba de coruptie! Individa a fost „corupta” exact ca „romanul” de la Cluj Napoca, Gherman, care-i pute de Romania!

  11. De ce ești prost române ?? Mai toate clădirile reprezentative din transilvania au stema maghiară pe ele, mai ascunse sau mai la vedere. Oare pricepi de ce ?? Simplu,. pentru că le-au făcut ungurii bre.. Atât. De altfel de studiezi aspectele orașelor transilvane, inainte de 1920 vei vedea statui, monumente deosebite, și mai toate clădirile de azi in care s-au cuibărit autorități române spre a le umple de găinaț. Insă acele statui distruse, acele monumente, au fost opere de artă remarcabile, ale unor sculptori, arhitecți mondiali,. pe care barbarismul românesc le-a distrus. A fost oare un gest civilizat, patriotic ??

  12. justinianus : ” Multi tradatori avem printre romani „… zici tu ! Cei mai mari tradatori romani sunt pensionarii speciali ( asa cum esti tu ) , care au impartit tara , in bogati si saraci ! Si acum va agatati cu unghiile si cu dinti de aceste pensii de hoti , desi vedeti ca tara se duce de ripa ! Astia sunteti , nenorocitilor !

  13. Toate cladirile din transilvania au fost construite de sclavii romani pentru grofii stapani de sclavi magari…Acum dupa razboi cand sclavia s-a abolit…cine le-a construit e STAPANUL…

  14. Aceasta se intampla din cauza ca escrocii din conducerea judetelor transilvane, nu vor sa supere orgoliile unguresti, ca sa se asigure de sprijinul UDMR si in general al cetatenilor de etnie maghiara.
    Acesta este tot secretul ca le permite sa-si faca de cap cum vor…..[Leo]

  15. Cand mai publicati harta Ungariei Mari, publicati si datele reale din care sa se vada cum 1/3 de unguri erau stapani prin teroare peste 2/3 de alte nationalitati.
    Ca tot va bateti cu caramida-n piept ca voi sunteti o rasa superioara, inclusiv la cinste si corectitudine. Sa va vad cat de cinstiti sunteti……[Leo]

  16. Din 1989 si pina acum s-au perindat la conducere tarii multi trădători de țară care au provocat distrugerea României.Sper sa ajungă in streang

  17. Nu cred ca este cazul ca JEGURI DE RUSI sa se introducă în conversație.Marsi in JEGUL vostru de tara.

  18. @LAMURIRE,
    Ce au construit? Eventual câte o stână, dar și pe aia fără fundație, ca să poate fi transportată pe măgari. Culmea tupeului, când vezi afirmații de genul; am luptat, am construit, am avut, etc. când săracii de ei nici nu erau pe aici.

  19. 90% din cladiri au fost construite de Austrieci dar le-au dat cateva si la domnii mongolo-uralici. Problema este in felul urmator: cladirea se afla in Romania si apartine de stat asa ca orice emblema straina nu poate fi pusa pe o cladire indiferent cine a construit-o, proiectat etc. Daca cladirea asta se afla in oricare alta tara nu avea in veci stema la unguri indiferent ca pe acele meleaguri s au perindat si alte etnii. Deci problema nu e la ei problema este la noi ca nu luam odata taurul de coarne. Oricum mai devreme sau mai tarziu va fi razboi civil si agresorul (Uralgaria) iar se va transforma in victima.

  20. Citind sau recitind acum diverse lucrari,documente contemporane cu realizarea Marii Uniri si cu recunoasterea ei juridica prin Tratatul de pace ,despre cumplitele incercari prin care au trecut atunci bunicii si strabunicii nostri,de la mic la mare,imi dau seama-dureros- ce pigmei nenorociti am ajuns si ce creaturi diforme au pe mana soarta tarii,in raport cu adevaratii titani care ne-au faurit si ne-au lasat aceasta tara…ce s-a intamplat cu noi,fratilor ?!

