Șoșoacă: Luați labele de pe copii!

Atacul antinațional al structurilor europene atinge cote maxime și apocaliptice, mai ales când sunt luați în vizor copiii, afirmă senatorul Diana Șoșoacă într-un comunicat remis cotidianul. 

Șoșoacă mai afirmă:

Părinții, obosiți și îngrijorați pentru ziua de mâine în care nu mai știu dacă vor avea o pâine pe masă, mult prea ocupați cu 2-3 locuri de muncă, lasă în grija statului educația propriilor copii. Și asta se întâmplă în toate statele lumii, nu este o caracteristică a României sau a statelor ex-comuniste.

Atacul concertat asupra copiilor, prin legislații stufoase, greu de înțeles și de coroborat, se dă atât pe plan național, cât, mai ales, pe plan european. Dacă naționalul eșuează, europeanul nu poate, pentru că legislația europeană se instituie prin Directive și Regulamente pe care trădătorii de la conducerea țării, în aproape toate țările europene, le consideră prevalente dreptului național. Cu alte cuvinte, dacă se refuză implementarea legislației adoptate de Parlamentele naționale, intervine obligativitatea Directivei sau Regulamentului European. Dacă conaționalii, angajați ai statului sau reprezentanți ai puterii judecătorești eșuează în a pune în executare hotărârile de preluare a copiilor din sânul familiilor lor, atunci intervin executori judecătorești din afara granițelor țării, care nu au nici un sentiment față de oamenii din acea țară și vor pune în executare hotărâri pe modelul ”Sorina”.

Dacă aceste proceduri măcar mai pot trece prin filtrul justiției, al unui judecător care poate analiza niște probe într-un dosar și mai ai o șansă de scăpare, la nivel mental, cognitiv, nu poți scăpa de ideologia de gen implementată pas cu pas în școli.

Toată legislația care se implementează la acest moment în învățământ se raportează la educația de gen. Nu mai există noțiunile de bărbat și femeie, există numai gen neutru care poate fi orice, inclusiv animale. Există educație sexuală, implementată de la cele mai fragede vârste, și totul pe filieră a Comisiei Europene și a Parlamentului European. Noțiunile de tată și fiică dispar, lăsând locul ”Părintelui 1” și ”Părintelui 2”. Dacă până acum 25 de ani, homosexualitatea era considerată infracțiune, prin vestitul art. 200 Cod penal, în acest moment e chiar ”cool” și, mai ales, este de preferat ca în conducerile companiilor, partidelor politice, funcții de stat să se regăsească persoane care nu își identifică genul sau persoane care preferă partener de același sex.

Mai mult, copiii sunt încurajați să dezvolte astfel de relații și parteneriate cu același gen, dacă și l-or putea identifica vreodată, se încurajează căsătoriile între persoane de același sex și, mai presus de orice, adopția de către cupluri de același sex.

Dacă până în urmă cu 25-30 de ani, majoritatea covârșitoare a cercetărilor psihologice și clinice, considerau homosexualitatea o boală psihică, o degenerescență biologică, o devianță de la moralitate, dintr-o dată, ne-am trezit că toate aceste studii au fost radiate, profesorii care au scris aceste studii au fost puși la zid, acuzați de discriminare, excluși de sistem, lăsați fără nici un mijloc de existență, unii chiar aruncați în închisoare.

Dreptul la opinie a fost anulat. Dreptul la liberă exprimare, de asemenea. Normal, atât timp cât 35% din funcțiile de conducere la nivel mondial în toate domeniile sunt deținute de persoane aparținând LGBTIQ. A ajuns ca normalitatea să fie condamnabilă, ești discriminat dacă nu ești din această comunitate, aceștia nerealizând că își atrag oprobiul public și fac exact aceleași greșeli ca cei pe care i-au acuzat că i-au discriminat în trecut.

Homosexualitatea există din cele mai vechi timpuri, dar este o chestiune personală, nu una cu care să defilezi, sexul ar trebui să țină de intimitate, viață personală exclusivă, și nu de politică și discriminări. În fond, ce legătură are viața sexuală, cu aptitudinile unui loc de muncă, cu excepția locului de muncă în care sexul este aptitudinea principală? Dacă nu este vorba de așa ceva, viața sexuală nu interesează pe nimeni. Și nici nu trebuie să fie motiv de abordare a unui loc de muncă, deținere de funcții etc.

