Cum au încercat deținuții să evadeze din închisoarea Văcărești. Unul a ieșit pe poarta principală, cu țigara aprinsă

Tuneluri, deghizări și gardieni neatenți

Tentativele nu semănau între ele. O parte dintre deținuți plănuiau lucrări complicate, cu tuneluri săpate pe sub clădiri, alții mizau pe costume și deghizări, iar evadările cele mai spectaculoase profitau doar de momentele în care gardienii nu erau atenți, potrivit bucuresti.ro.

Publicațiile vremii le-au relatat în detaliu prezentându-le ca pe niște povești de senzație, cu personaje știute după porecle colorate, cu planuri ingenioase și, uneori, cu erori din cauza cărora libertatea câștigată nu ținea mai mult de câteva minute.

Revolta din 1920 și ancheta judecătorului Cernescu

Primul episod se petrece în septembrie 1920, când deținuții de la Văcărești s-au revoltat, iar cercetările autorităților au dat peste un plan de evadare care ar fi avut urmări grave dacă nu ieșea la iveală la timp.

Pe 27 septembrie 1920, „Dimineața” scria despre ancheta condusă de judecătorul de instrucție Cernescu și despre cei considerați vinovați de declanșarea revoltei, printre care și deținuți cunoscuți sub poreclele „Chioru”, „Briceag”, „Huiduma” și „Broscoiu”.

Doi metri până la libertate

Ancheta a scos însă la suprafață și o altă latură a evenimentelor. Câțiva deținuți s-au apucat să sape un tunel pe sub incinta închisorii. Deși ideea părea simplă, punerea în practică nu era lipsită de dificultăți: prizonierii plănuiau să avanseze printr-o galerie subterană și iasă pe aici din închisoare.

Galeria pornea din pivnița paraclisului, mai erau de săpat doar circa doi metri. Ca unelte, deținuții foloseau ce reușeau să procure în penitenciar, între altele bucăți de fier și de lemn.

Printre cei care au lucrat la tunel au fost Kis Lajoș, Vaida, Bella, Moki Sturza, Titowitz Fischer, Vasile Hanciu și Dumitru Constantinescu, poreclit „Broscoiu”. Proiectul a rămas totuși neterminat. După ce conducerea închisorii a înăsprit regulile, doi deținuți au dezvăluit tunelul.

Ce spune tunelul despre Văcărești

Întâmplarea arată care era climatul din penitenciar în anii interbelici, pentru că Văcăreștiul nu servea doar la executarea pedepselor. Era și un loc în care inventivitatea deținuților hotărâți să fugă putea pune administrația în serioase dificultăți. O galerie săpată pe sub o clădire a închisorii cerea timp, complici și cunoașterea în detaliu a locului.

Deghizarea lui Abraham Lascover

La opt ani distanță, o altă tentativă de evadare avea loc, ea urma însă o logică diferită. În decembrie 1928, în locul unei evadări prin subteran planul se axa pe o deghizare.

Personajul principal, Abraham Lascover, a fost descris în presa vremii ca falsificator de dolari și infractor internațional. El se afla la Văcărești pentru a-și ispăși o condamnare mai veche.

Potrivit ziarului „Lumea”, care a relatat întâmplarea pe 31 decembrie 1928, Lascover a încercat să evadeze ajutat fiind de Marcu Schor, un comerciant cu domiciliul pe Calea Văcărești.

Venit la închisoare sub pretextul unei vizite, Schor i-a strecurat complicelui, într-un coș cu mâncare, tot ce îi trebuia pentru a-și schimba înfățișarea, inclusiv o barbă falsă.

Lascover spera să treacă astfel de controlul de la ieșirea din închisoare. Schimbarea, mult prea vizibilă, a fost însă punctul slab al planului său.

