Sorin Lavric, noi declarații surprinzătoare

„Fiind o persoană care nu a mai făcut niciodată politică, nu puteam rata șansa unui scurt dialog de început de an pe tema impactului pe care viața de parlamentar l-a avut asupra sa.

R3Media: Domnule Sorin Lavric, care este impactul cu Parlamentul pentru o persoană care nu a mai făcut niciodată politică? Mă refer atât la Parlament ca instituție politică (proceduri, regulamente, legi, organizare) dar și la clădirea aceea mamut…

Sorin Lavric: Dragă domnule Mihai Șomănescu, impactul de care pomeniți a cîntărit cît o răvășire în adînc. Iar ce m-a tulburat nu a fost atît dimensiunea faraonică a Casei Poporului (aproape totul, de la holuri pînă la birouri, nu mai zic de sălile destinate comisiilor, a fost gîndit ca pentru a găzdui giganți, și nu ființe umane în carne şi oase), cît apăsarea simbolică a sălii de plen a Senatului: cînd m-am pomenit pentru prima oară în ea (s-a întîmplat pe 21 decembrie, cînd am depus jurămîntul), m-am uitat la stema de deasupra prezidiului, apoi la crucea de sub stemă, privirea mi-a alunecat spre Claudiu Târziu, a cărui fizionomie purta aceeași tulburare ca a mea, și amîndoi spontan, de parcă am fi fost înțeleși, ne-am făcut cruce. Fiindcă simțeam amîndoi că asistăm la o mică epifanie ai cărei martori eram chiar noi, grație votului uimitor pe care românii ni-l dăduseră, dînd peste cap uneltirile celor care ne-au boicotat mediatic luni de zile. Clipa aceea a fost atît de răvășitoare încît, de atunci, și eu și Claudiu, pe care, dacă nu l-aș fi întîlnit, nu aș fi intrat în politică, de atunci amîndoi știm că nu vom face figurație: ne vom purta în așa fel încît, după patru ani, să facem ceea ce le-am promis românilor: să schimbăm moravurile clasei politice mergînd pînă la înlocuirea ei.

R3Media: Cum vi s-au părut parlamentarii? Mărturisesc, de fiecare dată când am întâlnit un parlamentar aveam senzația că „ei” sunt altceva decât „noi”. Acum că dvs ați ajuns acolo, cum sunt „ei”?

Sorin Lavric: Sînt aidoma nouă, cu deosebirea că au seninătatea pe care le-o dă lipsa grijii zilei de mîine, la care se adaugă un soi de conștiință suverană a statului aparte pe care îl au. A fi înalt demnitar al statului român e o prerogativă cu consecinţe imediate asupra stimei de sine. Îți creste siguranța cu care îţi porţi umbra persoanei, îţi sporește filotimia înțeleasă ca amor propriu, iar deseori plinătatea aceasta de sine merge pînă la slava deșartă. Viermele mîndriei te roade cînd te privești în oglindă, cu insigna de senator înfiptă în reverul costumului negru. E greu, parlamentar fiind, să nu cazi în trufia dregătorului cu moţ în frunte. Dar după clipa aceea de epifanie din sala mare a Senatului, nici eu şi nici Claudiu, şi alături de noi cred că toți colegii noştri din AUR, nu vom mai muşca din momeala mîndriei plesnind prin porii pielii. Ar fi o mîrlănie ca românilor care ne-au trimis în Parlament să le arătăm că sîntem lesne de a fi molipsiți de metehnele politichiei de pe malul Dîmboviţei. Cum îmi place să spun, mi-a fost atît de scîrbă de politică că nu puteam să nu intru în ea. Ca s-o schimb radical. Cui e slab de înger şi se fîstîceşte în faţa cuvîntului „radical” îi recomand să stea deoparte. Și cel puțin să nu facă pe chibițul atotștiutor.

În apărarea lui Sorin Lavric

R3Media: Cum a fost întâlnirea cu doamnele din Parlament după manipularea mass-media împotriva dvs cu „misoginismul”?

Sorin Lavric: Protocolul de politețe între parlamentari, atît cît mi-a dat seama pînă acum, merge ca uns. Între noi domnește o curtoazie implicită, un soi de amabilitate răspicat prevenitoare, tocmai de aceea nu am asistat la altercații, răutăți sau injurii. Una e să țipi de la tribuna Camerei Deputaților, în virtutea unei oratorii oțărîte, și alta e să te întîlnești pe culoarele Parlamentului cu cei pe care i-ai vituperat de la înălțimea tribunei. E o politețe constantă peste tot, chiar dacă adesea plutește pe o copcă de ipocrizie. De aceea, indiferent de partidul căruia îi aparținem, ştim cît de însemnată e preţuirea prin cuvinte şi gesturi a celor cu care ne încrucişăm paşii. Iată de ce întîlnirea cu doamnele senatoare a fost tihnită ca o apă fără curenți subterani.  E drept, nu am schimbat decît replici de uzanţă strictă, dar nu am simțit vreo undă de ironie sau dispreţ în atitudinea lor. Iar colega mea Diana Şoşoacă a avut o reacție în deplină coerență cu ţîfna ei retorică. Întrebată de gazetari cum se înțelege cu mine, de vreme ce o lume întreagă știe cît de misogin și spurcător de femei sînt, Diana le-a răspuns cu aplombul știut: „Păi eu fac cît 20 de bărbați, credeți că se pune Lavric cu mine?”

