Doamne, cât de îngustă e, de fapt, mintea acestui gânditor care poartă un nume atât de cunoscut: Gabriel Liiceanu. Mintea aceasta, adesea strălucindă, crede că un partid politic există ca să creeze norme de judecată şi de comportament în societate. Da, aşa se întâmplă cu partidele unice, totalitare. Dar într-o democraţie un partid nu se adresează tuturor, ci doar acelora care se identifică cu „credinţele” sale politice, iar acestora NU li se adresează imperativ, ci constatativ. Constatăm că vreţi să vă rugaţi în locurile în care aţi ales să vă rugaţi – zice AUR. Noi suntem de acord cu acest obicei al vostru şi îl vom apăra ca pe un drept al vostru.
Liiceanu constată şi el că fostul său doctorand Sorin Lavric a aderat la AUR şi că, într-o postare, Lavric scrie că, la fel cum membrii AUR vor să fie liberi să-şi practice credinţa, iată că 500.000 de alegători s-au regăsit în faptul că membrii AUR sunt credincioşi.
„Vom regăsi gustul mistic de a fi creştini în umbra oricărei catapetesme din bisericile din ţară” – scrie Lavric.
Doamne fereşte! – îi răspunde Liiceanu pe site-ul Contributors.ro. Eu nu vreau aşa ceva, eu vreau să mă simt creştin la ce umbră vreau eu…
Ho, Batore!!! AUR nu te obligă să fii creştin practicant. Nimeni nu are de gând să te oblige. De unde scoate mintea ta frica asta că un partid are un anume program ca să te convertească la acel program? E fix pe dos, dom’le: dacă te poţi regăsi în programul (de fapt, în faptele) unui partid, votează-l, dar nici asta nu-i obligatoriu.
Liiceanu zice că l-a înspăimântat chestia asta cu „gustul mistic de a fi creştin”. Uită că, în cartea sa Isus al meu, tânjea după acest gust? Nu uită, dar crede că un partid care pune respectul pentru credinţă în programul său va încerca să organizeze peste tot lagăre de concentrare ale credincioşilor mai îndărătnici. Jalnic. Dar explicabil. Cineva zicea că dacă vei fi obsedat prea mult de stalinism, suflând şi în iaurtul care nu-i făcut din laptele dat de vacile lui Stalin, vei deveni un bou antistalinist şi vei gândi pe dos, dar la fel de totalitar.
„Eu nu mă duc la Comisia de cultură a Senatului câtă vreme e Adrian Păunescu acolo”, zicea Gabriel Liiceanu prin anii ’90. De ce nu s-o fi dus în judeţul în care a candidat Păunescu să-i convingă pe alegătorii de acolo să nu-l voteze? Acum, că era deja votat şi reprezentantul unor alegători, cum puteai tu, Liiceanu, să jigneşti alegătorii de acolo spunându-le că au votat pe cineva nefrecventabil de către mult prea sensibila ta nară? Iată că ai putut şi asta s-a putut întâmpla fiindcă ai devenit văr cu Stalin într-o oglindă în care, ca în orice oglindă, stânga devine dreapta.
Nu faptul că Liiceanu nu poate fi un credincios este lecţia pe care o predă fără să vrea acest gânditor de la Piscina Hamangia, ci faptul că are reflexe totalitare. Nu, dom’le, dacă are să intre în Parlament, vreodată, un partid care îşi anunţă respectul pentru mersul cu bicicleta, nu te speria: nu îţi va lua nimeni Mercedesul.
Înfricoşat de totalitarisme ce au fost, Liiceanu nu-l vede pe cel din practicile actuale ale progresismului radical şi pe cel din proiectul Marii Resetări, dar îşi imaginează că Sorin Lavric a căzut deja în păcatul legionar al lui Noica. Unii greşesc din lipsă de imaginaţie. Liiceanu aberează din prea multă teamă de „stânca lui a fost” (expresia lui Nietzsche).
În textul său din Contributors.ro despre „îndrăcirea” lui Lavric, nu scoate o vorbă despre pietroiul drăcesc ce se prăvale peste lume din proiectul anticreştin al unei globalizări ce vrea, acum, să treacă la dirijarea pieţelor (y compris a minţilor).
În subconştient, resentimentul lucrează stahanovist. Fiu glorios al faptei culturale, dar impotent în domeniul faptei politice, care cere răbdarea convieţuirii cu non-elitele, Liiceanu va mârâi mereu în contra celor care îşi asumă această răbdare lent-constructivă şi îndelung-uitucă de sinele cel narcisiac. Ştiu ce spun pentru că nici eu nu am răbdarea convieţuirii cu mediocritatea, dar nu mă iubesc mai mult pentru acest defect.