Problema care se pune este de ordin moral și ideologic. De aici și până la legalizarea actelor de pedofilie, schimbarea sexului după cum i se năzare unui copil, separarea copilului de familia care nu îi permite educația de gen sau condamnarea la ani grei de închisoare pentru părinții care nu își lasă copiii să se considere orice, numai ce l-a lăsat Dumnezeu să fie, nu, este o cale inacceptabilă.

Poporul român a fost și este un popor extrem de tolerant. Atât de tolerant că își adulează prădătorii în imn și îi votează la nesfârșit pe trădători. Însă, nu orice poate fi tolerat, stimați/stimate ”genuri nedefinite” din conducerea Europei și a lumii.

V-am acceptat atât de mult, că ne-am dezintegrat ca stat. Însă, este ceva peste care nu se poate trece: COPIII. LUAȚI LABELE DE PE COPII! V-o spun din 2020, astfel că a ajuns un motto folosit de toată lumea, mai ales de cei care folosesc copiii în scopuri electorale (…).

Nu este cool și nu este nici normal să fii altfel decât te-a lăsat Dumnezeu! Nu există decât sex feminin și masculin, pentru restul invențiilor, adresați-vă unui psihiatru sau psiholog. Sigur vă vor face să înțelegeți că aveți un sex, nu un gen fluid.

Putem tolera multe, dar să pervertiți mințile copiilor noștri, să vă bateți joc de familie și educația timpurie a copiilor noștri, de religia noastră creștin ortodoxă, astfel încât să ajungem o națiune depravată ca multe altele, nu vom permite niciodată. Dacă un matur poate să aleagă ceea ce dorește, având discernământ, deși în privința unora am mari dubii, că tot le fluidizează genul, în privința copiilor familia este cea care decide educația conform tradiției, așa conservatoare cum o avem, creștină, morală și pudică. Pentru că mizeria voastră de educație implementată la nivel mondial nu mai are cunoștință de cuvântul ”rușine”.

O gașcă din ce în ce mai mare de depravați moral, de psihopați, de anormali, de demenți ați pus mâinile murdare pe copiii noștri, iar acest lucru nu îl vom permite, fie de va fi nevoie să ne luptăm la propriu cu voi.

Comisia Europeană și madame Von der Leyen își pot lua propunerea de Regulament 695/2022 și să și-l transforme în ce obiecte doresc și să și-l implementeze propriilor lor corpuri care se fluidizează în genuri nenumărate, până la dezintegrare.

Suntem cât se poate de toleranți, dar nu vom tolera niciodată să ne pervertiți copiii. Profesorii să predea moralitatea și dogma creștină, nu amoralitatea și satanismul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 12
Author

43 de Comentarii

  1. Tot Bunul dumnezeu a creat singurele locuri de munca de la video-chat ?

  2. Șoșoacă-neșoșoacă, are dreptate.Atât numai că nu mi-e rușine nici cu orfelinatele ceaușiste vis a vis de genocidul occidental.Deși par complet opuse la prima vedere, provin din aceeași rădăcină a răului, marxismul, care asumat de manieră nietzcheniană a dat o altă aberație, nazismul.Și uite așa, din aproape-n aproape, miorița românească a ajuns să le vadă și p-astea. Vorba politicianului ptost să fii, noroc că ești”.

  3. Astept comentariile lui Sandu, alte directii ca ei e competenti, destepti, oameni moderni. Daca nu ma credeti, cititi articolul de mai jos cu protrstul AUR.

  4. Aici Șoșoacă are dreptate, organizațiile internaționale aflate sub influența unor dezaxații vor să impună ideologia ‘de gen’ ș.a.m.d..

  5. Cine spunea ca Sosoaca nu-i intreaga la minte? Probabil aia care preiau pe nemestecate ce le spun unii „modernisti”. Poti fi modern si fara elucubratiile altora . Si da , Sosoaca , de acord cu tine . Nu le furati copilaria ,copiilor. Lasati-ii sa ajunga la virsta cind pot hotari singuri ce vor.Daca eu ,par exemplu imi constring copilul sa faca ceva sunt anchetat , daca voi prin „educatia”voastra ii constringeti si da ,ii constringeti, sunteti „ingeri”. Ingeri declasati,poate.

  6. Felicitări pentru acest manifest. Doamna Sosoaca iese in evidenta prin gesturi și atitudini uneori exagerate. Dar asta nu înseamnă că tema e banala, chiar daca putini o abordează. Cred că politicienii trebuie sa fie oameni maturi și demni, să respingă in legislativ tot felul de inițiative stupide, in contrast cu firescul natural. Un bun exemplu și pentru alți politicieni, doamna Sosoaca, mai așteptam și pe alții.

