Soros: Nu voi renunța la implicarea în campania privind anularea Brexit

Miliardarul ungaro-american George Soros a declarat că nu va renunța la implicarea în campania privind menținerea Marii Britanii în Uniunea Europeană, adăugând că Brexit a reprezentat o „greșeală tragică”, relatează site-ul Politico.

Într-un comentariu pentru Daily Mail, George Soros vorbește despre trecutul său ca refugiat și activitatea fundației sale pentru promovarea democrației.

„Sunt un susținător mândru al campaniei Best for Britain („Cel mai bine pentru Marea Britanie”), un grup care vrea rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană. Consider că Brexit este o greșeală tragică. Înainte de Brexit, Marea Britanie s-a bucurat de cele mai bune lucruri din lume: a fost un membru al Uniunii Europene fără a adopta moneda euro. Permiterea unui referendum privind calitatea de membru a fost o eroare fatală. Experiența a arătat că referendumurile duc adesea la decizii incorecte. Generate de agitatori fără scrupule, oamenii le folosesc pentru a-și exprima nemulțumirea față de starea actuală a țării, în loc să contemple asupra consecințelor. Faptul că anumite condiții sunt nesatisfăcătoare nu înseamnă că nu se pot înrăutăți. Asta s-a întâmplat în Marea Britanie”, a spus Soros.

Miliardarul american de origine ungară, care a studiat la prestigioasa universitate London School of Economics, consideră că Brexit este o soluție greșită pentru ambele părți.

„Brexit este o situație cu pierderi atât pentru Marea Britanie, cât și pentru Europa. Din punct de vedere politic, Europa fără Marea Britanie va fi slăbită în privința capacității de a apăra și promova valorile democratice. Europa va suferi din cauza lipsei presiunii britanice pentru reformele instituționale necesare. Din punct de vedere economic, Europa va pierde a treia cea mai mare economie și cea mai puternică voce a politicilor economice liberale. Marea Britanie, în afara Europei, își va pierde o mare parte din influența sa globală. Din punct de vedere economic, Marea Britanie va suferi întrucât va merge în sens invers față de cei 45 de ani de integrare reușită în Europa. Divorțul este un proces extrem de distructiv; nu există niciun fel de divorț prietenos”, a mai spus Soros.

Investitorul avertizează că o perioadă de tranziție post-Brexit de doi ani este insuficientă și că state precum Rusia vor încerca să beneficieze de pe urma situației generate de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

„Este o iluzie să crezi că separarea economică poate fi realizată în doar doi ani. Va dura cel puțin cinci ani, poate mai mult. Acest proces va schimba Marea Britanie și Europa din prieteni în dușmani, cel puțin în perioada de tranziție. Înainte de referendum, Marea Britanie se descurca mai bine din punct de vedere economic decât restul Europei. Dar acest lucru a fost inversat acum, cu economiile continentale în frunte, iar Marea Britanie a rămas în urmă. Efectul incertitudinilor create de Brexit asupra economiei britanice va deveni mult mai dureros și evident în următoarele șase luni, când procesul de divorț va intra în faza cea mai litigioasă. În plus, procesul de divorț va preocupa în următorii ani atât Marea Britanie, cât și Europa, într-un moment în care ar trebui să se unească pentru a face față inamicilor externi precum Rusia lui Putin și pentru a rezolva contradicțiile interne care i-au făcut pe unii să considere UE drept un dușman”, a mai transmis George Soros.

Săptămâna trecută, presa britanică a scris că George Soros a oferit o finanţare de 400.000 de lire sterline (456.000 de euro) pentru organizația neguvernamentală pro-UE „Best for Britain”. Soros are o avere estimată la 25,2 miliarde de dolari, potrivit Forbes, fiind al 29-lea cel mai bogat om din lume.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

12 Comentarii

  1. Am inteles ca Soros nu are un dinte numai impotriva poporului roman ci si impotrva majestatii sale din Londra.

  2. Incet, incet, multe dintre (pe nedrept) blamatele „teorii ale conspiratiei” se vor dovedi juste ! Cati nu au fost ostracizati, dispretuiti si hartuiti pentru ca au avertizat in legatura cu o implicare masonica, mafiota si nedemocratica in anumite constructii „europeene”, si nu numai ?

