Revoluția bolșevică, norocul și ghinionul României Mari

Cred că puțină lume își mai aduce aminte ce s-a  întâmplat pe 7 noiembrie (stil nou) 1917, de fapt 25 octombrie, după calendarul iulian. A fost desăvârșită Marea Revoluție Socialistă  din Octombrie care a ajuns, după reforma calendaristică, în noiembrie. Când eram copil, „sărbătoarea” care era strict legată de URSS nu prea mai era la modă. Ceaușescu era preocupat să-l serbeze pe Burebista și să promoveze dacomania.

Totuși, din câte mai știu, la Sibiu, unde am copilărit, era un cinematograf botezat „7 Noiembrie, unde am văzut filmul Victory (al cărui titlu fusese tradus, din motive care îmi scapă „Drumul spre victorie”) cu Silvester Stallone jucător de fotbal. Părinții mei își aduc aminte însă că în anii ’50 erau obligați să recite pe 7 noiembrie ode la adresa „tovarășului Stalin” și să cânte tot felul de bazaconii traduse din limba lui Lenin. Lăsând la o parte toată butaforia și punerea în scenă comunistă a anilor sovietofili, totuși luarea puterii de către bolșevici a avut o mare importanță în istoria României.

Dacă ar fi să facem istorie contrafactuală…

Sfârșitul Primului Război Mondial a prins, din punct de vedere geopolitic, România într-o ipostază pur și simplu norocoasă. Dacă ar fi să facem istorie contrafactuală și am presupune că Puterile Centrale ar fi câștigat, Regatul României pierdea toată Dobrogea, care ar fi ajuns la bulgari, și toată zona muntoasă, inclusiv Predealul, conform păcii de la Buftea, din 5 martie 1918, pe care l-ar fi umflat austro-ungarii. Aveam însă șanse mari să căpătăm Basarabia, în care armata română se afla deja. Practic am fi avut o Românie și mai mică decât era în 1916.

Dacă Antanta ar fi câștigat, așa cum s-a întâmplat, dar Imperiul Țarist n-ar fi crăpat sau regimul ”burghezo-democrat” al lui Feodor Kerenski s-ar fi stabilizat și ar fi continuat războiul alături de aliații lui, ne-am fi lins pe bot de Basarabia și probabil și de Bucovina de Nord, pe care ar fi căpatat-o domnii ruși de la Imperiul Austro-Ungar. Cine știe, poate nu ne pupam nici cu Maramureșul care ar fi fost alipit Ucrainei.

O lovitură de palat (de iarnă)

Treaba numită pompos „Marea Revoluție Socialistă din Octombrie”, de fapt o lovitură de palat (de iarnă) pusă la cale de Lenin și acoliții lui, a aruncat Rusia în haos, spre norocul nostru inițial. Armata rusească era în degringoladă. Practic nu mai avea o comandă profesionistă (trupele își dăduseră jos ofițerii și îi înlocuiseră cu comisari politici, promovați din cizmari sau bucătari). În martie 1918, cu acordul Puterilor Centrale, ne-a fost relativ simplu să preluăm Basarabia. Cu toate că a existat o amenințare reală, pe când Lenin plănuia să facă prin Ucraina, joncțiunea între Armata Roșie și bandele bolșevizate ale Republicii Ungare a Sfaturilor (regimul lui Bela Kun), administrația românească s-a menținut în Basarabia. Preocupați mai mult de luptele interne, bolșevicii nu au îndrăznit să intre în provincia devenită, cu suport popular adevărat, românească.

Însă Moscova, vopsită cel puțin teoretic în culorile internaționalismului proletar, nu a renunțat nicio clipă, în fapt, la pretențiile imperiale. Dacă în perioada interbelică Lenin și ulterior Stalin s-au rezumat la spionaj, terorism și hărțuieli de frontieră (cum ar fi „revolta” de la Tatar-Bunar din 1924) în 1940 s-a întors roata. „Norocul” nostru inițial, cauzat de anomia produsă de bolșevici în fostul Imperiu Țarist, s-a întors ca un bumerang sub formă de ghinion și ne-a lovit din plin. A fost tot tacâmul. De la ciuntiri teritoriale până la cei 45 de ani de dictatură roșie. Poate că acum, cine știe, cu războiul din Ucraina și regimul proeuropean de la Chișinău, o parte din Basarabia s-ar putea să vină firesc acasă. Dacă nu în România măcar în Uniunea Europeană.