  7. Adica fetele alea care inca sant adolescente si sant racolate la prostituzie si trafic de droguri International,de grupari construite din fii si nepotii bravilor romani dar care au fost educati tinuti in saracie si incultura, sa aibe minte de copil si gestionate de beizadelele ,fii neobolsevicilor,nu.i vede nimeni.Santem toți vinovați că nu ne luam tara inapoi și permitem aceasta bătaie de joc masochista și inconstienta.Tineti minte până nu.i eliminam va fi din ce in ce mai rău.

  8. Macar asa controversata cum este are taria sa atinga adevaruri dureroase.Nici presa nici parlamentarii nostrii-cu mici exceptii -nu au luat atitudine impotriva acestei situatii, cum nu misca in front cind psihopatii aia de se dau scriitori sau ce naiba vor ei, ataca biserica,singurul punc de sprijin al romanilor de sute de secole.Oare voi ziaristii sau parlamentarii cum o sa reactionati cind va veti trezi cu rambow in casa ?Credeti ca voua nu vi se va intimpla?Va vindeti viitorul copiilor, al tarii pe 40 de arginti, uni pentru si mai putin.Impingeti tara la un pas de razboi,iar acum distrugeti intreaga societate.

  9. Felicitări Redacției pentru publicarea articolului.
    Mă mir că „gașca din ce în ce mai mare de depravați moral, de psihopați, de anormali, de demenți…” de pe forum nu a sărit imediat sa o muște de ? pe Șoșoacă.
    Hai !?

  10. Diana Șoșoacă este atât de corpolentă încâ, ori de câte ori o bântuie flatulența, e într-un real pericol de-a se lansa, de una singură, pe orbită.

  11. Și totuși,nu au dinti sosocarii.Ați văzut asta la mitingurile cocalarilor naționaliști?

  12. Nu reprezintă decât frustrările celor 522000 de votanți care au introdus în parlamentul României făcătura fascistoid-teocratică AUR,plus interesele Maicii Rusia.

  13. Madama Sosoaca ar face bine sa se intoarca la meseria ei de baza, la care se pricepe la perfectiune, cea de precupeata ! Are limbajul, comportamentul si eleganta adecvate acestei meserii !

  14. Nici macar nu se mai fereste . Ce cauta ea in Parlamentul Romaniei ? Huiduma e buna pentru Duma rusilor

  15. Oare câte lovituri cu vana de bou ar suporta balena?Fara salvari.Si vana uda.

  16. Livreaza si ea ce da mai bine la prostime.
    Asta e ca aia cu greierii.
    Daca s-a aprobat comercializarea unor produse din insecte inseamna ca cineva ne obliga sa mancam greieri.

  17. Baa, fratilor, asta se duce pe la ambasade sa manance. Purcica e gurmanda si pofticioasa, si profita de statutul de parlamentar sa se autoinvite ca ca sa se indoape. Stie ca e singurul ei mandat in aceasta viata si vrea sa profite la maxim.

  18. Lepra este orice ,mai putin roman sau reprezentantul romanilor. O petitie pt internarea ei la nebuni sau puscarie se impune de urgenta. Daca incepe un razboi,jur ca pe ea o lichidam prima. Deja jigodia asta sfideaza si murdareste memoria sutelor de mii de romani care au murit incercand sa aduca basarabia inapoi la Romania….O ticaloasa ordinara de cea mai joasa speta,miroase a latrina infundata dupa ea,o creatura lipsita de orice bun simt. Din pacate democratia are si genul asta de consecinte urat mirositoare.”stimata doamna”,mars in rusia!!!

  19. Singurii care o pot sancționa sunt alegătorii, și sper să o facă. Așa că cea mai bună variantă este să fie lăsată să-și ridice fustele în cap, ca să vadă tot omul ce e de văzut.

  20. Diana Sosoaca, pe care eu o consider cel mai periculos agent al Kremlinului,in actiunea concreta de destabilizare continua a Romaniei si a Occidentului, cu sprijinul postului TV Romania, a partidului AUR creat de rusi in Trsnistria si de asemenea cu sprijinul RTV. Dar Sosoaca este protejata vartos si de PSD, care nu a impiedicat-o sa ne terfeleasca tara, zi de zi, dupa dec.2020, alaturi de Simion,de AUR si de posturi TV antiromanesti. Cine i-a dat mandat agentei Sosoaca sa viziteze ambasada Rusiei ca la ea acasa de nenumarate ori si pe ambasadorul Rusiei, sfidandu-ne pe toti romanii si intregul Occidenr ? Un senator nu poate sa faca tot ce vrea.

