Soția lui Adamescu, una caldă, alta rece

UPDATE Curtea de Apel București a admis, joi, contestația formulată de Carmen Adamescu și a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu controlul judiciar.

Anchetatorii au pus, joi, sechestru asigurător asupra a 16 bunuri imobile, în valoare totală de peste 41.000.000 de lei, în dosarul în care Carmen Adamescu este acuzată de delapidare.

Miercuri, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au pus sechestru asigurător asupra bunurilor imobile deţinute în proprietate de patru societăţi comerciale, anunță Inspectoratul General al Poliției Române.

De asemenea, au fost poprite sumele dintr-un cont bancar deschis de una dintre firme, pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor celor patru societăți.

Măsura asiguratorie a fost dispusă de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, având în vedere presupusul prejudiciu cauzat prin săvârşirea infracţiunii de delapidare, în cuantum total de aproximativ 47.944.000 lei.

Astfel, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au aplicat sechestrul asigurător asupra a 16 bunuri imobile, inclusiv un hotel situat în staţiunea Mamaia, în valoare totală de 41.453.458 de lei.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că printre imobilele pe care a fost pus sechestru se află Hotelul Rex din Mamaia, șase apartamente într-un imobil, un teren în localitatea Ghimpați, un apartament în Poiana Brașov și o casă pe bulevardul Lascar Catargiu din Capitală.

Carmen Adamescu a fost prezentă, joi, la Curtea de Apel București, ea contestând măsura arestului la domiciliu dispusă de Tribunalul București. Anterior, ea fusese reținută pentru 24 de ore. Procurorii o acuză pe Carmen Adamescu de delapidare.

„A rezultat că, în perioada octombrie 2004 – iulie 2017, inculpata profitând de funcţiile deţinute a acţionat pentru delapidarea de importante sume de bani din conturile şi casieria persoanei vătămate în modalitatea însuşirii pentru sine sau pentru societăţile care erau deţinute şi controlate de aceasta şi membrii familiei sale. Mecanismul de operare a presupus încheierea unor contracte comerciale, cu durată lungă, toate având ca obiect prestări de servicii, activităţi care în realitate fie nu au fost efectuate, fie au fost prestate de angajaţii persoanei vătămate sau alte persoane juridice în baza unor relaţii contractuale directe, fie erau prestate chiar de către, dar în calităţile deţinute în cadrul persoanei vătămate pentru care era remunerată lunar sub forma unui salariu”, arată motivarea magistraților Tribunalului București la măsura arestului la domiciliu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Om…de afaceri român, ha,ha,ha ! Evaziunea fiscală este sportul preferat al romanilor. Evaziunea micâ şi cea mare vor distruge definitiv România. Grecia a fast das un preludiu la ce urmează în curând şi la noi. ANAF protejează evazioniştii în acest stat de dreht.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.