Premierul slovac, în continuare în stare gravă

Premierul slovac Robert Fico este încă în stare gravă după ce miercuri a fost împuşcat de cinci ori şi a suferit o intervenţie chirurgicală de urgenţă timp de câteva ore, a relatat joi presa locală, care citează surse din spitalul în care este internat şeful executivului de la Bratislava, transmite EFE.

Deşi există foarte puţine informaţii oficiale despre situaţia lui Fico, postul de televiziune Markiza citează „surse de încredere” din centrul de sănătate care declară că viaţa lui Fico rămâne joi în pericol, după intervenţia chirurgicală dificilă pentru tratarea plăgilor împuşcate pe care le-a suferit în abdomen şi membre.

La rândul său, ziarul SME relatează că secretarul de stat pentru mediu, Filip Kuffa, a declarat joi că starea de sănătate a lui Fico este stabilă.

Directorul spitalului în care este internat Fico a declarat joi că premierul este stabilizat, dar în stare gravă, în timp ce un înalt oficial guvernamental a anunţat că starea de sănătate a lui Fico este încă gravă, din cauza rănilor dificile, transmite Reuters.

Vicepremierul Slovaciei, Tomas Taraba, a declarat miercuri seară că intervenţia chirurgicală a decurs bine şi că viaţa lui Fico nu mai este în pericol.

„Din fericire, din câte ştiu, operaţia a decurs bine şi presupun că va supravieţui până la urmă. El nu se află într-o situaţie care îi pune viaţa în pericol în acest moment”, a declarat Taraba pentru postul de radio britanic BBC, citat de ziarul slovac Dennik N.

Taraba a explicat că unul dintre cele cinci gloanţe i-a străpuns stomacul.

Mai mulţi membri ai executivului au declarat că a fost vorba despre un atac cu motivaţie politică.

În Slovacia, ţară extrem de polarizată, au avut în ultimele săptămâni proteste în masă împotriva deciziilor guvernamentale controversate, cum ar fi închiderea Parchetului Anticorupţie, care ancheta membri ai partidului lui Fico. Totodată, guvernul slovac intenţionează să închidă şi postul public de radio şi televiziune RTVS.

„Nu sunt de acord cu politica guvernului. RTVS este atacat şi multe persoane îşi dau demisia”, a declarat miercuri pentru postul TA3 presupusul atacator, Juraj Cingula, 71 de ani, când a fost dus la secţia de poliţie pentru a depune mărturie.

Slovacia va convoca o reuniune a Consiliului de securitate al statului, iar guvernul se va întruni joi de la ora 11:00 (09:00 GMT), potrivit Reuters.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

10 Comentarii

  1. Păi, nu știu pe voi cine vă minte.. Operația a durat patru ore, e o reușită, pacientul e inafara oricărui pericol, infecții intra spitalicești doar in romania sunt, Fico e conștient și prognoza e favorabilă..Deci, informații publice,..

  2. Pretul pentru neacceptarea s a ta nis mul ui… Ne rugam pentru acest OM.

  3. D-le Premier , să dea Dumnezeu să scăpați cu viață . Prețedinții noștri de Consiliu , I. G. Duca și Armand Călinescu n-au mai văzut lumina zilei , știința medicală a făcut mari progrese . În schimb noua JUSTEȚE e o COCOTĂ mult mai nerușinată , mai goală și mai chioară decât cea interbelică . Atunci asasinii și-au luat ”DIPLOMA pe locul faptei fiind chiar în spate la Facultatea de Drept . Acuma ei vor trebui să meargă tocmai la ”facultate la Ottawa unde e decan Y. Hunka ./P.S. : Văd că toți doctorii ”Magna cum fraude se preocupă de D-L PRIM MINISTRU , de la dr. cauCiucă și Bodea la Sulac , Zelea etc.

  4. Da, SPP lui a gresit caci trebuiau sa stea de partea cealalta a gardului, si cu fata spre public, nu sa intervina de peste gard ci chiar inainte de primul foc, nu sa apuce sa traga 5 focuri, de cum s-a scos pistolul. PS: Sa-i invete Pahontu !

  5. Premierul slovac Ficom care a fost impotriva vaccinarii obligatorii si impotriva lockdownurilor (nota bene) tocmai dorea sa inceapa o ancheta asupra tunurilor din plandemie, cu materiale medicale si vaccinuri cumparate prin contracte opace, plus-mai grav- dorea o ancheta asupra EFECTELOR SECUNDARE NEDECLARATE ale asa-ziselor vaccinuri, rezultand in puzderia de cazuri de suddden death.
    Nu te pui cu mafia mafiilor internationale fara consecinte.
    Aviz Sosoaca.

  6. Criminalul este scriitor,conform televiziunii spaniole,este deci e un propagandist progresist platit cu bani bolsevici (CUM E lIICEANU SI PLESU DE EX.) de catre perciunati pentru a mintii cu nerusinare.A supraactuat ceea ce cocaina nu este exclusa.Exista asemenea retele in toate tarile captive USA inclusiv si mai ales in Ro.Atentatul din Slovacia este tot un atac al satanismului impotriva lumii libere.

  7. Asasinul este un fost gardian la o companie particulară.. Cica a scris cândva niște cărți despre care nimeni nu stie nimic.. E un amărât exaltat scos din balamale de presa agresivă care zilnic îl polua pe Fico cu zoi..

  8. Nu prea va bucurati ca a scapat, deocmadata. De ce nu puneti asa o stire importanta tocmai la sfarsitul gazetei? Atunci am sti exact ce orientare aveti.

  9. Inchiderea Parchetului Anticorupţie. Daca si astia fabricau dosare la ordin, ca altii, mai cunoscuti, nu trebuie sa ne miram.

  10. I.G.Duca shi Armand Calinescu au fost assasinatzi de legionarul Corneliu Zelensky bunicul teroristului care conduce azi U-Kraina nazista.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.