  21. Cand vad toate atacurile astea fara argumente, imi este clar ca Sosoaca are 100% dreptate.

  22. ‘Motzule”- le-ai dat apa la moara la : @ Corega , @ ghita cu paie uscate in loc de neuroni ,@ gigi ,etc….. Parafrazindu-l pe Marin Preda, la astia : „Daca minte nu e , nimic nu e”! Daca astia fac explozie se formeaza o „gaura neagra” deasupra Romaniei . Astia-s „Rominia educata „.

  23. Aceste probleme au fost observate, de noi, oameni simpli, de o gramada de vreme si puse pe tapet de mii si mii de ori pe media sociala sau in conversatii private inaintea Dianei Sososaca si ai altor eroi de ocazie. Dar nu sunt observate decat atunci cand vin prin vocea opozitiei controlate iar imbecilii nu pot decat sa ne asocieze cu imaginea unei Sosoaca sau Simion si sa ne demonizeze prin asociere. Deci, schimbarea obiceiurilor sexuale ale goyimilor se face concertat, incepand cu sabateanul Freud, dependentul de cocaina care a ,,implementat” setul corect psihosexual, apoi cu psihopatul sexual Kinsey si mai tarziu cu toata cultura sado-maso-gay-trans emanata de ideologii scolii de la Frankfurt sau subliminalele pedofilului Walt Disney care au infectat aproape toata societatea umana facand bani din mizeria si poftele sexuale si drenand energie vitala din turma extaziata (referinta vine de la cartea lui Philippe Curval -Toti spre Extaz- un roman sf despre cautarea unui passe-partout universal, un obiect mitic care ar permite conexiuni sexuale intre toate speciile din universe).

  24. La obiect,bravo,totuși mai putina patima nu strica, tonul face muzica, oricum este o gura de aer mai proaspăt în politica românească. Doamne Ajuta.

  25. kirlian Cand spui „noi oamenii simpli” te referi la cei cu o educatie precara,care cred in miracole din Biblie,care cred in tunelurile dacice din muntii Bucegi?Sau in Sfinx cum ca are energii magice. Voi nici macar nu intelegeti o lege.Lasati toate javrele sa va manipuleze .

  26. Cristian Sorin Predescu Fiecare isi alege modelul de viata dupa cum este si el construit.Sosoaca reprezinta acea parte a populatiei galagioasa,urlatoare si mizerabila.

  27. Guverarile PSDNL au dus la cel mai mare exod de dupa razboi. Migratia economica separat copii de la parinti intr-un numar foarte mare, multi copii ramand cu probleme mentale si rezultate scolare slabe. Migratia fortei apte de munca a prabusit si natalitatea, tinerii au plecat definitiv, copii lor nu mai stiu prea multe de Romania sau nu mai vorbesc romana.
    O fi vreo clauza secreta bagata la PNRR ca din motive foarte discutabile statul sa poata separa copii sa-i dea spre adoptie cine stie cui in cine stie ce tari, asa ar dori UE, o fi. Sau NU.

    Dar PNRR-ul altor Bulgariei, Poloniei, Ungariei, Croatiei etc tot asa are clauze secrete?
    Parintii sunt prea saraci, bolnavi, nu-si vaccineaza copii cu vaccinuri inventate luna trecuta, parintii nu lasa copii la parade de curcubee etc statul se baga dar nu repara problema de la baza sa inverseze trendul sa-i determine pe cei plecati sa se intoarca sau sa nu mai plece.
    Guvernele PNL au facut cea mai mare datorie din istorie si au furat cel mai in cardasie cu USR si mai nou PSD, UDMR inchizand ochii.
    Si daca Sosoaca nu ar mai zice nimic, faptele raman si vorbesc de la sine.

  28. Adica RTV doar pune problema si prezinta lucrurile in toata splendoarea lor. Si cum asa trebuie inchisa.

    In afara de RTV mai sunt destui care fac impreuna audiente cat Antenele sau Romania TV.

  29. „făcătura fascistoid-teocratică”

    Perfecta definitie, de manual ! Cer permisiunea s-o folosesc.