Ajuns la poarta închisorii, bărbatul deghizat i-a stârnit portarului bănuieli, pentru că acesta știa că în ziua respectivă nu intrase niciun vizitator cu barbă. Portarul nu l-a lăsat să iasă, l-a reținut și l-a dat apoi pe mâna gardienilor. La scurt timp a fost arestat și Marcu Schor.

Pe poarta principală, în 1940

Cel mai spectaculos episod dintre cele trei a avut loc în ianuarie 1940 și a fost descris de „Timpul”, într-un articol din 19 ianuarie.

A fost cea mai îndrăzneață evadare de la Văcărești din ultimii 20 de ani, potrivit autorului.

Protagonistul, Marin Sovancea, nu a săpat vreun tunel și nici nu s-a bazat pe vreo deghizare complicată. A părăsit închisoarea chiar pe poarta principală.

Tichetul de la vorbitor

Totul a pornit într-o zi de „vorbitor”, intervalul în care rudele condamnaților și ale celor aflați în arest preventiv aveau voie să vină să stea de vorbă cu ei.

La intrare, fiecare vizitator primea un mic tichet de control, pe baza căruia putea intra și, mai târziu, ieși din penitenciar.

Un băiat de circa 15 ani, venit să-și viziteze tatăl, ținea în mână tichetul primit la intrare. Văzându-l, un deținut pe nume Bresan a înțeles că bucata de carton îi putea deschide drumul spre libertate. I-a cerut-o copilului, iar acesta i-a dat-o, fără să știe cui.

Bresan i-a arătat apoi tichetul lui Marin Sovancea, cu care împărțea celula. Acesta a înțeles pe loc ce avea de făcut: nu îi trebuia scară, tunel sau armă, ci doar un act de control și niște haine cu care să pară că venise din afară.

Haine civile și o țigară aprinsă

Sovancea a cerut de la alți deținuți haine civile și o căciulă, spunând că trebuie să meargă la raport și că nu vrea să apară acolo în uniforma vărgată. Colegii i le-au dat, fără să bănuiască însă care este adevăratul motiv.

Pregătit rapid, și-a tras căciula pe ochi, și-a aprins o țigară și a pornit spre poarta principală. Nu s-a ascuns, nu a alergat și nici nu a lăsat să se vadă că i-ar fi teamă. Din contră, potrivit ziarului „Timpul”, a trecut pe lângă portar perfect calm, aproape dezarmant de firesc, și i-a arătat tichetul de vizitator.

De ce a funcționat planul

Planul a reușit. La acea dată, Văcăreștiul avea circa 1.200 de deținuți, iar în ziua vizitelor pe poartă intrau și ieșeau foarte mulți oameni. Portarul nu l-a recunoscut pe Sovancea și nu avea niciun motiv să creadă că în fața lui se află, în realitate, un deținut.

Așa a ajuns Marin Sovancea în afara închisorii. Ieșind pe poarta principală cu tichetul altcuiva în mână și cu țigara aprinsă. Odată ajuns afară, s-a îndreptat spre un autobuz și s-a urcat în el.

Evadatul a fost comparat la vremea respectivă cu infractori celebri de la Văcărești, precum Brandabura, Broitman și Schwarz.

Paradoxul întregii întâmplări, se precizează în articol, este că Sovancea nu a fost căutat imediat, ci abia după ce a început să se clarifice cine ar fi trebuit, de fapt, să iasă cu acel tichet.

Locul în care a fost Văcăreștiul

Mănăstirea și închisoarea Văcărești nu mai există din anii `80, când întregul ansamblu a fost demolat, sub regimul comunist. Locul nu mai amintește astăzi de complexul care a stăpânit timp de secole această zonă a Capitalei, însă trecutul lui se poate reface din documente, mărturii și articolele publicate atunci în ziare.

Dintre toate poveștile păstrate în arhive, cea din ianuarie 1940 rămâne, poate, cea mai greu de imaginat, potrivit sursei citate: un deținut în haine civile, cu căciula pe ochi, care fumează liniștit și iese pe poarta principală a uneia dintre cele mai cunoscute închisori din București.