Liiceanu un pitic soros, nu un „gînditor”. Da nu îi e rușine cu el că îivine mălaiul în verzișori
Liiceanu si-a pirdut gustul si mirosul cu implicatii evidente in gandirea in eprimarea acestuia, impunandu-se un test covid si rezervarea unui loc la ATI.
prea mare tam-tam pentru 2 gandaci. unu. L. e o nulitate cultural-antreprenorială cu bani de la bobor. dou. L. e o nulitate inevitabilă, în descendenta primului. Pierdere de timp analiza acestui conflict, lume de r h a t.
Interventia de acum cateva zile a Liicianului a fost clar executarea unui ordin. Batranul carturar petrovist este dator vandut.
Sa ne amintim de cartea sa ,,Apel catre lichele”. El insusi este una din marile lichele de pe aceste meleaguri.
Stii ce meriti bai lichea cu gandire nazi?meriti exact ce ti se va intampla in viitor Aruncat cu tot cu maculatura ta la gunoiul istoriei
Domnule trebuie să fii tare mândru de creaţia dumitale.Mai ai asemenea creaţii?Că le aşteptăm cu drag.
Este laudabil demersul autorului Ion Buduca. Lavric trebuie momentan sprijinit de cei ca el pana cand amploarea atacurilor la adresa sa va slabi. Dar va dovedi in final ca este un intelectual fin cu mult peste cei ce se autoconsidera parlamentari scoliti, in realitate vicleni impostori.
Grotesc! Impostura lui Liiceanu continuă… Ce fel de intelectual este el? Noica a hrănit la sânul lui socratic monstrul acesta impudic, grețos, arogant şi narcisist! Ioan Buduca are dreptate: cum poate gândi Liiceanu una, şi susține alta? Fiind un impostor.
Totusi, securitatea! Inca-i tine ferm de belciug pe multi carturari ce ii sunt datori. Crezi ca intelectualul petrovist este fericit ca trebuie sa iasa mereu la interval?
Buduca iar se bagă în seamă și o dă în bară. Legionaroidul Lavric, atacat de comuniști, deh, vezi Manolescu -Apolzan care l-a vândut pe ta-su, care se crede încă cenzor, nu e tocmai ce trebe…alianței romanilor cu spume la gura. Liicheanu e departe de a fi …filosof.. Lavricu e departe de a fi un ins normal. AURUL are nevoie de forte proaspete și cât mai odihnite pe marginea șanțului . Buduca las-te de giumbușlucuri in care te-ai autospecializat ronțăind oasele câinilor.
Deshtu` din gura limbiceanului n-a fost bagat, mai intai, in alt orificiu?
Lavric? E o glumă? Lavric să fie legionar? Ha, ha, ha! Lavric e un închipuit, un nimeni. Nu există legionari veritabili în România. Nu sunt pentru că nu mai sunt. Gata, s-a terminat cu ei, atunci, prin anii 40. În anii 50 încă mai erau vânați de ruși. Apoi cei rămași în viață au îmbătrânit și s-au stins. Mediocritatea lui Lavric e a lui și nu interesează marele public. Despre acest AUR se vor face în scurt timp dezvăluriri cutremurătoare. În rest, dacă cumva cineva nu a observat, România este de fapt o unitate militară americană de frontieră. Dovezi sunt destule. Urletele de tip AUR și încercarea ridicolă de a-și lipi tot felul de etichete naționaliste, unioniste, revoluționare, afișarea la momente istorice care nu le aparțin (vezi recentele aniversări de tip AUR ale Revoluției din 1989 (sic), spectaolele stradale regizate cu neîndemânare, totul sponsorizat și susținut din umbră, ne duc cu gândul într-o singură direcție. Nu-mi place Liiceanu. Dar ce importanță are dacă nu-mi place mie? Liiceanu însă reprezintă fața unei monede false. De cealaltă parte a monedei este acest AUR. România are acum nevoie de oameni puternici, cu viziune politică reală care să ne scoată din impas. Lingăii americanilor, rușilor, extratereștrilor, germanilor, vizigoților sau maghiarilor, lingăii lui Stalin și, la fel, lingăii lui Soros nu au treabă cu poporul român.
Articolul filosofului Gabriel Liiceanu anticipează, pesemne, acuzaţiile din Observatorul Cultural, 17 12 2020, cum că „intelectualii anticomuniști au lucrat, aplicat, la reabilitarea ideologică…”.