  30. Cati copii ai crescut ,dle caca maca?Adica ,dupa matale,toti cei care au copii si sunt ingrijorati de viitorul lor sunt galagiosi si mizerabili.Bravo,pe mata nu te cenzureaza autorul ca doar esti in pas cu ideologia contemporana.

  31. Lee Bari sataniști sub stindardul Editat UE, ADU-NA-REA!!

  32. unul care a crescut trei copii Imi este rusine ca sunt contemporan cu tine.Un inapoiat cu idei de ev mediu.Ce bine faci tu copilului gandind ca este proprietatea ta? De viitorul copiilor te ocupi atunci cand esti lucid, nu in crasme,cand il sprijini sa invete stiinta,nu sa creada in popi.Atunci cand il ajuti sa inteleaga rational lucrurile, nu sa creada in conspiratii.Atunci cand si tu ai o educatie buna incat sa-i poti explica logic ceea ce trebuie sa inteleaga din lectiile de la scoala.Tu cate clase ai,ce studii mai exact ai? Ce stii de matematica, chimie,anatomie? Ce stii de tehnologie si cat de deschis esti tu la schimbari? Si da, galagiosi si mizerabili sunteti cei care acordati acestei sosoace credibilitate .Doar voi.Nu asocia si pe ceilalti in cloaca voastra aurista.

  33. Intamplator ,un inapoiat ca mine are absolvita facultatea de electrotehnica pe vremea cand se mai invata carte in Romania.Am lucrat departe de casa ,vreo 12 ani la Electroputere Craiova,sectia de transformatoare de 110 si 220 de kv exportate in peste 40 de tari la acea vreme,lucram sub o presiune extraordinara. Cei trei copiii ai mei ,unul a absolvit electronica,altul automatica , amandoi au functii de conducere la firmele care lucreaza, iar fata este in ultimul an la Farmacie ,asta e ,am facut copiii cam tarziu.Am doi nepoti de la primul fiu ,il astept pe al treilea de la al doilea fiu iar fata mea se va casatori in vara asta cu cununie la primarie,la biserica ,nunta asa cum fac oameni normali.Asa ca sa nu imi spui tu mie ,unul care cred ca nu ai pus un pom in viata ta daramite sa cresti un copil,cum se cresc copiii.N-am nici o treaba cu bolile tale psihice numite sosoaca sau aur ,vreau sa fiu un om normal fiindca asa am fost educat de parinti,scoala si societatea in care m-am format.Imi ti mie prelegeri despre matematica,chimie du-te ,ma , ca ti s-a descarcat bateria la trotineta.Sa nu uiti sa iei pe tine pantaloni lungi ca o sa iti fie frig la glezne.Casatoreste-te ,fa-ti o familie si copii fiinca mi se pare ca esti cam singur si ai inceput sa bati campii.

  34. Am toata stima fata de doamna Sosoaca.Multi dintre noi inca mai au notiunea de normalitate,dar indrazneala de a spune lucrurilor pe nume s-a diluat prin conditionarea psihicului.Oamenii se tem de necunoscut.Perfidia manipularii actuale va deveni istorie

  35. @unul care a crescut trei copii. Am mult respect fata de dumneavoastra. Domnul meu, nu dati atentie si nu raspundeti provocarilor unor ratati in solda serviciilor. „caca maca” si altii ca el, dupa cum le este si numele, put a hazna. Educatia copiilor nostri ne preocupa si ne-am dori sa avem sprijinul profesorilor. Dar ca sa-l avem, profesorii au nevoie de sprijinul nostru. Lunea viitoare ar trebui sa fim toti alaturi de ei in greva generala.