  21. Dar cetatea ALBURNUS MAIOR construita acum 2 mii ani cine a construit-o???
    Romanii au facut-o nu nomazii magari.

  22. Bey @ Gugutenstain si bey @ Marele Urs „cu pana de cocos la palarie”,ca cocosu’ a lesinat…mi-au zis ele,unguroaicele. Bey fetidzelor,cine au facut cladiri in Transilvania,dragelor? Cate un ungurache la o mie de romani? Iar cei cativa sasi ,ca si secuii,care nu sunt maghiari (sau sunt, ca nici voi nu v-ati hotarat care,ce si cum) si-au cladit doar prin zonele lor de pe langa case.A adus ungurache vreun gologan,piatra sau lemn de pe la mama lor de afara ca sa faca macar de un garduletz,sau podetz,in Transilvania? Romanii au construit tot ce este construit in Transilvania,pornind de la mistrie si meserie pana la banii lor dati pe biruri si taxe,iar ungurachele a venit cu pusca sa-si puna kkrezele de steme pe cladiri ca sa zikaka totul este al lui.Acum se vaita ungurasii de Trianon care a facut granitzele dupa raspandirea etnica a populatie din vechiul imperiu austro-ungar care a fost desfiintat ca inapt de a mai exista.Ungurasii ar trebui sa se bucure pentru ca Trianon le-a format si a garantat actualul stat care putea,la cat de mic este din punct de vedere ednic, sa…cine stie.In plus ar trebui sa le multumeasca romanilor care,in 1919,cu jerfe umane,au luptat sa ii scape de dictatura comunista a lui Bela Kun care le facuse tzara republica sovietica si pe care tocmai ce voia ala sa o anexeze la URSS,iar azi ungurasii erau jumate plini de rusi neo-comunisti si tzara cu titlu de fosta RSS Hungaristan.Si ca tot va plictisiti,voi si Victoras Orbanas,cred eu,ia uitati voi ce arata harta asta copie din epoca dupa o harta etnografica de pe la 1892 facuta de nemtzi si asemanatoare chiar si cu situatia etnica de acum.Asa ca ce mare ungaricescu vreti si pe cine pacaliti cu steme de pe vremea lui Pazvante? Vreti si voi sa mai fiti imperialisti si nu mai aveti unde. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Austro-Ungaria_si_Romania_(harta_etnica).jpg

  23. cine a construit Transilvania ? Insemnare a lui Iosif al II-lea,dupa o vizita in Transilvania :”Acesti sarmani supusi romani,care sunt de buna-seama cei mai vechi si mai numerosi locuitori ai Transilvaniei si care sunt chinuiti si coplesiti e nedreptati din partea tuturor,fie unguri,fie sasi,,in asa masura incat soarta lor,cand ajungi sa ii cunosti,iti inspira compasiune si te miri ca nu si-au luat cu totii lumea in cap” ;

  24. Cine a construit Transilvania ? Contele clary,seful trezoreriei imperiale,intr-un raport inaintat imparatului Iosif al II-lea ,semnaleaza pericolul unor mari emigrari in Transilvania : „…trebuie facut orice pentru a-i pastra pe romani in Transilvania , caci, desi sunt cei mai saraci ,ei sunt totusi cei mai numerosi contribuabili ai tarii(…) dacarautatile indurate de romani nu sunt curmate cat se poate de repede,ne putem astepta la o emigrare a unor localitati intregi,de mai multe mii de contribuabili…”

