Sondaj privind candidații la Președinția SUA

Candidatul democrat la alegerile prezidențiale din Statele Unite Hillary Clinton și-a extins avansul asupra rivalului republican Donald Trump la 13%, arată un sondaj Reuters/Ipsos publicat marți, de la 10% la sfârșitul săptămânii trecute, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Sondajul efectuat între 8 și 12 iulie arată că 46% dintre alegătorii probabili o sprijină pe Clinton, fost secretar de stat, în timp ce 33% pe Trump. Alți 21% nu sprijină niciun candidat. Comparativ, 45% ar fi votat pentru Clinton și 35% pentru Trump în cinci zile până la 8 iulie.

Clinton a condus în cele mai multe sondaje online naționale din acest an. Ultima dată când Trump s-a apropiat de popularitatea lui Clinton a fost la începutul lunii mai, când ultimii săi doi rivali pentru nominalizarea republicană au renunțat la cursă și liderii partidului au început să se alinieze în spatele campaniei sale, notează Reuters.

Trump, care este de așteptat să devină oficial învestitura republicană la convenția partidului săptămâna viitoare, a pierdut de atunci teren în sondaje în timp ce se luptă să-și reorienteze campania de la nominalizarea republicană spre alegerile generale din 8 noiembrie.

În ultimele săptămâni, Trump s-a confruntat cu critici pentru afacerile sale din trecut, fiind de asemenea acuzat de liderii republicani că respinge acorduri comerciale internaționale și pentru promisiunile făcute de a împiedica imigrația.

Clinton, între timp, a fost marcată de critici pentru modul în care ea a gestionat informații clasificate ca secretar de stat, mai amintește Reuters. Sondajul Reuters/Ipsos a intervievat 1.146 de alegători probabili în Statele Unite continentale, Alaska și Hawaii. El are o marjă de eroare de plus minus 3%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.