  36. unul care a crescut trei copii Nu te supara”pe vremea cand se mai facea” este o utopie.Si stii de ce ? Cei care intr-adevar au invatat in acea vreme,dupa 90 au plecat din tara,pentru ca doar ei au fost foarte bine pregatiti.Asta una la mana.Doi,voi cei care credeti ca „pe vremea mea se facea si se dregea” de ce ati ramas in urma? Nu intelegeti ca lumea progreseaza,apar noi informatii,noi tehnologii. A fost destul sa spui ca pe vremea ta se facea scoala.Sa fim seriosi,nu ai cum sa ramai in urma si sa spui ca ai facut o scoala.O alta problema la voi este mentalitatea,ura asta fata de generatiile prezente care au demnitate,nu au lins un sistem ,nu au lins conducatorul iubit la orice aniversare.Sa spui ca ai studii superioare si sa sustii pe aceasta nesimtita de Sosoaca trebuie ca ai regresat.Iti mai repet sa pricepi,pe vremea ta nu erau trotinete electrice.Ca tot iti exprimi frustrarea.Ai o problema daca sunt „trotinetist,userist ,progresist,sorosist”? Voi aveti o problema cu adaptarea la prezent si va tot invocati realizarile din trecut.In prezent ati ajuns niste ignoranti si nesimtiti.Tu nici macar nu ai citit acea lege sa te convingi,dar sustii balena albastra.Chiar,nu-ti este jena sa-ti etalezi studiile si in acelas timp sa pici in capcanele sosoacei?Ceva nu este compatibil.Tu intelegi anomalia? Poate doar din neatentie ai gresit.Astept totusi sa-ti revina ratiunea.Altfel, pacat de „pe vremea mea” .Hai,bafta.

  37. unul care a crescut trei copii Nene,tu ai o mare problema de ratiune.Te intreb asa ,copiii tai iti impartasesc ideile? Si apropo, lucreaza cumva la stat? Sunt convins ca ai tai copii nu sunt de acord cu opiniile tale .Daca spui ca da,pot spune doar atat.Nu i-ai educat,ci doar dresat.Capacitatea de a retine lucruri nu inseamna intelugenta.Inseamna a reda repetitiv ce ai invatat mecanic.De cand a merge la biserica este normal?De ce? Explica de ce ? Am observat ca unii rromaji se folosesc de biserica pentru a deveni credibili.Oare AUR nu tot asa procedeaza? La fel toti infractorii ce se dau pupatori de icoane cand le vine randul sa raspunda.La fel si Ciolacu,la muntele Athos.Sa nu uitam si de Putin.Asta este normalitatea voastra? Oare tu intelegi de ce noi cei mai tineri refuzam biserica si popii? Dumnezeu nu este acolo.Si nu este un trofeu pe care voi il etalati prin crucioaie si icoane.Esti departe omule,tare departe.Sa te intreb altceva: ce stii de crestinism? Cand si cum a aparut ce poti spune de vechiul testament.Cum poti crede in Adam si Eva si sarpele care le da sfaturi culinare ce sa manance.Si de ce divinitatea a interzis omului sa se infrupte din pomul cunoasterii? Adica omul sa ramana prost sau ce? De asta au fost arsi pe rug intelectualii evului mediu? Vezi, asta este problema generatiei voastre,dupa o varsta traiti din nostalgii si repetati niste clisee.Nu vreti sau nu stiti sa va adaptati prezentului.Urati tot ce este nou uitand ca si pe vremea voastra au existat noutati.In fine.Meri la nani,e tarziu.

  38. @caca maca…domnul incearca sa iti explice lucruri ce le poti gasi oriunde si ce at fi trebuit sa faca parte din cultura ta generala de Roman, daca esti Roman si iti iubesti tara. In fabrica aia, Electroputere unde a lucrat dansul, era o sectie speciala ce se numea ELECTROCAR. ERAU MASINI ELECTRICE. TRANSPORTAU TOT CE ERA UTILAJ INTERN IN ELECTROPUTERE UNDE LUCRAU 17.000 DE ROMANI SI EXPORTAU IN LUMEA INTREAGA. Si tu, amaratule, vorbesti de inventia generatiei tale, trotineta electrica! ASTA e inventata de mult ca multe altele. Dar ti-au dat-o tie sa te joci si sa crezi ca esti destept. De aia o sa intrati in istorie ca generatie lgbtovre.

  39. Soșoacă este atât de frumoasă încât, atunci când merge la toaletă, nici nu mai trebuie să tragă apa: când o vede şi rahatul se sperie de ea şi-o ia la fugă spre canalizare;

  40. Va discreditati postaci cu minte de copil, si voi ziaristii, pomenind de asemenea exemplar in toate felurile straniu si disgratios.Ar trebui sa va fie rusine.Șoșoacă este atât de frumoasă încât a lăsat exorciştii Patriarhiei fără slujbă: doar bate la uşa caselor bântuite şi au şi dispărut spiritele necurate;

  41. Al de caca maca nici macar un caine sau o pisica nu sunt in stare sa creasca, sa aiba in grije, daramite de un om

  42. Va luati de corpolenta doamnei si nu de ce spune?Sunteti previzil prosti.Sau ticalosi.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.