    Nu sunt un fan al lui Soros, dar apreciez pozitiv sinceritatea acestuia de acum. Mercenarii sai (inclusiv din Romania) nu mai pot condamna isteric pe cei care l-au acuzat si il vor acuza pe Soros ca incearca sa modifice Istoria dupa cum „vrea muschii lui”, nu dupa cum vor popoarele.

    Astept si alte marturisiri de la alti profeti, guru, mesia din umbra care, simtindu-si aproape sunset-ul efemerei existente, poate ne vor lumina despre planurile lor marete de a ne face fericiti cu forta …

  3. In privinta Brexit-ului consider ca G. Soros are perfecta dreptate.

    Si intr-adevar, Rusia va fi marele castigator, precum in proverbul: cand doi se cearta, al treilea castiga.

    • Si ce te priveste pe tine? Englezii au decis sa iasa din UE. Treaba lor ce fac. Nu te priveste pe tine si pe Soros ce decid englezii in tara lor. Pot sa devina si un oblast al Rusiei daca asta vor ei. E treaba lor! Nu te priveste pe tine. Ziceai ca Moscova se implica in treburile interne ale Moldovei si Ucrainiei. Uite ca Soros se implica PESTE TOT. De el de ce nu zici nimic?

    • @Rocko
      Ai perfecta dreptate. Daca britanicii au decis asa, ce contrapondere are batranul sarlatan la un intreg popor ca sa le schimbe decizia? De cand vointa unui hot batran e mai importanta decat vointa unui popor?

  4. Se muta Centrul Finantei Mondiale(unde avea si Soros un rost)de la Londra la Frankfurt si nemtii nu sunt asa de primitori,nici macar in rate!Plus ca atati specialisti in sforarii financiare trebuie sa isi schimbe numele britanice in nume germane, si e greu de la o varsta!

    • Să ne amintim că Gică Smochină n-a avut nicio străbatere când a luat de la fiecare englez 5 lire doar în urma unor speculații pe curs marcă-liră! Cel puțin englezii, cu siguranță, n-au uitat! Acum, chipurile, moare de grija englezilor!
      Să fim serioși! Politicienii britanici au dorit ieșirea din UE, dacă nu doreau, nu organizau referendumul! Teza cum că populația nu votează cum trebuie și drept consecință trebuie să conducă niște băieți care zic ei că se pricep face parte din arsenalul propagandistic smochinit!

    • Pt Pixelu Albastru: Asa e. Si singurii care s-au opus iesirii din UE sunt toti slugoii est europeni care lucreaza acolo la negru si toti habibii care arunca acid pe femei. Toti ciumpilicii acuzau Kremlinul ca se implica in chestiunile interne ale altor tari. Dar de Soros care se implica peste tot, ei nu mai spun nimic. Le urez englezilor numai bine fara UE, care e doar o uniune de state falimentare oricum.

  5. Democratic domnul acesta Soros “stegarul” societăților deschise pentru afecerile bogățiilor când folosește sintagma “permiterea referendumului”. Referendumul în fapt este o consultare majoră a populației de dimensiunea votului, numai că la vot este vorba de electorat cu convingeri poloitice sau partinice pe când la referendum criteriul este de interes național. Ei bine omul acesta este cel care finanțează toate ONG- urile oculte ce luptă prin agitarea manipulatorie a străzii și cu sprijin infiltrat al celor ce sunt sau vor fi profitori să schimbe în țările din lume rezultatele votului democratic exprimat. Definitoriu pentru caracterul dlui. Soros este că exact ce fac și ce sunt mercenarii lui, înfierează cu mânie la alții: “generate de agitatori fărâ scrupule exploatează nemulțumirea oamenilor față de situația actuală a țării” (i-auzi # rezist românesc!). Este minunat și cum cel care a generat, printr-o manipulare majoră cursului, prăbușirea lirei sterline cu un câștig pentru el de 1 miliard de dolarii și pierderi pentru economiile și bunăstarea majorității englezilor, acum are nelinișt pentru viitorul Angliei și prosperitatea englezilor.

  6. Cine spunea ca au disparut toti dinozaurii? Pe asta nu l-a nimerit asteroidul.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.