„Trăiește românește” sau prefă-te!

Zilele acestea, am trecut de cîteva ori pe lîngă același mare panou electoral pe care scria ”Trăiește românește”. Aparținea PSD-ului! Trebuie să admit că din tot ce s-a lansat în ultima vreme, acesta mi se pare unul dintre cele mai inspirate. Pentru  România acestei  perioade, pusă în  context european și geopolitic, încercată de tot  soiul de obligații și cereri, invitația PSD mi se pare una dintre cele mai potrivite. Țara noastră chiar are nevoie de o respirație  profund românească. Nu importată, nu mimetică, nu contrafăcută, nu forțată!

Vreau să fiu bine înțeles. Nu pledez pentru nimic care ar presupune o separare, o izolare, o ieșire din Uniunea Europeană sau o delimitare. În nici un fel! Dar de o apărare a identității și a unui punct de vedere românesc, cu siguranță, că este nevoie. Pur și simplu, prăvala de interese și influențe au făcut din spațiul românesc unul eterogen, confuz, amenințat, cu o  grilă de valori importată prin impunere, nu prin asimilare sau aderare. Diluarea  specificului românesc din multiple cauze și riscul de pierdere a identității au dus la ascensiunea unor curente pînă acum fără mare impact. Dar ascensiunea lor este continuă și direct proporțională cu importul de norme și modele greu asimilabile pe fondul unei istorii aparte și cu o spiritualitate dominant ortodoxă.

Să  revin la „Trăiește românește”. Niciodată, nu mi s-a părut mai potrivit un asemenea slogan. Sună ca o soluție, de parcă ar fi  fost cerută de o populație nemulțumită,  sătulă de experimente, de traduceri sau de alte impuneri etice. Sloganul propus de PSD sună ca o lovitură de gong, ca un apel la regăsire, ca o mobilizare a populației, ca o chemare la trezirea societății. Din păcate, de îndată ce trecem de acest îndemn de campanie, dăm de altele.  „Cumpără românește!” „Alege românește!” „Românii” în sus, „românii” în jos, de parcă alte etnii n-ar mai fi pe aici. Invocarea identității noastre a devenit o tehnică ieftină de gîdilare a orgoliului, ca o bătaie pe umăr a poporului, ca un tras cu ochiul. „Pensiile românilor”, „salariile  românilor”, „drepturile românilor” sunt doar locuri comune folosite cu scop propagandistic și cu efect din ce în ce mai redus. Pare mai degrabă a fi un avertisment sau o etichetă la o minciună. Abia după ce intrăm în cîmpurile  semantice utilizate în discursuri publice putem sesiza  goliciunea lor, caracterul demagogic al folosirii insistente a adresării de tip „românii mei”, cum  zicea o teleanalfabetă.

Îmi imaginam că acest slogan de impact ar putea anunța și un program pe măsură. O repoziționare a PSD-lui sau o lărgire semnificativă de abordare, născută și din  ascensiunea AUR. Din păcate, sloganul mobilizator sună frumos, dar arată ca un afiș supercolorat lipit pe un tomberon plin cu slăbiciuni și cu gunoaie.

Este suficient să privim la campanie și la ce trăiește și „operează” PSD!

După amintitele îndemnuri propagandistice, vin parcă încolonate toate relele societății românești. Impostori și carieriști pe liste, grupuri de interese încremenite în primării și județe, rude și clienți politici prin instituții publice, campanie electorală plină de șmenuri și aranjamente, coterii și promisiuni deșarte repetate pînă la numărarea voturilor. Apoi, Dumnezeu cu mila!

Ce pare o invitație la o regăsire a identității românești începe să aibă sensul unei invitații la complicitate, la o coabitare cu toate nenorocirile de pînă acum. Ba, și mai rău! Dacă sfertodoctul și controversatul Mihai Tudose este întîiul pe listă pentru Parlamentul European, „trăim  românește” mai prost decît înainte. Era mai la coada listei. Ba se vorbea despre o codiță pentru podul de la Brăila. „Trăim românește” cu un premier care le și învîrte, un fel de  dependent de Gabriela Firea și Florin Pandele, un premier care le scaldă și ne arată că în cazul său școala puțină și pe fugă  precum și experiența de covrigar nu i-au îmbogățit gîndirea. Așadar, în locul unei schimbări de stil, „trăiește românește” înseamnă adună babele la Țintești, dați-le găleți și făină, mobilizați primarii să scoată  țăranii la vot, controlați mai departe Ilfovul cu Pandele și Thuma.

Trăiește românește în accepțiunea PSD-ului înseamnă doar propagandă care  propune rămînerea cu orice preț în aceeași cloacă!