R3Media: Ați făcut un apel devenit celebru, după alegeri. Cum au răspuns intelectualii pe care i-ați chemat să construiască alături de dvs?

Sorin Lavric: Din cauza acelui apel, am petrecut două săptămîni sub o canonadă mediatică infernală, nu doresc nimănui să fie în pielea celui care, înfierat ca un veritabil proscris, să-şi vadă prietenii sau apropiaţii bătînd în retragere pînă la a se dezice de mine. Mărul discordiei nu a stat atît în conţinutul apelului, cît în tonul exaltat cu care l-am scris. Repulsia pe care am iscat-o în cei care oricum nu mă aveau la inimă a fost de o vehemenţă teribilă: parcă i-a lovit strechea. Parcă le fugise pămîntul de sub picioare sub un acces de panică. Tocmai ei, fără să ştie, mi-au făcut un uriaş bine, ridicîndu-mă pe un piedestal la care nu aş fi ajuns fără lapidarea la care am fost supus. În schimb, intelectualii de dreapta au răspuns favorabil apelului, dar nu public, ci în mesaje private. Nu le dau numele fiindcă nu e momentul să-i expun. Dar știu deja cine, dintre oamenii dreapta, se vor apropia cu timpul de AUR. Cu ei vom crea o mișcare de idei cu care, în patru ani, îi vom convinge pe români că nu şi-au pus degeaba nădejdea în noi. Sună a lozincă ce spun, dar cu Claudiu Târziu, George Simion sau Marius Lulea nu e de glumă. Ei vor face ce au promis: vor schimba etosul politic în România.

R3Media: Știu că ați predat foarte mulți ani, așa că înțelegeți bine acest mediu. Informația mea este că anul școlar nu se deschide din cauza opoziției profesorilor, deși și ei și elevii consideră „școala online” un dezastru. Vă spun că nu mi se pare normal să sacrifice viitorul copiilor noștri, pentru că nu vor să-și asume nici cel mai mic risc, ba chiar unii doresc să li se mărească salariile. Cum a ajuns corpul profesoral așa? De ce nu mai există conștiința misiunii și răspunderii pe care o au?

Sorin Lavric: Fiindcă nici măcar ei înșiși nu mai cred în rolul misionar al educatorului. Ei sînt cei dintîi care știu că învăţămîntul de stat e în colaps, deoarece autoritatea profesorului e spartă, el neamaivînd puterea de a le impune elevilor sau studenților o ierarhie de valori. Cum să le impui studenților o viziune cînd ei te pot reclama pentru opinii nedemocratice? Astăzi orice valoare e socotită a fi o sursă de discriminare, drept care singura rețetă de supraviețuire în învățământ e duplicitatea, cu plierea conștiinței pe calapodul de aberații egalitariste ale prezentului. Profesorii nu mai au curajul opiniei personale, de aceea liniștea pe care le-o dă salariul le acoperă acea voce interioară care le șoptește că ceva e putred în direcția pe care a luat-o educația Europei.

R3Media: Credeți că ar trebui să ne întoarcem la modelul școlii clasice, așa cum a fost de la Spiru Haret încoace? Ar trebui legalizat homeschooling-ul?

Sorin Lavric: Pe părinții care chiar vor să-şi educe copiii îi sfătuiesc să se gîndească tot mai serios la rețete private de învăţămînt. Se strîng mai multe familii, pun mînă de la mînă atît cît pot, şi plătesc profesori de uz intern, măcar în acele discipline în care vor ca copiii lor să exceleze. Cu sau fără online, ravagiile corectitudinii politice în reţeaua de stat preschimbă învăţămîntul instituţional într-o farsă publică. Cine vrea să aibe copii instruiţi în numele adevărului să-şi aplece privirea asupra cercurilor restrînse. Gîndiţi-vă că, dacă eu am ajuns persona non grata  la Facultatea de Filosofie şi la UNATC, cauza nu a stat în precaritatea găunoasă a cunoștințelor mele, ci în adevărurile elementare pe care le-am spus. Eu am fost caterisit nu din raţiuni valorice (fiindcă sînt prost şi incult), ci după criterii ideologice (fiindcă am săvîrşit delictul de opinie de spune ce cred). Îmi vine să rîd sardonic gîndindu-mă că articolul 30 din Constituție spune negru pe alb că libertatea de gîndire și cea de expresie sînt „inviolabile”. Aţi auzit bine: „inviolabile”. Din cauza acestei libertăţi inviolabile traiectoria mea didactică a luat sfîrşit.

R3Media: Cum ați petrecut Sărbătorile? Ați mâncat pe rând, așa cum ne-a recomandat dl Arafat?

Sorin Lavric: Domnul Arafat, alături de ceilalţi profeţi ai pierzaniei (Tătaru şi Rafila), va trebui să dea socoteală pentru îndîrjirea malefică cu care a răspîndit spaima, de-a lungul lunilor, în sufletul românilor. Nu i-am luat niciodată în serios elucubraţiile cu care a preschimbat un simplu virus într-un monstru apocaliptic, care ne vînează pe străzi, în parcuri şi în biserici. De sărbători, am petrecut copios cu prietenii, ne-am vîrît mîinile pînă la coate în mîncăruri, de-a valma şi toţi deodată, încălcînd toate sfaturile derizorii cu care ne-a împuiat minţile acest medic prăpăstios. Ne-am bucurat de viaţă fără a ţine seama de inepţiile medicilor care îi cîntă în strună actualei puteri.