Soția lui George Clooney așteaptă gemeni

Presa internațională a vuit zilele trecute de speculații referitoare la o posibilă sarcină a lui Amal, soția actorului George Clooney. Zvonurile s-au bazat pe faptul că avocata a început să poarte haine mai largi, aceasta optând de obicei pentru croieli ce îi urmează linia corpului.

Recent, o sursă apropiată a lui Amal a oferit un interviu pentru publicația americană In Touch, în care a confirmat zvonurile despre sarcină. „Este însărcinată cu gemeni: o fată și un băiat. Atunci când cei doi au aflat că vor avea gemeni, au fost surprinși, dar și puțin speriați, deoarece cred că un singur copil este de ajuns. Cu toate acestea, au fost foarte fericiți că vor avea și un băiat, și o fată. Cred că au atins idealul în ceea ce privește viața de familie“, a povestit persoana respectivă. George Clooney a primit foarte bine vestea, având în vedere faptul că în trecut a declarat că nu își dorește sub nicio formă copii. „A trecut de la o extremă la alta. Acum este foarte încântat că Amal este însărcinată și că doi copii îl vor striga tată. Îi face soției toate poftele, vorbește cu pântecele ei și se distrează de minune căutând nume“, a declarat aceeași sursă, pentru In Touch. Amal și George Clooney au încercat de mai multe ori, în vară, să devină părinți, însă fără rezultat. „Amal a decis să apeleze la fertilizarea in vitro, dar acest lucru a fost dificil din cauza faptului că îi este frică de ace. Celor doi nu le vine să creadă că în doar câteva luni vor avea doi copii. Se distrează foarte mult căutând diverse lucruri necesare bebelușilor și încercând să aleagă nume“, a mai spus apropiata familiei Clooney.

Ținta informațiilor nefondate

George Clooney a fost dintotdeauna ținta tabloidelor care au inventat știri la adresa sa cu o rapiditate mai mare decât viteza de reacție a actorului. În realitate, Clooney nu a dat niciodată o prea mare importanță articolelor ce conțineau numele său, dar, în anul 2014, o știre despre o eventuală adopție a unui copil din Siria l-a enervat la culme. George Clooney și-a transmis opinia prin intermediul unui purtător de cuvânt: „Știrea este 100% o fabricație ieftină. Vrem ca pe viitor astfel de informații să nu mai apară în presă“. Tot în același an, cu doar câteva luni înainte de nuntă, actorul s-a arătat indignat de un articol ce a apărut într-o publicație britanică. În știrea menționată de actor se afirma că mama lui Amal, Baria Alamuddin, ar fi împotriva căsătoriei și că ar fi spus asta cunoscuților. „Mai mult decât orice altă publicație, ați demonstrat din nou că faptele nu au nicio relevanță în articolele pe care le inventați. Când îmi lezează familia și prietenii, traversează cu mult granița de la un tabloid de care râzi la unul care incită la violență“, a fost declarația lui George Clooney, publicată de USA Today. George Clooney, în vârstă de 55 de ani, și Amal Alamuddin, de 36 de ani, și‑au unit destinele în anul 2014, în Veneția. Ceremonia a reunit toată crema Hollywood-ului, printre participanți numărându-se Bill Murray, Anna Wintour sau Bono.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.