 

Recomanda 34

8 Comentarii

  1. „Pana nu ieșiți din buda naționalistă veți avea parte numai de păcălici la conducere. Prostovani .”
    Aici, fără să vrea, piticul agramat are parțial, dar și pârțâial, dreptate :
    Și după schimbările de regim din 1944 și după cele din din 1989 am avut la conducere doar străini de Neam și Țară : Ana Pauker cu clica ei de atunci și liota de Iliești, Constantinești, Băsești, Brucani, Isărești, Bârlădeni, Bercești, ba chiar și Romani, Sârbești, Frunzăverdești, VasilLupești ( sic !) și mulți, mult prea mulți alții de stirpea lor, care numai binele României nu l-au dorit !
    E drept că nu toți Prostovani, dar mai toți Șarlatani care au adus România în halul în care se află : după 34 de ani nu mai avem nimic al nostru, al românilor, totul trecând la ei, sau pe la ei și de acolo spre alte zări senine !
    Crede cineva că cu niște români get beget, dacă nu daco-get, la conducere, fie ei și mai puțin școliți pe-afară, în ongeurile altui globalist vestit ca Soroș, Țara asta ar fi arătat atât de distrusă și românii atât de sărăciți și umiliți ?
    – Poate, tu !, vorba unui cunoscut banc…. cu doi de ăștia….. 😉

  2. De ce ar trebui ca acest îndemn „Trăiește românește ! ”să fie repetat la nesfârșit ? Pentru ca niște caricaturi de genul celor de mai jos ( de-atâta nu credeam că se poate 😎 ) să apară din ce în ce mai rar, sau aproape deloc ,) :
    piticul cracanat spune:
    15 MAI 2024 LA 7:58
    Ați ieșit romanasilor la va da în petec? Ce nu înțelegeți ca ceva este defect în tara asta,mentalitatea rromaneasca. Pana nu ieșiți din buda naționalistă veți avea parte numai de păcălici la conducere. Prostovani .”
    Sau:
    „Trebuie sa luptam pentru asta si in asa fel incat sa nu aparem nationalisti.”
    Trebuie să fim naționaliști, nu să părem !
    Doar cei fără patrie, pretutindenarii, au inventat această interzicere a naționalismului și patriotismului care nu-s altceva decât iubirea de NEAM și iubirea de ȚARĂ !
    Pe care ei le-au înlocuit cu iubirea de arginți și cea de plăceri sexuale, până și alea contra naturii umane ! 😎
    Cereți imposibilul n stimabililor și veți primi exact ce meritați: Dispreț la nivel global !
    Singura globalizare reușită ! 😉

  3. Nici acum dupa atatia ani de diversiuni si rastalmaciri in „grup organizat, de prieteni”, Cpt core/Core nu intelege ca a trecut vremea lor si a diversiunilor si rastalmacirilor…Acesti ceausisti antisemiti ai Securitatii ma ataca cu ticacalosie de 12 ani
    si Cpt core/Core are tupeul, ordin Narr, sa acuze pe altii, in speta pe mine, ca-i „atacam”!!! De atunci i-am facut sa turbeze de cate ori le treceam in revista CRIMELE COMUNISMULUI/BOLSEVISMULUI/NAZISMULUI, fapt care se produce si azi, turbarea exprimandu-se prin cele mai abjecte atacuri la persoana!? M-au catalogat ca „legionar”-„evreu”-„kopeikar sovietic/bolsevic”-„muiere”-securist frustrat”, cu UrSulla Miti Tica…Era firesc sa ripostez, dar cu eleganta…Axandu-ma pe fanatismul lor bolsevic…
    Unii dintre acesti ceausisti de joasa speta m-au declarat „nebun-scapat de la glumetzi”, „ca nu mi-am luat pastilele/litiul” sau ca „DELIREZ” precum INFAMUL Anonim, pseudoistoricu militar ceausist…

  4. imbecila clasa politica in frunte cu k.w.i- cine se aseamana se aduna_- a creiat „guvernul meu” nr.4 – condus de un covrigar -„ciolac la minte”- si impreuna au mosit legea hotiei !! RUSINE !!
    P.S. conform dex : ciolac- ciung ,

  5. Imi amintesc primele comentarii. Scriam, eu si alti „prieteni”, cineva ne „ataca”, noi saream sa ne aparam si odata, Dl. Buduca si-a exprimat nemultumirea pentru zarva care iesea. Imi amintesc ca am fost putin intrigata ca nu intelegea ca ne aparam ci ca isi imagina ca o facem cu buna stiinta… Naivitati de inceput.
    Unde este Dl. Buduca? Dar odata cand autorii de la Coti s-au distrat in roluri de comentatori?
    As putea semna A fost.

  6. Dragilor, daca eu mai scriu inca dupa multe cuvinte rele dar avand in minte cuvintele frumoase pentru care multumesc din suflet, atunci puteti si voi. Dar, daca voi considerati ca este inutil… ca vorbele voastre se pierd ca apa in desert, va inteleg, mi se intampla si mie de multe ori…

  7. De parca ar conta cu cine votezi! Niste cabotini intr-o piesa de doi bani. Fundamental nu s-a schimbat nimic in ultimii trezeci de ani. Asa ca votati cu cine vreti voi ca tot nu se va schimba nimic la nivel de mentalitate.

  8. Cei patru apostoli au fost trei, Luca si Matei. Am fost multi putini am ramas. A ramas in campul tactic Charlie si omul cu o mie de nume Core, plus redactia. Bate a vacanta mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.