  25. E unu cu mintea pansata, agreat de redactia C., isi zice „marea sc-urs-ura”. Otraveste cuvintele limbii romanesti. Se exprima muscandu-si limba, literele lui sunt o voma regurgitata. Problema cu ungurii e veche , nu doar de 100 de ani. De mici puii de unguri sunt dresati sa urle cand vad harta ungariei mari, cand aud de Mihai malus dacus, cand aud de gen.Mosoiu, de justitia efectuata la Trianon. Ungurii sunt decisi si dispusi sa riste multe pentru reocuparea Transilvaniei. Au incercat in dec 1989, apoi in martie 1990. Si de atunci schimba doar tacticile, strategia si planul general sunt aceleasi. Se stie ca Romania nu a mai avut un guvern national de la 23 Aug 44. Numai surogate de guverne in care minoritarii au discriminat pe majoritari. i-au bagat la inchisoare, i-au exterminat. Oricate neajunsuri au avut cu vecinii de la vest si est, romanii au ramas la vetrele lor, iubitori de oameni si primitori cu strainii. Aceasta bunatate sufleteasca ( dar si naivitate) este unica printre popoarele Europei. Dar ea are si neajunsuri, romanii ajung de multe ori sa fie pacaliti, dirijati, speculati, furati, jefuiti de straini.
    Marea tristete a romanilor de azi care trudesc pentru Romania, pentru pamantul si apa tinuturilor stramosesti, este ca sunt tradati de activitatea scursurilor infiltrate in institutiile Statului…

  26. Ei,un „uj magyar” poate deveni oricand un „hetszilvas nemes”,daca „combate bine”-nimic nu e gratis pe lumea asta,nu ? da’ „nagymedve”,oare de ce nici (macar) un neam din cele ce alcatuiau-pana la primul razboi – KKnia n-a vrut sa ramana langa cea”mai superioara”natie ,ba chiar un sat de slovaci (Csaba,parca)a cerut Comisiei Aliate sa fie integrat in Romania?Ca veni vorba de biserici,Alexandru Vaida Voievod-in caliatate de prim-ministru al Romaniei Mari-spunea intr-un interviu dat unui mare cotidian britanic,la sfarsitul lui ianuarie 1920 ca bisericile maghiare din Transilvania au respins subventiile acordate de statul roman,preferand ajutoarele primite de la marele crestin… Bela Kun ! apropo de bisericile de pe la Mures : Biserica de lemn din Iobageni(jud.Mures),veche de vreo 400 de ani ,a fost incendiata intr-o noapte a acelui dramatic martie 1990 …s-a constatat ca incendiul a fost provocat…probabil eroicii faptasi au vrut sa demonstreze cum ca pe aici nu erau biserici romanesti,cum zici

  27. Puneti-l pe Gorban al magariei sa va faca testul genetic…la toti care va credeti hunguri.
    Dupa ce veti afla rezultatul o sa fiiti cei mai iubitorii fii ai patriei voastre strabune Romania.

  28. @ Mare Ursache,da de moghiorcigany ai auzit? Eu i-am vazut de cateva ori cand v-am vizitat zona,si cand intamplator am vazut cum cautau scandal si,in lipsa de replica,se bateau intre ei cu tot tacamul,stii tu…In ce priveste Catedrala aia ortodoxa din Piatza Trandafirilor,nu stiu cu cine ai invatzat tu scoala,dar ea a fost construita de catre guvernul Romaniei,iceputa in 1925,iar in Tg. Mures erau in anii de dupa 1920 cel putzin 25% romani,ia si citeste:https://en.wikipedia.org/wiki/Ascension_of_the_Lord_Cathedral,_T%C3%A2rgu_Mure%C8%99

  29. Trist si revoltator . Ungaria ajutata subtil in special de aliati dar nu numai , ne ataca constant penteu a ne da alte directii si cauze . Ma intreb cum suna legea patrimoniului in tarile protectorilor Germania sau Austria etc sau chiar in Ungaria . Cum poate platii un serviciu secret maghiar o arhitecta „romanca” si fiind constienta ca nu pateste nimic , isi infige brisca lira scotand o stema maghiara . De cand suntem aliati cu americanii vad ca incep si arhitectii sa se prostitueze , PENTEU CA POATE SI CASTIGA BINE DIN VANZAREA STRAMOSILOR

