Sorina Pintea, închisă la Penitenciarul Gherla

Fostul ministru al Sănătății și manager al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, Sorina Pintea, a fost ridicată de polițiștii din orașul Tăuții Măgherăuș și

De B C
Sorina Pintea, închisă la Penitenciarul Gherla

Fostul ministru al Sănătății și manager al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, Sorina Pintea, a fost ridicată de polițiștii din orașul Tăuții Măgherăuș și

Fostul ministru al Sănătății și manager al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, Sorina Pintea, a fost ridicată de polițiștii din orașul Tăuții Măgherăuș și urmează a fi dusă la Penitenciarul Gherla, după ce a fost condamnată definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare printr-o decizie pronunțată vineri de Curtea de Apel din Cluj.

”Astăzi, 6 iunie, polițiștii din Tăuții Măgherăuș au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Cluj. Aceștia au identificat o femeie de 59 de ani, condamnată la executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată. Femeia a fost identificată, urmând a fi introdusă în Penitenciarul Gherla”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Maramureș, Florina Meteș.

Curtea de Apel Cluj a respins, vineri, ca nefondat apelul fostului ministru al Sănătății, Sorina Pintea, față de decizia Tribunalului Cluj de condamnare a sa la 3 ani și 6 luni de închisoare. Decizia Curții de Apel Cluj este definitivă.

În aprilie 2024, Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a fost condamnată la 3 ani și 6 luni cu executare, pentru luare de mită în formă continuată (2 acte marteriale), printr-o sentință pronunțată de Tribunalul Cluj. De asemenea, Sorinei Pintea i s-a interzis exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorități publice. Instanța a decis și confiscarea sumei de 10.000 de euro de la fostul ministru al Sănătății.

Distribuie articolul pe:

26 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.