  30. @brand : Sigur ca a auzit…doar marele Bethlen Gabor i-a adus in Transilvania ;in semn de recunostintinta ,si-au zis „gabori”si poarta palariile cunoscute,dupa modelul „lansat” de protectorul lor…ceilalti(cei care aveau misiunea sa-i „integreze „) le-au zis -cu simpatie,evident -„uj magyar”-adica „mahiari noi”(vezi Viorel Achim)

  31. Mulți nu cunosc realitățile istorice. Nu cunosc decât declarațile politice ale ”tribunilor” sau din filmele lui nicolaescu,.Nu au avut o carte măcar de beletrictică in mână cu subiecte istorice, nemaivorbind de biblioteci in care să studiezi presa vremii trecute, iar presa maghiară in limba maghiară, nu turcă, greacă sau cu caractere chirilice, există incă dinainte de 1848, deci ai de unde afla istorie adevărată,.de ești interesat, inteligent să cunoști limba maghiară, poate de asta și transilvan, nu valah puturos mahalagiu sudist,..și-ți rupi gura cu naționalisme deșănțate pe forumuri.

  32. @Marele Urs: Nu te prea uti in oglinda ca altfel ai vedea cit ti-a crescut nasul de mincinos ce esti. Cum sa nu fi fost religie ortodoxa ci numai greco-catololica pina in 1920, cind greco-catolicii nu sint altceva decit ortodocsi fortati sa accepte subordonarea catre Vatican la finele secolului 17-inceputul secolului 18? Zisii greco-catolici nu au fost niciodata majoritari dupa cum nu sint nici azi pe nicaieri unde se intilnesc pe vechile paminturi ocupate de habsburigi. Mai zici, in nemernicia ta, ca romanii erau vreo 5% in Tirgu-Mures dar nu spui si de ce proportia romanilor in orase nu era cea a romanilor din Transilvania, pentru ca bagi sub pres regimul de apartheid impus romanilor de sub dominatie magiara. Asa e insa cind viermii se considera ursi si spurca un nobil animal, care nu traieste nici in stepa, nici in pusta, viermii insa da.

  33. @Anonim,
    Ai dreptate! În Tg. Mureș după recensemântul din 1869 din totalul 12678 locuitori, 636 greco-catolici și 157 ortodocși, care înseamnă în procent 6,25492979965 % din totalul locuitorilor. Iar despre, cine pe cine spurcă, recitește-ți textul tău și trage o concluzie. Te las pe propria ta conștiință.

  34. @qwe: nu m-am referit strict la cei din Tirgu-Mures, ci la Transilvania, asa cum face si comilitonul tau intru aberatii, jalnicul mincinos care se crede mare, care spune ca, in Transilvania, nu exista religie ortodoxa pina in 1920. Ca nu existau catedrale, se stie prea bine de ce. Pina la constiinta, care iti lipseste, fiind inlocuita cu stereotipe sovine de nivelul unei gize, fa bine si fii atent la ce se scrie. Oricum, multumesc pentru informatiile statistice.

  35. @ qwe :am indicat sursa : Viorel Achim …mai departe,va puteti descurca singr,netul va sta la dispozitie

  36. Approbatae et Copilatae Constitutiones(EdictulXLVII din „Aprobatae…”,p,V)”Haina de postav,nadragi,cizme,caciula dubla sau de un florin,camasa de giulgiu taran sau argat sa nu cuteze nicidecum sa poarte „; istoricul maghiar Acsady Ignacz caracteriza astfel aceste legi:” groaza sclaviei asiatice pandeste din fiecare hotarare a lor privindu-i pe iobagi”(Acsady Ignacz,A magyar jobbdgysag tortenete, Budapest,1906,p.311″;voi cauta si legile care interziceau „olahilor”sa locuiasca in orase(nici macar in jurul lor);probabil ca pentru a nu-i lasa sa uite acestea ,la portile multor orase din Ardeal erau „instalate”asa-numitele „furci”(spanzuratori),de unde si numeroasele toponime care includ denumirea de „furci”-Alba Iulia,Dealul Furcilor-cel mai cunoscut)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.